Sari direct la conținut

​EXCLUSIV Ministerul Educației vrea să instituie omerta în afacerea manualelor: declarația de confidențialitate pe care o impune autorilor înainte ca aceștia să semneze contract cu Editura Didactică

HotNews.ro
Declaratie de confidentialitate, Foto: Hotnews
Declaratie de confidentialitate, Foto: Hotnews

​Editura Didactică și Pedagogică a chemat astăzi autorii de manuscrise la “o discuţie organizatorică în vederea analizării şi, eventual, a semnării contractului de drepturi de autor”, pentru transformarea manuscriselor în manuale școlare. Autorilor prezenți la întâlnire li s-a înmânat, însă, o declarație de confidențialitate, care îi împiedică să ofere publicului orice informație cu privire la contracte, au declarat pentru HotNews.ro surse din domeniu. În condițiile în care Ministerul Educației nu a făcut publică nici până astăzi decizia de atribuire directă a contractului de editare a manualelor școlare către Editura Didactică și Pedagogică, semnată săptămâna trecută, autoritățile par să se asigure ca nimeni să nu divulge nicio informație cu privire la derularea afacerii manualelor.

La întâlnirea de astăzi, 31 mai, cu autorii de manuscrise au participat directorul Editurii Didactice și Pedagogice (EDP), Maria Mihaela Nistor, și secretarul de stat din Ministerul Educației pe preuniversitar, Florian Lixandru – care a părăsit rapid discuțiile, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate situației.

Potrivit surselor HotNews.ro, autorilor le-a fost „condiționat accesul la draftul de contract de semnarea pe loc a declarației de confidențialitate”. În jur de 10 autori au refuzat să semneze pe loc declarația de confidențialitate, așa că au fost chemați la o nouă discuție, marțea viitoare, conform surselor citate.

Întâlnirea a fost convocată de pe o zi pe alta, în condițiile în care Ordonanța de Urgență care spune că EDP editează manuale a fost declarată neconstituțională încă de acum o lună și jumătate.

Declarația de confidențialitate de care EDP condiționează semnarea contractelor și acordarea banilor către autori, potrivit surselor HotNews.ro:

Amintim că HotNews.ro a scris în premieră despre modalitatea în care Ministerul Educației a semnat decizia de atribuire directă a contractului de editare a manualelor școlare către Editura Didactică și Pedagogică, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Ordonanța prin care ​Editura Didactică și Pedagogică (EDP) putea edita toate manualele.

Anunțul prin care EDP i-a chemat pe autori la întâlnire

La o săptămână de la preluarea prin încredințare directă a contractului de editare a manualelor, EDP a publicat pe site-ul său următorul anunț:

Invitație!

Stimaţi autori,

Editura Didactică şi Pedagogică S.A. este societate pe acţiuni de interes naţional, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, în temeiul O.U.G. nr. 76 din 20.10.2017 [OUG declarată neconstituțională pe 19 aprilie 2018 – n.red.] privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică şi Pedagogică“ prin transformare. Cu o tradiţie de aproape şapte decenii, această entitate continuă să le ofere cititorilor săi cărţi şi manuale şcolare de înaltă calitate.

Conducerea Editurii Didactice şi Pedagogice S.A. vă felicită pentru performanţa obţinută la prima rundă a competiţiei de evaluare a manualelor şcolare şi are onoarea de a vă invita la o discuţie organizatorică în vederea analizării şi, eventual, a semnării contractului de drepturi de autor. Întâlnirea va avea loc joi, 31 mai 2018, ora 10,00, în Aula Colegiului Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti (Str. General H. M. Berthelot nr. 23, sector 1).

Invitaţia este deschisă tuturor autorilor proiectelor de manuale şcolare pentru anul 2018-2019, depuse în perioada 06-19.03.2017, declarate admise de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi care au primit aviz ştiinţific favorabil.

În speranţa unei colaborări productive şi cu rezultate excepţionale pentru toţi elevii din România, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.

Cu mulţumiri şi gânduri bune,

Director General,

Dr. Maria Mihaela NISTOR”

HotNews.ro a transmis oficial, în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, următoarele întrebări către Ministerul Educației:

1. În ce bază legală Editura Didactică și Pedagogică a chemat astăzi autorii proiectelor de manuale şcolare „la o discuţie organizatorică în vederea analizării şi, eventual, a semnării contractului de drepturi de autor”?

2. În ce bază legală le-a cerut acestora să semneze o declarație de confidențialitate, înainte de a semna contractul de drepturi de autor?

3. Câți autori au semnat această declarație și câți au refuzat?

4. Care este conținutul contractului de drepturi de autor pe care EDP îl propune spre semnare autorilor de manuscrise?

Informație de background

Întâlnirea de astăzi dintre reprezentanții EDP și autorii de manuscrise vine în contextul în careOrdonanța de Urgență declarată neconstituțională este singura care specifică faptul că EDP editează manuale școlare la cererea Ministerului Educației.

Legea manualelor inițiată de Liviu Pop și adoptată săptămâna trecută de Parlament prevede doar că manualele sunt făcute de către autori și se depun în formă de manuscris la Ministerul Educației în vederea evaluării. Pe scurt, prevede o altă cale de realizare a manualelor decât licitația pe care Ministerul a realizat-o până acum anual. Citește aici mai multe despre legea manualelor, care nu rezolvă problema de legalitate a demersului Ministerului Educației pentru că nu retroactivează

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro