Sari direct la conținut

Petrom a fost amendata de Consiliul Concurentei cu 503,8 milioane de lei. Compania va contesta amenda

HotNews.ro

Consiliul Concurentei a sanctionat grupul Petrom cu o amenda totala de 503,8 milioane de lei pentru ca s-a inteles cu alte companii petroliere pentru a scoate de pe piata un sortiment de bezina, se arata intr-un comunicat remis BVB. Reprezentantii grupului considera ca sanctiunile aplicate sunt nejustificate si anunta ca vor contesta in instanta decizia Consiliului Concurentei.

„OMV Petrom si OMV Petrom Marketing au fost informate de catre Consiliul Concurentei cu privire la rezultatul investigatiei in materie de concurenta referitoare la retragerea de pe piata locala a sortimentului Eco Premium. Amenzile stabilite de Consiliul Concurentei sunt: 366.530.965 lei pentru Petrom si 137.288.031 pentru OMV Petrom Marketing”, se arata in comunicatul companiei.

Consiliul Concurentei a sanctionat companiile OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream, ENI Romania, MOL Petroleum si Lukoil Romania cu o amenda totala de 880 milioane de lei, reprezentand 3% din cifrele de afaceri realizate in anul 2010, a anuntat marti Bogdan Chiritoiu, presedintele autoritatii. Potrivit acestuia, amenda a fost acordata din cauza ca firmele s-au inteles intre ele sa scoata de pe piata sortimentul de benzina Eco Premium.

Chiritoiu a anuntat ca Petrom a luat cea mai mare amenda pentru ca a avut „circumstante agravante”. Amenzile se refera la cifra de afaceri din 2010 pentru ca decizia a fost luata in 2011, iar amenzile se aplica cifrei de afaceri din anul anterior deciziei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro