Sari direct la conținut

Slovenia: Guvernul nu a primit votul de incredere. Urmeaza alegeri anticipate

HotNews.ro

Guvernul de centru stanga condus de premierul Borut Pahor a picat marti testul in fata parlamentului sloven care a votat impotriva ramanerii lui in functie. Pe fondul unei crize economice si sociale, Slovenia se indreapta catre alegeri anticipate, scrie AFP.

Presedintele Danilo Turk are la dispozitie sapte zile pentru a inainta Parlamentului propunerea pentru un nou premier. Daca Parlamentul nu va aproba formarea un nou guvern timp de 30 de zile, conform constitutiei presedintele va anunta organizarea de alegeri anticipate. Acestea vor avea loc la finele anului 2011 sau in primavera lui 2012.

Borut Pahor a pierdut sustinerea parlamentara in urma unui proiect de lege privind ridicarea varstei de pensionare de la 63 la 65 de ani. Aceasta limita de varsta este standardul prevazut de Comisia europeana si FMI. Pierzand sprijinul mai multor partide parlamentare, premierul a ramas cu doar 33 de voturi din totalul de 90 de deputati. In cadrul anticipatelor favorit va fi Janez Jansa, fost premier si actual lider al opozitiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro