Sari direct la conținut

Ion Munteanu este noul guvernator al Rezervației Biosferei „Delta Dunării”

HotNews.ro
Delta Dunarii, Foto: Agerpres
Delta Dunarii, Foto: Agerpres

Cătălin Țibuleac a fost revocat din funcția de guvernator al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (RBDD), în locul acestuia fiind numit Ion Munteanu, potrivit unor decizii ale premierului Ludovic Orban publicate în Monitorul Oficial, informează Mediafax.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cătălin Țibuleasc se revocă din funcția de guvernator cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării». Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ion Munteanu se numește în funcța de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării»”, se arată hotărârile șefului Executivului publicate marți în Monitorul Oficial.

Ion Munteanu avea funcția de director executiv al Direcției de Administrare patrimoniu, educație ecologică și relații internaționale, potrivit site-ului RBDD.

Cătălin Țibuleac fusese numit pe 14 iunie ca guvernator al Deltei Dunării, printr-o decizie a fostului prim-ministru Viorica Dăncilă. Acesta a fost șef al SRI Tulcea. Potrivit presei locale, el s-a pensionat în luna august 2017, după un mandat de patru ani și jumătate în fruntea instituției.

Citește mai multe:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro