Sari direct la conținut

Gazprom e de acord sa elimine intermediarii in exportul de gaz in Romania dupa expirarea contractelor in vigoare

HotNews.ro

Gazprom si-a manifestat interesul ca, odata cu finalizarea contractelor de furnizare in vigoare, sa aiba o relatie directa cu S.N.G.N. Romgaz S.A., se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Economiei, in urma intalnirii dintre ministrul Adriean Videanu cu seful Gazprom Export, Alexander Medvedev.

Potrivit documentului citat, discutiile de la Bucuresti s-au axat pe importul de gaze din Rusia, colaborarea cu S.N.G.N. Romgaz S.A. in vederea dezvoltarii capacitatilor de inmagazinare pe teritoriul Romaniei, precum si colaborarea cu S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. pentru dezvoltarea retelei de tranzit si renegocierea, in vederea prelungirii, a contractelor de tranzit prin Romania a gazelor naturale spre tarile balcanice, care expira in 2011.

In plus, reprezentantii partii romane si ruse au vorbit si despre extinderea colaborarii cu Gazprom in privinta productiei de energie electrica.

Toate aspectele tehnice ale proiectelor analizate vor fi discutate intr-o intalnire la nivel de experti care va avea loc la sfarsitul lunii martie 2010.

Comunicatul Ministerului Economiei nu indica daca invitatia de a participa la proiectul South Stream a fost facuta Romaniei de catre Gazprom. Ministrul Adriean Videanu a creat aceste asteptari privind o posibila invitatie in proiectul rus printr-un interviu acordat in 8 februarie in emisiunea Nasul, de la B1TV, in care a spus: „Si Nabucco, si South Stream, si White Stream si Blue Stream, toate trec pe-aici”.

In prezent, Romania importa de la Gazprom prin intermediul companiilor WIEE si Imex Oil, contractele urmand sa expire in 2012. Insa, potrivit unui acord incheiat intre intermediari si Gazprom, contractele ar urma sa fie prelungite pana in 2030.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro