Sari direct la conținut

Protestele #colectiv au continuat in tara. 200 de brasoveni au iesit, duminica, in strada. In Buzau, tinerii au aprins candele in amintirea victimelor tragediei din Colectiv

HotNews.ro
Candele la Colectiv, Foto: Hotnews
Candele la Colectiv, Foto: Hotnews

Bucurestiul a intrat, duminica, in cea de-a sasea zi consecutiva de proteste. Insa, de aceasta data, cei care au iesit in strada au fost mult mai putini decat in timpul saptamanii. Nu mai mult de 2.000 de oameni au ocupat Piata Universitatii pentru a protesta fata de nepasarea si coruptia sistemului, care a dus la tragedia de la Colectiv. Romanii din tara au fost, din nou, solidari cu bucurestenii. Astfel, peste 200 de brasoveni s-au adunat in fata Prefecturii Brasovului, unde au aprins candele si au depus buchete de flori in amintirea victimelor incendiului din Colectiv. In Buzau, candelele si rugaciunile tinerilor au rasunat din altarul improvizat in Piata Dacia, potrivit Agerpres.

In Capitala, au iesit in strada grupuri insemnate de microbisti, membrii unor galerii sportive, care au agitat spiritele si au creat tensiune. Tinerii si studentii au venit in numar mult mai mic, duminica, in Piata Universitatii. Insa, in provincie, gesturile de solidaritate fata de tragedia din Colectiv au continuat in acelasi mod pasnic si fara incidente.

Cateva zeci de persoane s-au adunat in fata Prefecturii Brasov, unde au aprins candele si au depus flori langa un perete al cladirii. Brasovenii au tinut si un moment de reculegere in memoria victimelor tragediei din Clubul Colectiv, soldata cu moartea a 45 de persoane, printre care se numara si o brasoveanca de 26 de ani. Apoi, cei prezenti au plecat in mars spre Piata Sfatului, unde a fost improvizat un alt altar.

Tinerii brasoveni au promis ca vor continua sa iasa in strada pana cand clasa politica se va schimba in totalitate, iar din Guvern nu vor mai face parte oameni corupti. „Este nevoie de schimbare in toate domeniile, lucru pe care noi il asteptam. Pana atunci vom continua sa protestam, chiar daca numarul celor care ies in strda este scazut”, a sustinut un tanar brasovean, citat de Agerpres.

In Buzau, cateva zeci de tineri au improvizat un altar langa Monumentul Eroilor Revolutiei. Ei au aprins candele si s-au rugat pentru cei decedati in urma incendiului din Colectiv. „De maine vom relua protestele, caci innoirea clasei politice si asanarea coruptiei sunt lucruri prea importante pentru generatia tanara”, a declarat unul dintre protestatarii buzoieni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro