Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Echipa de salvare britanica paraseste Japonia; Guvernul Portugaliei este aproape de prabusire; Secretarul american al Apararii, Robert Gates, efectueaza ultima vizita in Rusia inainte de retragere; Armenia: Proteste de strada pasnice in capitala Erevan

HotNews.ro
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto

Echipa de salvare britanica paraseste Japonia. Echipa britanica de salvatori „The International Search and Rescue” (ISAR) se retrage din Japonia dupa ce timp de aproape o saptamana a cautat supravietuitori in gramezile de moloz din orasele Ofunato si Kamaishi. In ciuda acestor eforturi niciun supravietuitor nu a fost gasit. ISAR a sosit in Japonia duminica 13 martie, iar decizia retragerii trupelor a fost luata in urma discutiilor cu autoritatile japoneze. Echipa britanica a fost alcatuita din 59 de experti in operatiuni de salvare, patru medici si doi caini dresati. Autoritatile britanice spun ca din acest moment sansele gasirii de persoane in viata sunt practic nule si datorita temperaturilor scazute din Japonia. Britanicii continua sa trimita curse charter in Tokyo si Hong Kong pentru recuperarea britanicilor afectati de efectele cutremurului din Japonia, scrie BBC.

Guvernul japonez incepe verificarea nivelului de radiatii al alimentelor. Guvernul japonez a cerut autoritatilor locale sa testeze alimentele pentru a vedea daca au fost contaminate radioactiv. Pentru prima data guvernul a stabilit o valoare maxima provizorie a nivelului de radioactivitae din alimente. Potrivit Comisiei pentru Siguranta Nucleara, aceasta valoare este putin mai mare decat cea acceptata la nivel international. Testarile se vor face in special pe alimentele proaspete produse in zonele apropiate de centrala nucleara. Distribuitorii sunt insa deranjati de decizia guvernului, care se poarta in opinia lor ca si cand populatia s-ar hrani deja cu alimente contaminate. In plus, daca se va descoperi ca un aliment este contaminat, nimeni nu va mai cumpara niciun alt produs din respectiva regiune. Distribitorii se tem astfel ca vor ramane cu marfa buna nevanduta. Autoritatile locale au inceput pregatirile pentru testari, acestea vor incepe cel mai devreme vineri. Dupa primele rezultate, valoarea provizorie a nivelului de radioactivitate va fi inlocuita cu una oficiala, anunta Kyondo News.

Guvernul Portugaliei este aproape de prabusire. Liderul principalului partid de opozitie portughez, Partidul Social Democrat, a declarat ca nu va sustine noile masuri de austeritate pe care guvernul socialist minoritar intentioneaza sa le adopte. Nici celelalte partide de opozitie nu imbratiseaza planul socialistilor. Acest fapt poate duce la caderea guvernului. Tot mai multi analisti sunt de parere ca Portugalia se va afla cat de curand in situatia Greciei si Irlandei cerand asistenta financiara internationala, informeaza Fox News.

Datele colectate de avioanele fara pilot americane ararta ca radiatiile nu s-au raspandit pe o raza mai mare de 27 km la Fukushima. Primele date colectate de avioanele fara pilot al armatei americane, care au survolat centrala nucleara Fukushima, din nord-estul Japoniei, pentru a observa starea reactoarelor arata ca radiatiile puternice nu s-au raspandit pe o raza mai mare de 27 km de la reactoare. De asemenea, nu exista niciun indiciu ca eforturile de racire a reactoarelor au dat rezultate. Datele au fost colectate la prima utilizare a sistemului de masurare aeriana, unul dintre cele mai complexe dispozitive trimise in Japonia de catre administratia Obama. Chiar daca concluziile au fost linistitoare pe termen scurt, SUA mentine avertizarea prin care oamenii nu trebuie sa se apropie la o distanta mai mica de 80 de km fata de centrala nucleara, o raza mult mai mare decat cea stabilita de guvernul japonez. Presedintele Barack Obama a declarat joi dupa amiaza ca avertizarile SUA se bazeaza pe o evaluare stiintifica atenta a zonei de risc din jurul centralei nucleare. Obama a mai adaugat ca nu exista totusi posibilitatea ca radiatiile emise sa ajunga la un nivel periculos pe teritoriul SUA, inclusiv in teritoriile din Pacific. Dupa ce oficialii americani si japonezi au evaluat diferit situatia de la Fukushima, acestia s-au intalnit joi la Tokyo pentru a compara rapoartele. SUA a lansat avionul de colectare cu acordul Japoniei in speranta obtinerii unor noi informatii, deoarece se crede ca TEPCO a subestimat constant riscurile si a actionat prea incet in incercarea de a limita avariile. Situata la 240 km nord de Tokyo, centrala de la Fukushima, puternic afectata de cutremurul devastator din 11 martie, s-a confruntat cu o serie de explozii aproape zilnice la reactoarele sale, scrie New York Times.

Secretarul american al Apararii, Robert Gates, efectueaza ultima vizita in Rusia inainte de retragere. Robert Gates va face ultima calatorie in calitate de secretar al apararii saptamana viitoare in Rusia, inainte de a se retrage pana la sfarsitul acestui an, a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jeff Morrell. Gates, in varsta de 67 de ani, va vizita orasele Mosova si Sankt-Petersburg intre 22 si 23 martie. Seful Pentagonului a anuntat de mai multe ori ca se va retrage pana la inceperea campaniei electorale pentru alegerile din 2012, anunta Ria Novosti.

Hugo Chavez renunta la planurile nucleare ale Venezuelei. Pe fondul crizei nucleare din Japonia, presedintele Venezuelei Hugo Chavez a anuntat ca renunta la planurile sale legate de dezvoltarea unui program nuclear. Venezuela semnase anul trecut o intelegere cu Rusia pentru construirea unei centrale nucleare in urmatorii 10 ani. Hugo Chavez a adaugat ca riscurile dezvoltarii energiei nucleare sunt mult prea mari si reprezinta un pericol pentru intreaga lume. Acesta prevede si o crestere semnificativa a exportului de petrol din Venezuela, pe fondul panicii globale legata de centralele nucleare. In Chile, presedintele Sebastian Pinera a declarat ca va merge mai departe cu un acord de cooperare nucleara cu Statele Unite, care urmeaza sa fie semnat saptamana viitoare, in timpul vizitei lui Barack Obama. Aflandu-se deja in aliante similare cu Franta si Argentina, Chile ramane deschisa catre optiunea nucleara in speranta acoperirii nevoilor interne tot mai mari de energie, desi se afla in „Ringul de Foc” al Pacificului cu activitate seismica si risc de tsunami, informeaza BBC.

Armenia: Proteste de strada pasnice in capitala Erevan. La Erevan 100.000 de oameni au protestat pasnic in Piata Libertatii solicitand alegeri prezidentiale si parlamentare anticipate, eliberarea detinutilor politici si respectarea drepturilor prevazute de Constitutie. Oamenii au venit sa sustina Congresul National Armean, formatiune de opozitie din care fac parte peste 20 de organizatii si partide politice. Desi manifestatiile in Piata Libertatii sunt interzise din anul 2008 cand in timpul unui miting 10 oameni si-au pierdut viata, politia nu a intervenit in protestul de joi. Congresul National Armean a anuntat ca in perioada 17-31 martie vor exista mitinguri zilnic si ca ele se vor desfasura dupa acelasi scenariu pasnic, scrie Ria Novosti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro