Sari direct la conținut

SUA va inchide 3.700 de oficii postale

HotNews.ro

Pentru ca Posta Americana inregistreaza anual pierderi de miliarde de dolari, autoritatile sunt decise sa treaca la masuri drastice. Directorul general al postelor Patrick Donahoe a declarat ca institutia pe care o coordoneaza va deservi in continuare comunitatile, latura comerciala si cea de transport de valori, anunta CNN.

Donahoe planuieste sa inchida aproape 3.700 de oficii postale din peste 50 de state pana la inceputul anului viitor si ia in calcul si reducerea functionarii Postei de la sapte zile pe saptamana la numai cinci. Oficiile postale avute in vedere pentru desfiintare au o activitate extrem de scazuta, in unele cazuri cu incasari sub 50 de dolari pe zi si cu mai putin de doua ore lucrate zilnic de angajati.

Noile masuri nu mai surprind pe nimeni, autoritale facandu-le publice inca din luna ianuarie. In anul fiscal 2010 Posta Americana a pierdut 8,5 miliarde de dolari, dupa ce cu un an inainte pierduse 3,8 miliarde dolari. Inchiderea acestor oficii ar face o economie de 200 milioane $ in bugetul postei, dar ar lasa fara loc de munca peste 6.000 de oameni din totalul de 574.000 de angajati.

In acelasi timp se ia in discutie crearea unor „Oficii Postale rurale” care sa functioneze in interiorul magazinelor din satele ramase fara oficii postale clasice. Potrivit lui Donahoe, noua idee ar fi extrem de benefica pentru dezvoltarea micilor afaceri din satele americane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro