Sari direct la conținut

AUDIO Jurnalul Economic RFI – HotNews.ro: Mugur Isarescu: Statul poate sprijini IMM-urile prin reducerea birocratiei si a controalelor excesive. Emil Boc vrea reluarea constructiei la autostrada Comarnic-Brasov

HotNews.ro

Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale – HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Inca un pas pentru un nou drum al gazelor: Azerbaijan, Georgia si Romania au infiintat compania de proiect AGRI

A fost facut un nou pas pentru noul drum al gazelor: Azerbaijan, Georgia si Romania au infiintat compania de proiect AGRI. Aceasta a fost inregistrata in Romania, potrivit unei informatii obtinuta de HotNews.ro de la Ministerul Economiei. Compania se va ocupa de dezvoltarea proiectului si de procesele de elaborare a studiului de fezabilitate. Obiectivul proiectului este de a aduce gaze naturale catre Europa, pe ruta Azerbaijan-Georgia-Romania. Potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei, pentru studiul de fezabilitate va fi organizata o licitatie. Dupa inregistrarea companiei la Registrul Comertului, un alt pas este aprobarea de catre Comisia Europeana a documentatiei pentru obtinerea unei finantari a studiului de fezabilitate si includerea acestuia pe lista proiectelor energetice prioritare ale Uniunii Europene. Proiectul este similar cu Nabucco. Reprezentantii autoritatilor romane au spus in mai multe randuri ca AGRI e cel mai ieftin proiect la alternativele de transport al gazelor naturale catre Europa din Marea Caspica si Asia Centrala. Dupa un an de negocieri, cele trei tari au semnat in septembrie un acord privind infiintarea unei companii de proiect care va avea sediul la Bucuresti.

Mugur Isarescu: Statul poate sprijini IMM-urile prin reducerea birocratiei si a controalelor excesive

Autoritatile statului pot sprijini intreprinderile mici si mijlocii prin reducerea birocratiei si a controalelor excesive. Declaratia a fost facuta de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. „O raportare in plus, total inutila, total deplasata, poate sa coste un IMM cateva procente bune din cifra de afaceri. Este evident acest lucru, comparativ cu o intreprindere mare”, a explicat Isarescu. Guvernatorul a subliniat ca este necesar ca autoritatile sa renunte la controalele excesive, care pot conduce la cresterea coruptiei. „Cu cat sunt mai multe controale, cu atat probabilitatea de coruptie este mai mare. Chiar daca se doreste a fi cu buna intentie, nu fac altceva decat sa creeze un lant de slabiciuni. Nu reduce economia subterana, ci dimpotriva, o mareste”, sustine seful BNR. Potrivit acestuia, un alt lucru pe care ar trebui sa il faca statul este ameliorarea climatului de afaceri. „Ideea de afaceri suna ca afacerism. In ultimii 20 de ani au fost multi care au intarit aceasta confuzie si s-au dezvoltat sub numele de oameni de afaceri”, a adaugat Isarescu.

Emil Boc vrea reluarea constructiei la autostrada Comarnic-Brasov

Premierul Emil Boc vrea reluarea lucrarilor la autostrada Comarnic-Brasov. Seful Executivului le-a cerut ministrilor ca pana la data de 1 martie sa finalizeze lista proiectelor pe care le vor derula in regim de parteneriat public privat. Premierul a mentionat ca obiectivul este reluarea constructiei autostrazii Comarnic-Brasov si tronsonul de autostrada Sibiu-Pitesti. Constructia tronsonului de autostrada Comarnic – Brasov a fost castigata initial de consortiul Vinci (Franta) – Aktor (Grecia), insa in aprilie 2010 acesta a denuntat unilateral contractul, motivul oficial fiind lipsa fondurilor. Reprezentantii consortiului au aratat ca statul roman nu a acceptat anumite clauze, situatie care a condus la imposibilitatea de a obtine finantare. In luna septembrie a anului trecut, Ministerul Transporturilor a anuntat ca intentioneaza sa scoata din nou la licitatie constructia tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov.

Algeria are cea mai ieftina benzina din lume: 20 eurocenti/litru, in Afghanistan dieselul este 13 centi

Algeria este tara cu cea mai ieftina benzina din lume, cu 20 de centi/litru, in timp ce Afghanistanul are cea mai ieftina motorina, cu 13 centi/litru. O cercetare a unei firme franceze arata ca, in unele tari, carburantii costa peste 1,5 euro/litru, iar in statele nordice preturile au crescut masiv in ultimul an, la fel cum s-a intamplat si in cateva state producatoare de petrol. Armenia si Cipru se afla de asemenea in topul tarilor unde carburantii sunt ieftini, iar Turcia este piata unde pretul motorinei a scazut cel mai mult anul trecut – cu 50%, in timp ce in Rusia scaderea a fost de 18 procente. In Franta, benzina costa in medie 1,48 euro/litru, iar dieselul 1,33 euro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro