Sari direct la conținut

In Romania, in urmatorii 3-5 ani pretul benzinei se poate dubla

In vara anului trecut, pretul barilului de petrol a atins nivelul de 147 de dolari, iar la momentul respectiv, tot mai multi specialisti vorbeau despre faptul ca este doar o problema de timp pana cand va fi depasit nivelul de $200/baril. A venit insa criza, preturile materiilor prime s-au prabusit, iar barilul de petrol a ajuns sa coste $50. Ce se va intampla in continuare? Pentru a intelege cum stau lucrurile, voi face o analiza atat a contextului international cat si a celui national.

I. Context international

La fel ca in cazul oricarei marfi, pretul petrolului variaza in functie de raportul cerere/oferta insa, in ultimii ani, componenta speculativa a avut un rol tot mai pronuntat. Dincolo insa de orice speculatie, sa vedem cum au evoluat cererea si oferta in ultimi zeci de ani si care sunt predictiile legate de evolutiile viitoare.

I. a. Evolutia cererii de petrol

  1. Intre 1970 si 1979, cererea mondiala de petrol a crescut de la 47 milioane de barili pe zi la 65 milioane – o crestere de 38% in doar 10 ani. Datorita cresterii abrupte a cererii, pretul a urcat de la $3.4/baril in 1970 la $37.4 in 1980 (!!).
  2. Datorita crizei de la inceputul anilor `80, intre 1979 si 1983 cererea a scazut timp de patru ani consecutiv, ajungand la 59 de milioane de barili pe zi, iar pretul a scazut abrupt, ramanand insa cu 300% mai mare decat in 1970 (pretul a ajuns la $14.5 in 1986).
  3. Odata depasita aceasta criza, cererea a inceput din nou sa creasca, ajungand la 69 de milioane de barili pe zi in 1994, in timp ce pretul a ramas relativ stabil in toata aceasta perioada.
  4. Explozia economica din ultimii ani a dus la cresterea cererii de la 69M in 1994 la 86M in 2008, o crestere de 24% in doar 14 ani, iar pretul a urcat de la $16/baril la $100/baril cat a reprezentat media anului 2008. Desi a scazut dramatic in ultimele luni, pretul barilului de petrol in acest moment este dublu comparativ cu media anului 2002.
  5. Desi actuala criza mondiala a produs cele mai mari pagube economice din 1930 incoace, cererea nu va scadea cu mai mult de 7-8%, ajungand la 78-80 de milioane de barili pe zi anul viitor.

Este evident faptul ca odata ce economia mondiala va depasi acest moment dificil, cererea va reincepe sa creasca abrupt, fiind doar o problema de ani pana cand va ajunge la 90 sau chiar 100M barili/zi. In plus, ajutoarele guvernamentale si reducerile de taxe sustin in acest moment consumul de carburant, iar in urmatorii ani, accelerarea cresterii economice in tarile emergente (in special China si India – tari a caror economii vor creste cu cel putin 4-6% anul acesta) va accentua si mai mult dezechilibrul dintre cerere si oferta.

I. b. Evolutia ofertei de petrol

Majoritatea specialistilor sunt de acord ca, in perioada 2005-2010, productia de petrol a lumii a atins nivelul maxim iar de acum incolo, tarile producatoare de petrol vor satisface cererea tot mai greu si cu costuri tot mai mari. In acest context, cu cat pretul petrolului va ramane mai mult timp la acest nivel, cu atat profiturile vor fi mai mici si prin urmare, companiile petroliere si tarile producatoare de petrol isi vor reduce investitiile in gasirea de noi rezerve. Si cu cat investitiile vor fi mai mici, cu atat mai mult va creste pretul petrolului in momentul in care cererea va reincepe sa creasca. Sa intram putin in detalii:

  1. Evolutia viitoare a productiei: este evident ca in urmatorii ani, productia va scadea atat pe fondul ajungerii la maturitate a marilor campuri petroliere, cat si datorita faptului ca rata de inlocuire a rezervelor consumate este mult sub 100% (practic, pentru fiecare baril de petrol descoperit, se extrag 4-5 barili din rezervele existente, rata de inlocuire fiind de cel mult 25%).
  2. Costurile de exploatare cresc extrem de repede. Intre 2000 si 2008, acestea au crescut cu peste 100% ceea ce inseamna o crestere anuala de peste 10%.
  3. Cea mai mare parte din petrolul livrat pe piata este extras din campuri petrolifere descoperite inainte de 1970, campuri care si-au atins deja potentialul maxim. Rezervele descoperite in ultimii zeci de ani sunt cel mult de dimensiuni medii si in plus, exploatarea acestora costa foarte mult.

Cresterea cererii concomitent cu limitarea ofertei si cu explozia costurilor de exploatare pot duce pretul barilului de petrol lejer peste $200 in urmatorii ani, nivel la care pretul benzinei in multe tari din Europa va depasi 2 euro/litru.

II Context intern

Dupa ce am vazut cum stau lucrurile la nivel international, sa analizam si situatia existenta in Romania. Rezervele totale de petrol ale Romaniei se situeaza la un nivel de 550 milioane de barili (87 milioane tone) din care Petrom extrage aproximativ 4.5 milioane tone pe an in timp ce consumul anual de produse petroliere al Romaniei este de 9 milioane tone. Trebuie spus ca productia Petrom a scazut constant in ultimii ani in timp ce costurile de exploatare si investitiile au crescut, ceea ce inseamna ca petrolul romanesc este tot mai scump si mai greu de extras.

Astfel, daca in 2002 Petrom extragea 5.8 milioane tone, sase ani mai tarziu cantitatea a scazut cu peste 20% la 4.5 milioane tone, in timp ce costurile de exploatare au crescut in ultimii trei ani cu 25% iar investitiile s-au triplat, de la 1.3 miliarde lei in 2006 la 4.5 miliarde in 2008.

Desi la Haga am obtinut o mare victorie, cele 10 milioane de tone de petrol cat reprezinta rezervele alocate Romaniei nu reprezinta decat echivalentul consumului pe un an. In aceste conditii, nu ar trebui sa ne entuziasmam prea tare si nici sa credem ca odata cu decizia Curtii de la Haga, ne-am rezolvat problema energetica.

Spuneam in titlu ca in urmatorii 3-5 ani, pretul benzinei la nivel mondial se poate dubla iar Romania nu va face exceptie. Pe ce ma bazez? Daca la inceputul anului viitor economia mondiala va da semne serioase de redresare, barilul de petrol va ajunge cu siguranta la $100 pana la sfarsitul lui 2010.

Sa ne amintim ca la mijlocul anului trecut, cand pretul barilului de petrol se situa la $147, in Romania litrul de benzina costa in medie 4.3-4.4 lei in timp ce sortimentele cele mai scumpe ajungeau aproape de 5 ron. Acum, sa calculam la cat ar ajunge preturile daca un baril va costa $100 anul viitor.

In iulie 2008, un dolar se schimba cu 2.2 lei iar un baril de petrol costa $147 de unde rezulta un pret de 324 lei/baril. Daca rata de schimb USD/RON se va mentine la nivelul actual de 3.2, un baril care va costa $100 anul viitor, in lei va fi echivalent cu unul de $147 anul trecut.

In ceea ce priveste nivelul accizelor, in 2008 exista o acciza de 425 eur/tona de benzina fara plumb, calculata la un curs de 3.3 ron/eur. In 2010, acciza va ajunge la 452 eur/tona calculata la un nivel in jurul a 4.2 lei/eur. In lei, nivelul accizei va creste cu 35% in 2010 comparativ cu 2008. In plus, mai avem si un cost aditional de 4% datorat trecerii la euro 5, cost care in 2008 nu exista.

Sa recapitulam: comparativ cu vara lui 2008, leul s-a devalorizat cu 45% fata de dolar, costul accizei in lei va creste cu 35% (cel putin) iar costurile de exploatare a rezervelor de titei de catre Petrom vor fi si ele cu cel putin 20% mai mari. In aceste conditii, un pret de $100 pe baril va aduce un pret mediu al benzinei la pompa de cel putin 5 ron, in timp ce sortimentele mai scumpe vor depasi 5.5 ron.

Imaginati-va ce ar insemna un pret de $150 -$200/baril. Vremea energiei ieftine s-a dus iar perioada de 3-5 ani mentionata in titlu este una optimista. Cu cat economia mondiala isi va reveni mai repede, cu atat nivelul de $200/baril va fi mai aproape.

Toata lumea constientizeaza faptul ca avem o problema cu rezervele energetice. Daca ar fi sa privim partea buna a lucrurilor, cu cat pretul petrolului va fi mai mare, cu atat tarile si companiile producatoare vor avea mai multi bani pentru a ii investi in gasirea de noi rezerve, in dezvoltarea unor resurse alternative de energie (spre ex, folosirea etanolului devine rentabila doar daca barilul de petrol depaseste $80) iar companiile auto vor fi fortate sa eficientizeze consumul de carburant al motoarelor. Conservarea energiei va fi cuvantul de ordine printre consumatori.

Aceasta este partea buna a lucrurilor. Partea proasta este ca vom scoate mai multi bani din buzunar cand vom face plinul la masina.

Surse: unu, doi, trei

Citeste tot articolul si comenteaza pe Khris.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro