Sari direct la conținut

​Papa Francisc vrea ca Vaticanul sa ajute la gazduirea Jocurilor Olimpice

HotNews.ro
Papa Francisc, pasionat de fotbal, Foto: Captura YouTube
Papa Francisc, pasionat de fotbal, Foto: Captura YouTube

O parte din evenimentele sportive ar putea avea loc la Vatican in cazul in care Italia va organiza Jocurile Olimpice de vara din 2024. Papa Francisc, care este pasionat de fotbal, este dornic ca unele evenimente sa fie organizate chiar la Vatican, relateaza The Telegraph.

Cetatea Vaticanului are doar 110 hectare, dar are gradini extinse si un spatiu deschis larg in Piata Sfantul Petru, ambele putand fi folosite pentru a gazdui un eveniment precum tir cu arcul.

Matteo Renzi, prim-ministrul Italiei, a anuntat in aceasta saptamana ca Italia va face o oferta pentru Jocurile Olimpice de vara din 2024, propunand ca evenimentele sportive sa fie tinute la Roma, Florenta, Milano si Sadinia.

Imediat dupa aceea s-a sugerat ca Sfantul Scaun ar putea juca un rol in organizarea respectivelor Jocuri Olimpice, desi inca nu se stie daca este permis de regulile impuse de Comitetul International Olimpic.

„Pare o idee buna si cred ca Papa va fi de acord”, a precizat cardinalul Jose Saraiva Martins, pasionat de sport.

„Biserica a vazut intotdeauna sportul ca o modalitate de a promova valori sanatoase”, a adaugat acesta.

Papa Francisc este un fan infocat al fotbalului si urmareste indeaproape soarta clubului sau preferat, San Lorenzo, din tara sa natala, Argentina. Sub pontificatul sau, Vaticanul a format o echipa de cricket, care a vizitat Anglia in timpul verii si a infruntat echipele Bisericii Angliei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro