Sari direct la conținut

Cu care candidati ar trebui facuta dezbaterea? (de Doc)

Inventarul stricaciunilor politice

Ati citit, deja, probabil despre episodul anularii dezbaterii televizate cu candidatii la postul de presedinte. Dinspre candidati si sustinatorii lor curg acuzele de tipul cine-fuge-de-cine-si-de-ce, din alte surse aflam usor-usor modul in care s-a ajuns la anularea dezbaterii, motivul il putem intui.

La suprafata, punctul de conflict a fost formula de desfasurare a emisiunii, numarul de candidati care ar trebui sa participe. Cum nu s-a ajuns, in final, la o intelegere un numar de candidati au decis sa se retraga, drept care televiziunile au suspendat dezbaterea cu totul.

Bon, e clar ca in ce-i priveste pe candidati, acestia decid in functie de interesul lor partizan. In cealalta parte, insa, stau televiziunile, dintre care una e platita de public pentru a-i respecta interesul. Haide sa vedem atunci cum ar fi normal sa fie organizate aceste dezbateri, din punctul de vedere al numarului de participanti.

Primul raspuns este ca ar trebui invitati toti cei doisprezece candidati intr-o emisiune. In principiu, nu exista niciun motiv pentru care televiziunea publica sa nu trateze in mod egal toti cei care si-au depus in mod legal candidatura, si participa oficial la aceasta runda de alegeri. Nu e un argument sa fie separati dupa ce calitate au acum, daca sunt sau nu demnitari, de vreme ce procesul electoral e menit sa-i aleaga in cea mai inalta demnitate in stat. Nu e un argument sa fie separati dupa scorul probabil, conform sondajelor: rolul televiziunii este sa informeze, rolul publicului este sa stabileasca o ierarhie si in final sa aleaga. Avem un prim raspuns care pare si cel definitiv: toti candidatii trebuie sa participe la emisiunile de dezbatere. Teoretic este cea mai buna, nu, e singura optiune acceptabila.

…Practic, in schimb, o astfel de tentativa ar esua lamentabil. Proiectul unui dialog intre 12 oameni, care mai sunt si aflati in competitie, e pur si simplu imposibil de pus in practica. In situatia ideala, presupunand ca se poate realiza o dezbatere care sa fie echitabila fata de participanti si care sa aiba cat de cat un continut, ea ar dura cateva zile, fara intrerupere, intr-o estimare optimista. In situatia reala, insa, tinand cont de tentativele trecute, vom avea un format plicticos de tipul aceleasi intrebari pentru toti participantii, ceea ce ar face fara noima si folosirea termenului “dezbatere” si aducerea tuturor candidatilor la un loc.

Citeste textul integral si comenteaza pe blogul lui Doc

Doc este unul dintre cei sapte cunoscuti comentatori media care scriu despre modul in care mass-media se comporta in campania electorala prezidentiala.

Va invitam sa semnalati in comentariile dvs. cazuri flagrante de manipulare sau joc incorect in campanie din partea mass-media. In fiecare seara o sa adunam cele mai interesante comentarii intr-un articol separat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro