Orasul unde se vinde universul (I)

O mare calma

Plecarea, vineri la ora 22,30, dupa ce politistii de frontiera au verificat temeinic pasapoartele, dand dovada de exces de zel poate din cauza evenimentului de cu o saptamana in urma, cand au interzis plecarea navei „Arielle”. Singura problema a fost subsemnatul, care, desi platise biletul, nu fusese trecut pe lista de echipaj ce se afla la agentul P.F.

instalat, prin bunavointa companiei „Med Lines” si a Companiei Nationale „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta, intr-un chiosc de termopan, chiar langa cuibul reginei. Asa ca, dupa ce vecinul sau, vames, ma trecuse pe lista, politistul de frontiera a trimis spre verificare pasaportul meu, dimpreuna cu delegatia si tichetul de calatorie.

Dupa vreo jumatate de ora de asteptare, timp in care mi-a fost teama ca nu cumva prima mea calatorie la portile Bizantului sa se opreasca la Cuibul Reginei, agentul a fost informat ca fusese o scapare la dactilografierea listei, si mi-a vizat pasaportul pentru iesirea din tara.

„Arielle” pleca in prima sa calatorie, dupa ce, cu exact o saptamana in urma, 300 de pasageri platitori de bilete ramasesera pe chei din cauza ca politia de frontiera s-a opus imbarcarii. Motivul, relatat in toata presa, a fost lipsa unor spatii in care politistii sa-si desfasoare activitatea de control a pasapoartelor.

La ora 23,00, dupa impartirea cabinelor, nava se departa de dana Ro-Ro Umex a portului Constanta cu destinatia Karakõy, Istanbul. Aveam de parcurs cateva sute de mile, urmand sa ajungem la Istanbul sambata dimineata. Dupa o ora, o data ce nava a trecut de cele doua faruri si a iesit din portul Constanta, s-a instalat o usoara hula, pentru cei neinvatati cu marea destul de neplacuta.

Altii, marinari invederati, zambeau pe sub mustati cand ii zareau pe ageamiii galbeni ca ceara cum se indreapta catre camere. Un remediu placut pentru raul de mare este paharelul de rom, bautura marinarilor, stinsa cu cola. Iti ia greata cu mana! Nimeni nu dorea sa piarda voiajul dormind, asa ca, pana spre dimineata, cei mai cutezatori au ramas in barul ferryboat-ului, la un pahar de jamaica.

S-au legat prietenii, s-au spus bancuri, s-au facut presupuneri cu privire la ora la care se va intra in Bosfor. Mihaela Critodulo, directorul P.R. al „Med Lines”, a mizat pe sase dimineata, asa ca s-a incapatanat sa nu puna geana peste geana de teama sa nu piarda frumusetile Marii Marmara.

„Strada” dintre doua continente

„Arielle” a intrat in stramtoare, insa pe la opt si jumatate, cand soarele rasarise binisor. Pe tarmurile Bosforului se iteau deja case, modeste la inceput, din ce in ce mai luxoase pe masura ce nava se indrepta catre Istanbul. Au aparut si primii delfini, unii dintre ei dansand in preajma vaporului, spre incantarea turistilor aflati pe punte.

Cei mai multi dintre pasagerii de pe „Arielle” au infruntat un vant sfichiuitor ca sa vada spectacolul Bosforului. Barcutele pescaresti, iesite in zori pe mare, pluteau palcuri-palcuri, in calea mastodontilor de metal ce tranzitau stramtoarea. Pilotul de Bosfor stia, insa, pe unde sa conduca nava, asa ca incidentele au fost departe de noi.

Ghidul ad-hoc al curiosilor iesiti pe coverta a fost comandantul Dan Stoicescu, un vechi lup de mare, venit in croaziera ca simplu turist. In zare se vedeau cele doua poduri ce leaga Europa de Asia, unul mai vechi, construit cu mai bine de 40 de ani in urma, si altul mai nou, pe sub care vasul avea sa treaca in cateva minute.

„Ghidul” ne-a indrumat privirile spre dreapta, unde trebuia sa apara casa fostului prim-ministru al Turciei, Tansu Ciller. O yali (casa turceasca) mare, asezata chiar pe marginea apei, construita cu gust, la fel ca multe altele aflate in orizontul nostru vizual.

Tot pe partea dreapta, a aratat comandantul Stoicescu, o sa vedeti zidurile cetatii unde a fost omorat Constantin Brancoveanu si fiii sai. Doua turnuri cenusii, urmate imediat de un zid trainic s-au infatisat marete. De acolo incepea Constantinopolul. Vestigiile arheologice sunt pastrate cu cea mai mare grija, cetatea fiind inca folosita ca scena pentru piese de teatru in aer liber.

Urmatorul punct de interes aparea, imediat, pe partea stanga. Insula Leandru, cu celebrul far cu acelasi nume, strajuieste malul asiatic al Istanbulului de sute de ani. Se spune ca bucata de pamant a rasarit din mare dupa ce fata sultanului, dezamagita ca trebuia sa se marite cu cel pe care nu-l iubea, s-a aruncat in apele Bosforului.

In locul in care a cazut s-a inaltat insula, pe care tatal ei a pus sa se construiasca un far si o moschee. La multa vreme dupa nefericita intamplare, locul devenind una dintre principalele atractii turistice din zona, urmasii acelui sultan au facut si o carciuma, ca sa aiba omul unde-si odihni oasele, bea ceaiul si cheltui banii.

Pe partea dreapta se vedea deja portul Karakõy, acolo unde „Arielle” trebuia sa traga la chei. Intr-una dintre dane am putut admira una dintre cele mai scumpe nave din lume, un velier construit de japonezi, ultracomputerizat. Asa cum ne-a destainuit comandantul Stoicescu, velele sunt ghidate digital, in functie de vant, viteza si de curentii marini.

O adevarata minune a tehnicii nipone printre atatea minuni ale arhitecturii orientale. La ora zece si jumatate, dupa o noapte in care am strabatut Marea Neagra pana la Marmara, „Arielle” se aseza lin la cheiul portului Karakõy, acolo unde avea sa stea pana spre seara, cand turistii porneau din nou spre Constanta.