Sari direct la conținut

Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea federatiilor sindicale din invatamant de anulare a ordinului prin care nu se mai retineau cotizatiile din salariile profesorilor

HotNews.ro

Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea federatiilor sindicale din invatamantul preuniversitar de anulare a ordinului emis de Funeriu prin care nu se mai retineau cotizatiile profesorilor la sindicat direct de pe statul de plata, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. De asemenea, Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea acestora de a obliga MECTS se revina la retinerea cotizatiilor printr-un nou ordin de ministru, potrivit surselor citate, care au precizat ca decizia poate fi atacata la Inalta Curte.

In aprilie, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) i-a cerut premierului demis Mihai Razvan Ungureanu sa reintroduca incasarea cotizatiilor sindicale ale cadrelor didactice pe statele de plata, in invatamantul preuniversitar.

Amintim ca in noiembrie 2011 in Monitorul Oficial a fost publicat un ordin comun al ministrului Educatiei de la acea vreme, Daniel Funeriu, al ministrului Finantelor Gheorghe Ialomitianu si al ministrului Internelor Traian Igas care pune la dispozitia scolilor un nou sistem informatic de calcul al drepturilor salariale, care nu mai prevede posibilitatea de retinere direct din salariile profesorilor a cotizatiilor de sindicat, a ratelor C.A.R. sau a ratelor bancare.

Practic, Ministerul Educatiei a stopat astfel retinerea automata a cotizatiilor direct din salariile profesorilor membri de sindicat. Surse din sistem au declarat pentru HotNews.ro ca sindicatele din invatamantul preuniversitar pierd anul acesta peste 10 milioane de euro, ca urmare a acestui ordin ministerial.

Dupa publicarea acestui ordin, cele trei federatii sindicale reprezentative din invatamantul preuniversitar romanesc – Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Sindicatelor din Invatamant „Spiru Haret” (FSI „Spiru Haret”) si Federatia Educatiei Nationale (FEN) – au cerut in instanta suspendarea executarii ordinului.

Presedintele FSLI, Simion Hancescu, a declarat atunci pentru HotNews.ro ca, in urma unei actiuni in instanta depusa de federatie, Curtea de Apel Timisoara a solicitat suspendarea executarii ordinului. „Se incalca codul fiscal, care spune ca aceasta cotizatie catre sindicate este deductibila din salariu. Se incalca acordul partilor, pentru ca in contractul individual de munca oamenii au stipulat faptul ca li se opreste cotizatia pe statul de plata„, a declarat Simion Hancescu.

Contactat de HotNews.ro, fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu declara atunci ca „obiectivul ordinului comun de ministru (Educatie, Finante, Interne) este strict stabilirea modului practic de punere in aplicare a legii 63/2011 a salarizarii unitare in educatie„. „Evident ca acest ordin de ministru respecta toata legislatia in vigoare. De exemplu, salariatii din educatie au tot dreptul de a plati cotizatiile la organismele la care sunt membri, ca de exemplu sindicate, asociatii profesionale, s.a. Nimeni nu poate ingradi acest drept„, a precizat ministrul.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro