Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Israel: Un milion de dolari va fi donat pentru ridicarea unui monument de comemorare a victoriei Armatei Rosii asupra nazistilor; Studiu: Jumatate dintre medicii din Germania prescriu placebo; Amr Moussa: Gaddafi trebuie sa gandeasca "un plan de reconciliere cu poporul sau"

HotNews.ro
presa in diagonala, Foto: Colaj foto
presa in diagonala, Foto: Colaj foto

Studiu: Jumatate dintre medicii din Germania prescriu placebo. Jumatate dintre medicii din Germania prescriu retete placebo, potrivit unui nou studiu realizat pentru Asociatia Medicala Germane. Potrivit studiului retetele placebo, de la vitamine, tratamente homeopate si pana la interventiile chirurgicale, se dovedesc extrem de eficiente. S-a descoperit faptul ca in Bavaria 88% dintre medici le-au prescris pacientilor placebo. Asociatia Medicala Germana, care a comandat acest studiu denumit „Placebo in medicina”, a recunoscut faptul ca nu cunoaste in totalitate modul in care functioneaza placebo, insa a fost incantata de rezultatele studiului, scrie The Guardian.

Israel: Un milion de dolari va fi donat pentru ridicarea unui monument de comemorare a victoriei Armatei Rosii asupra nazistilor. Comunitatile evreiesti din intreaga lume intentioneaza sa finanteze un proiect in valoare de un milion de dolari, in urma caruia va fi construit un memorial de comemorare a victoriei Armatei Rosii asupra nazistilor, a relatat duminica serviciul de presa al guvernului israelian. Ideea de a construi acest monument ii apartine premierului israelian Benjamin Netanyahu, care si-a anuntat intentia de a pune in aplicare proiectul mentionat in cadrul unei vizite efectuate la Moscova in luna februarie. „Bugetul alocat pentru acest proiect este de un milion de dolari, iar banii vor fi obtinuti prin donatii facute de evreii din intreaga lume”, se precizeaza in comunicatul de presa. Saptamana trecuta, o comisie ruso-evreiasca a ales designul monumentului, care va fi construit pe coasta mediteraneana, in orasul Netanya. In competitia pentru proiectarea acestui monument s-au inscris 75 de participanti, juriul desemnand castigatoare lucrarea unui sculptor rus, potrivit Ria Novosti.

Amr Moussa: Gaddafi trebuie sa gandeasca „un plan de reconciliere cu poporul sau”. Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, a incurajat duminica posibilitatea ca liderul libian Muammar Gaddafi sa initieze cat mai curand un „plan de reconciliere cu poporul sau”, desi populatia ar putea respinge o astfel de initiativa. Intrebat de TV5 Monde, Radio France Internationale si Le Monde daca Gaddafi ar trebui sa se retraga in urma masacrului comis de armata sa, Amr Moussa a raspuns: „Propun ca Gaddafi sa dea curs cat mai curand unei reconcilieri cu poporul sau, daca doreste sa mai ramana in functie, dar nu cred ca oamenii vor mai accepta. E trist!”. In ceea ce priveste implicarea justitiei internationale pentru judecarea celor care se fac responsabili de masacrul din Libia, secretarul Ligii Arabe a recomandat verificarea veridicitatii acestor crime: „Daca a avut loc cu adevarat acest masacru, este important ca organizatiile internationale precum ONU sa poata veni in estul Libiei pentru a relata lumii situatia reala”. Amr Moussa a dezaprobat ideea conspirationista inaintata de Gaddafi potrivit careia revoltele din Libia ar fi rezultatul unui complot international. „Exista cateva aspecte ale acestor revolte care ar putea avea legatura cu comunitatea internationala, dar esentialul acestor evenimente este generat de sentimentele populatiei care s-a simtit nedreptatita”, a completat secretarul Ligii Arabe, informeaza AFP.

Presedintele Hamid Karzai: Scuzele inaintate de S.U.A. pentru moartea celor noua copii afgani nu sunt suficiente. Presedintele afgan Hamid Karzai i s-a adresat duminica generalului american David Petraeus, comandantul fortelor S.U.A. si NATO in Afganistan, informandu-l ca scuzele formulate de acesta pentru accidentul aerian soldat cu moartea a noua copii afgani „nu sunt suficiente”. In cadrul unei intalniri oficiale cu consilierii sai pe probleme de securitate, unde a fost prezent si generalul David Petraeus, Karzai a declarat ca existenta unor victime civile atacate de trupele straine „este inacceptabila” pentru guvernul din Afganistan. Pe parcursul sedintei generalul David Petraeus si-a cerut iertare pentru moartea celor noua copii ce a avut loc in urma cu o saptamana in estul provinciei Kunar, declarand ca aceste crime „reprezinta o mare greseala” si asigurandu-l pe Hamid Karzai ca acest tip de incident nu va mai avea loc de acum inainte, transmite Reuters.

Egipt: Conducerea Consiliului Militar Suprem cere inapoierea documentelor clasificate aflate in posesia protestatarilor. Conducerea Consiliului Militar Suprem din Egipt a cerut populatiei sa inapoieze documentele secrete disparute in timpul atacurilor recente ale protestatarilor, rugand cetatenii sa pastreze confidentialitatea in privinta continutului acestora. Incepând cu ziua de joi, Egiptul s-a confruntat cu atacuri asupra sediilor agentiei pentru securitatea statului, atacuri generate de zvonuri potrivit carora ofiterii de securitate incearca sa distruga arhivele statului. Potrivit reprezentantilor mass-media cateva documente clasificate, care ar putea divulga secretele evenimentelor recente din Egipt, se afla in posesia demonstrantilor. „Aceste documente contin nume si informatii care ar putea pune in pericol securitatea tarii si a cetatenilor”, se precizeaza pe pagina de Facebook a Consiliului Suprem din Egipt. Sambata mai multe cladiri ale Securitatii statului au fost luate cu asalt de catre manifestantii egipteni aflati in cautare de dovezi privind abuzurile comise de aceasta institutie. Manifestantii „se îndreapta acum spre Piata Tahrir”, locul in care a izbucnit revolta egipteana care a dus la indepartarea de la putere a presedintelui Hosni Mubarak, precizeaza AFP.

Ministrul de externe japonez a demisionat din cauza unei donatii ilegale de 2000 de euro. Ministrul de externe al Japoniei, Seiji Maehara si-a prezentat demisia dupa ce a recunoscut ca a acceptat o donatie politica ilegala, potrivit Wall Street Journal. La doar sase luni de la instalarea sa in functie, Maehara a fost aspru criticat de politicienii din opozitie pentru ca ar fi primit 200.000 de yeni (2.429 dolari) de la un cetatean strain, in contextul in care legislatia japoneza interzice politicienilor sa accepte donatii de la straini sau entitati straine, pentru a evita posibile influente in politica interna. Plecarea ministrului de externe este vazuta ca o lovitura pentru prim-ministrul japonez, Naoto Kan, care incearca sa-si pastreze functia, sa evite alegerile anticipate si destramarea propriului partid, informeaza BBC.(C.C.)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro