Sari direct la conținut

Prefectul de Cluj ataca PSD prin concesiunile de la Belis

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Tise sustine ca, in perioada 2000-2004, Primaria si Consiliul Local al comunei Rasca, de care apartine din punct de vedere administrativ statiunea Belis, au organizat licitatii ilegale. La nici una dintre acestea nu au existat caiete de sarcini sau studii de oportunitate. Mai mult, pentru fiecare parcela scoasa la licitatie ar fi existat un singur concurent. Toate licitatiile au fost organizate de aceeasi comisie.

Reprezentantul Guvernului in teritoriu a adaugat ca prin hotararea Consiliului Local trebuiau concesionate trei hectare de teren, insa parcelele atribuite insumeaza sase hectare. Pretul la care au fost oferite parcelele este unul extrem de mic.

Taxele de concesiune oscileaza intre 10.000 si 100.000 de lei pentru un metru patrat de pamant, in conditiile in care pretul de piata al terenurilor din statiune este de cateva sute de euro pe metru patrat.

Mai mult, Alin Tise a completat ca a fost depasita suprafata maxima permisa de lege pentru concesiune. Daca in lege se prevede ca suprafata maxima ce poate fi concesionata pentru o casa de vacanta este de 250 de metri patrati, exista parcele de 350 sau de 500 de metri patrati.

Potrivit aceleiasi surse, exista situatii in care beneficiarii contractelor de concesiune nu au inceput lucrarile de constructie in termenul de doi ani, prevazut de lege. In aceasta situatie, documentele respective trebuiau anulate de drept,.

In schimb, autoritatile locale din Rasca au acceptat prelungirea termenelor. Prefectul a spus ca pe 80 la suta dintre parcele nu a fost ridicat nimic nici pana in prezent. Asa ca Alin Tise este hotarat sa ceara in instanta rezilierea contractelor, acolo unde nu exista o constructie, precum si anularea celor pe care exista deja imobile.

Anularea ar fi urmata de incheierea unor noi contracte, care i-ar obliga pe proprietarii cladirilor respective sa plateasca sume mai mari de bani.

Nume grele

Pe lista beneficiarilor contractelor de concesiune apar numele grele. Este vorba fiul fostului presedinte PSD al Consiliului Judetean, Dan Serban, sau de Elena Soporan, sotia fostului prefect al judetului, Vasile Soporan, in prezent deputat PSD, care, la randul sau, a licitat si a obtinut o a doua parcela de teren.

Pe lista mai apare numele fostului subprefect PSD, Danut Canta, in prezent trezorierul filialei fostului partid de guvernamant.

Exista si importanti functionari publici care au primit terenuri ieftine pe malul lacului Belis. Asa ar fi fosta directoare a Directiei Judetene de Cadastru, Leontina Covaci, actualul director al Directiei Generale a Finantelor Publice, Mihai Costin, fostul sef al Garzii Financiare, Emil Ilea, sau directorul economic al Consiliului Judetean, Petru Malai.

Ei sunt vecini de parcela cu directorul Regiei Autonome a Drumurilor Judetene, Liviu Bota, cu fiica arhitectului-sef al CJ, Alina Spanu, cu fostul sef al Directiei Silvice, Victor Cherechesiu, sau cu fostul director adjunct al Directiei Silvice, Ioan Holonec.

Alte nume care apar pe lista sunt cel al fostului senator PUNR Costica Ciurtin, cel al lui Petru Litan, fost vicepresedinte PSD al Consiliului Judetean, sau cel al fostului decan al Facultatii de Drept a Universitatii „Babes-Bolyai”, Liviu Pop, membru in comisia de integritate morala a fostului partid de guvernamant.

Exista si alte liste de concesiune

Acestia sunt doar cei care au primit parcele in concesiune in statiunea Belis in perioada 2000-2004. „Romania libera” a fost singurul ziar care a publicat si numele unor politicieni care au obtinut contracte avantajoase de concesiune intre 1990 si 2000.

Printre ei se numara fostul vicepremier PSD Ioan Rus, fostul lider clujean al Partidului Socialist al Muncii, Grigore Verebei, fostul candidat PSD la Primaria Cluj-Napoca, Teodor Groza, cel care era seful Regionalei CFR din judet inainte de caderea lui Nicolae Ceausescu si care a ajuns apoi consilier local si director al filialei regionale a APAPS, dar si oameni de afaceri precum Octavian

Buzoianu. Acesta este manager in cadrul Companiei de Bere Romania, iar o perioada a fost seful organizatiei judetene a ApR si consilier local.

Pe de alta parte, liderii PSD Cluj neaga faptul ca ar avea terenuri in statiunea Belis. Liderul filialei, Ioan Rus, a spus ca nu detine nici in proprietate. La fel sustine si fostul subprefect Danut Canta, in timp ce fostul prefect, deputatul Vasile Soporan, a afirmat ca sotia sa a participat la o licitatie, insa a negat faptul ca ar fi obtinut el insusi vreun teren.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro