Sari direct la conținut

Politica fiscala si politica populismului

HotNews.ro
Lucian Croitoru, Foto: Agerpres
Lucian Croitoru, Foto: Agerpres

Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

  1. Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol – cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de admiratori ai coaliției intitulată USL

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

  1. Mecanismul unui echilibru politic prost

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

  1. Concluzii

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu implica nici opinia BNR, nici opinia HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro