Fragmente ale unei drone rusești prăbușite în weekend în România, găsite în apropiere de Periprava
Fragmente ale unei drone de origine rusească au fost găsite în apropiere de Periprava, în județul Tulcea, a transmis Ministerul Apărării Naţionale. Specialiștii caută de asemenea, în continuare, în apropierea localității Caraorman, alte fragmente unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.
„Echipe din MApN, în cooperare cu specialiști din Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localității Periprava, judetul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale.
În perioada următoare vor fi executate acțiuni de cercetare și în proximitatea localității Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.
Menționăm cǎ, atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură”, arată comunicatul MApN.
Amintim că sâmbătă spre duminică un grup de drone de atac Shahed rusești a violat spațiul aerian al României, ce a făcut ca autoritățile române să emită un mesaj RO Alert pentru județele Tulcea și Constanța în care avertizează locuitorii asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian în urma atacului rusesc. Informația că dronele au încălcat spațiul aerian al României a venit mai întâi dinspre Ucraina.
„Un grup de drone de atac a violat spațiul aerian al României”, au transmis pe Telegram, la ora 02:49, forțele aeriene ucrainene.
„Un vehicul aerian fără pilot este deasupra teritoriului românesc în zona Sabangia”, se spune într-un alt mesaj venit după zece minute, făcând referire la localitatea Sabangia de pe malul lacului Razem, aflat la circa 40 de kilometri de granița cu Ucraina.
„Drona a părăsit teritoriul României, a zburat prin Vilkovo (localitate aflată peste Dunăre de Periprava” și continuă să meargă peste apele de coastă ale Golfului Odesa”, au mai spus forțele aeriene ucrainene într-un mesaj postat la ora 03:41.
Duminică dimineață, Ministerul Apărării Naționale a confirmat că cel puțin două dintre dronele cu care Rusia a atacat Ucraina sâmbătă spre duminică au ajuns în spațiul aerian românesc, în cazul uneia dintre ele fiind „indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită”.
Bucureștiul a reacționat oficial prin Ministerul Afacerilor Externe, care a cerut respectarea normelor de drept internaţional, inclusiv a inviolabilităţii spaţiului aerian al României şi a reiterat condamnarea puternică a acestor atacuri ilegale.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a denunțat duminică incidentele ca fiind „iresponsabile și potențial periculoase”, în timp ce a spus că nu există indicii privind un atac deliberat asupra statelor membre ale alianței.
Nu este primul incident cu drone Shahed în spațiul aerian al României
Un incident similar a avut loc în urmă cu o lună și jumătate, când ucrainenii au spus că trei drone rusești „au trecut granița în România” în timpul unui atac.
Atunci au fost găsite în județul Tulcea resturi dintr-o dronă rusească.
Bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite în septembrie 2023, în zona Plauru din județul Tulcea, tot după un atac rusesc.
Atunci, autoritățile române au informat despre incident după mai multe declarații care infirmau faptul că vehicule aeriene fără pilot ar fi ajuns pe teritoriul țării noastre.