Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Cum s-au impartit banii pentru sali de sport si canalizare. NASA de Romania a lansat, cu succes, prima racheta spatiala romaneasca. Cine sunt francezii care fac greva foamei pentru romi.

HotNews.ro
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele zilei, Foto: Colaj foto

Cum s-au impartit banii pentru sali de sport si canalizare. Decontul partial pentru votul dat la Legea pensiilor arata astfel: din banii pentru investitii in infrastructura, aproape jumatate ajung la primarii PDL, cate 20% la cei ai PSD si PNL si 15% la UDMR. Primarii PDL ies, din nou, primii avantajati dupa ultima impartire a banilor catre administratiile locale pe care guvernul Boc a facut-o in urma cu doua saptamani. Din pixul lui Boc, democrat-liberalii au stors aproape jumatate din cat a alocat guvernul pentru infrastructura (poduri, sisteme de canalizare) si sali de sport. Primariile PSD si PNL s-au ales cu cate o cincime din cei 256.661.000 de lei pusi la bataie din defalcarea TVA, iar cele ale UDMR cu aproximativ 15%, scrie EVZ.

NASA de Romania a lansat, cu succes, prima racheta spatiala romaneasca. Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) a anuntat ca a lansat cu succes prima racheta spatiala romaneasca, Helen 2. Racheta a decolat sambata, de la bordul navei NSSL 281 Constanta, aflata in largul Marii Negre. Racheta, impreuna cu balonul cu aer cald care a fost folosit la ridicarea acesteia in aer au fost incarcate pe vas inca din sapte septembrie, impreuna cu aparatura necesara indeplinirii misiunii. Pe langa posturile de monitorizare a activitatii generale, a datelor de zbor primite prin satelit, a datelor de zbor obtinute prin telemetrie radio si postul de monitorizare manuala a zborului, membrii ARCA au avut la bord si posturi de receptie TV pentru camerele montate in capsula balonului si in interiorul rachetei, informeaza Gandul.

Cine sunt francezii care fac greva foamei pentru romi. Nancy Bernard si Roland Denis au ales calea unui protest radical la adresa politicii Parisului fata de romi. Mesajul lor: „Opriti expulzarea!” Decizia guvernului de la Paris de a-i repatria pe romii din Romania si Bulgaria a starnit revolta multor francezi. Au fost deschise petitii, au fost trimise scrisori deschise catre presedintele Nicolas Sarkozy, s-a cerut renuntarea la aceasta decizie luata tocmai de tara care traieste de doua secole sub lozinca „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Doi francezi au ales insa forme de protest mai dure: au intrat in greva foamei si spun ca vor merge „pana la capat” pentru a sustine cauza drepturilor omului. Demersul lor este sprijinit de peste 1.000 de persoane pe Facebook, unde a fost creat un grup de suport pentru lupta grevistilor „impotriva unui stat fascist si xenofob”, scrie Romania Libera.

Premiera in Franta. Integrarea unor familii de romi in Romania, finantata partial de autoritati. Departamentul Rhone, din sud-estul Frantei, va fi primul care se va implica in integrarea romilor dupa expulzarea lor in Romania. Consiliul general local a decis, in sedinta de vineri, demararea unui program pilot bazat pe voluntariat. Sase familii de romi, originare din judetele Timis si Alba, care au locuit ilegal intr-un cartier marginas al Lyonului, se vor intoarce pana la sfarsitul lunii in Romania. Departamentul francez va finanta partial repatrierea lor, alaturi de Uniunea Europeana si autoritatile romane, sub forma unor ajutoare pentru scolarizare, in scop medical si pentru gasirea unui loc de munca, informeaza EVZ.

Universitatile romanesti se golesc de studenti platitori. Cum ar putea ramane facultatile fara locurile cu taxa. Cu o scadere de 10% in fiecare an a numarului de studenti, invatamantul superior romanesc intra in „iarna fara sfarsit” a finantarii. Noul an universitar anunta continuarea depopularii facultatilor autohtone. Numarul din ce in ce mai redus al absolventilor de liceu, concurenta serioasa facuta de facultatile din Occident si dificultatile financiare pe care le au studentii arunca universitatile romanesti in cea mai mare criza din ultimii 20 de ani, scrie Gandul.

Marea tiganiada a fondurilor pentru rromi. O mare parte a banilor deblocati de catre UE pentru integrarea sociala a rromilor „se pierd” pe traseu. In spatele acestei „afaceri” se afla numeroase ONG-uri si asociatii infiintate chiar pentru a-i ajuta pe defavorizati. Desi acuza ca statul roman nu finanteaza proiectele de integrare a rromilor, numeroase asociatii care reprezinta aceasta comunitate obtin fonduri pe care le risipesc in alte scopuri. „Romania nu si-a facut treaba. Statul s-a multumit sa puna pe hartie cateva programe pentru a le face pe plac europenilor”. Aceasta declaratie, apartinand unuia dintre cei mai influenti lideri ONG-isti pe problemele de integrare sociala a romilor, era consemnata de prestigiosul ziar francez „Le Monde” citat de Adevarul.

Fefeleaga, brand turistic in Muntii Apuseni. Un stranepot al Sofiei Danciu, femeia care l-a inspirat pe Ion Agarbiceanu, vrea sa transforme personajul nuvelei „Fefeleaga” intr-o emblema a turismului local. Deocamdata, in localitatea Bucium – Sasa, judetul Alba, Fefeleaga ramane doar o femeie despre care „s-a scris o carte”. Dar, daca planurile unuia dintre stranepotii ei vor avea succes, situatia s-ar putea schimba. Cititi reportajul complet in EVZ.

Cei 4.000 de romani care dau lucruri gratis pe net. De ce sa ingramadesti lucrurile care nu iti mai trebuie in debara sau in pivnita, cand altii s-ar bucura de ele mai mult decat o faci tu? De la intrebarea aceasta a pornit LucruriGratis.ro. Chiar iti trebuie tot ce ai? Tie poate nu, dar altuia i-ar fi de folos ceea ce tie nu-ti mai trebuie… De la ideea aceasta a pornit brasoveanul Cristi Mosora cand a infiintat site-ul Lucrurigratis, un fel de e-bay, insa unde totul este gratuit. Aricolul complet in Gandul.

Efectul „Giulesti”: reguli absurde in spitale. Ministerul Sanatatii deblocheaza 2.322 de posturi, jumatate pentru asistenti medicali. Necesarul la nivel national este insa dublu. Teama de o noua tragedie, similara celei de la Maternitatea Giulesti, duce la masuri absurde. La Spitalul Filantropia din Craiova, asistentele nu pot lipsi de langa copii mai mult de doua minute. Detalii in Adevarul.

Afacerea Ceragem: pietrele energetice ii „usureaza” pe creduli de 1.000 de euro. O melodie populara rasuna in sediul Ceragem din Calea Rahovei din Bucuresti: zeci de batrani stau cuminti pe scaune, imbracati in alb, in timp ce in fata lor o doamna in varsta canta „Trandafir de la Moldova”. Programul cultural-artistic continua cu poezia „Ceragemul meu iubit”, recitata de aceeasi femeie, in care sunt laudate minunatele proprietati ale pietrelor de jad din aparatele de masaj. „Va doriti sa deveniti mai tineri?”, intreaba apoi la microfon, peste capetele batranilor, o angajata a firmei. Toata lumea raspunde afirmativ, iar reprezentanta companiei incepe un fel de lectie, ca la scoala: cu un marker, scrie pe o tabla o lista a efectelor pozitive pe care le are termomasajul cu pietrele de jad, care ar ajuta la relaxare, la circulatia sangelui, la rinichi, la fixarea calciului si a magneziului in oase, la regenerarea pielii si la imunitate. Reportajul complet in EVZ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro