Sari direct la conținut

Increngaturi cu terenuri in familia sefului IPJ Cluj

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Rudele comandantului Inspectoratului de Politie al judetului Cluj, subcomisarul Ioan Pacurar, sunt in proces cu tatal acestuia, pentru un teren situat in comuna Apahida. Mai mult, matusile si verii sefului IPJ il acuza pe acesta ca ar fi facut presiuni asupra primarului din aceasta localitate, Ionel Farcas, pentru anularea unor titluri de proprietate eliberate pentru terenurile aflate in litigiu.

In replica, Ioan Pacurar a afirmat ca nu sunt decat niste probleme de familie, care vor fi rezolvate in instanta.

Blestemul pamantului

Disputa dintre rudele sefului Politiei clujene nu se deosebeste cu nimic de certurile dintre neamuri, provocate de dorinta de avea cat mai mult pamant. Familia Pacurar a revendicat cateva mii de metri patrati de teren intravilan din comuna Apahida. Este vorba de o suprafata cu o mare valoare din punct de vedere economic, pentru ca in zona, un metru patrat de teren se vinde cu circa 100 de euro.

Familia sefului IPJ nu a putut primi terenul in natura, deoarece pe suprafata confiscata in timpul regimului comunist au fost construite o serie de grajduri care apartineau fostului CAP si care au fost vandute altor persoane intre timp.

Asa ca autoritatile locale au decis sa ceara suplimentarea suprafetei aflate in administrarea comunei ca sa poata oferi terenuri pe alte amplasamente celor care detineau odinioara pamant in zona ocupata in prezent de constructii.

Drept urmare, in 19 noiembrie 1998, societatea de stat „Agrap” SA din Apahida a predat Primariei suprafata de 243,2 hectare de teren, prin protocolul de predare-primire cu numarul 1.022/1998.

Din partea firmei, protocolul este semnat de directorul Aurel Onaca si de administratorul operativ Ioan Harbea, iar din partea autoritatilor locale, de catre primarul comunei, Ionel Farcas, si de secretarul comisiei locale de fond funciar, Ioan Repede.

In 7 mai 1999, intre reprezentantii SC „Agrap” si Primarie a fost semnat un proces-verbal de predare-primire, prin care, pe langa cele 243,2 hectare cuprinse in protocolul din 1998, administratia locala mai primea alte 390,04 hectare.

Pentru ca acum detinea suficiente terenuri, Primaria Apahida a decis sa restituie satenilor suprafetele nationalizate. Astfel, pe numele unchilor subcomisarului Ioan Pacurar, adica Leontin Pacurar si Petru Rocas, au fost eliberate trei titluri de proprietate, pentru trei parcele, in suprafata de 8.700 mp, de 19.028 mp si de 54.000 mp.

Zazanie intre neamuri

Intre timp, Ioan Pacurar, tatal sefului Politiei, impreuna cu fratele acestuia, au infiintat o ferma cu 700 de porci si 60 de oi in Apahida. Pentru a obtine furajele necesare pentru animale, acestia au incheiat un contract de asociere in participatiune cu Agentia Domeniilor Statului. Este vorba de contractul cu numarul 147 din 1 iulie 2003.

Mai mult, sustin rudele comandantului IPJ, Ioan Pacurar-tatal a cerut neamurilor sa il lase sa lucreze 2.000 de metri patrati de teren situati in lunca Somesului.

De la aceasta suprafata a pornit intregul scandal. Rudele sefului Politiei sustin ca i-au dat tatalui subcomisarului dreptul sa il foloseasca pentru un an, insa Ioan Pacurar-tatal sustine ca terenul respectiv ar fi fost inchiriat de la Agentia Domeniilor Statului.

Din cauza dreptului de proprietate, membrii familiei Pacurar au ajuns sa se judece intre ei, intr-un dosar aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca.

Functionarii ADS se contrazic intre ei

Situatia este complicata si de functionarii Agentiei Domeniilor Statului. Prin adresa cu numarul 17 din 25.02.2005, reprezentantii filialei Cluj recunosteau faptul ca i-au inchiriat lui Ioan Pacurar-tatal 68,23 de hectare, insa mentionau ca aceasta suprafata a fost diminuata cu 10,89 hectare, terenuri pentru care au fost eliberate titluri de proprietate de catre Primaria Apahid

Un an mai tarziu, functionarii de la ADS s-au razgandit.

Prin adresa cu numarul 8 din 19.01.2006, ei sustin ca Primaria Apahida nu detine nici un act prin care ar fi preluat terenul care a fost restituit familiei Pacurar de la SC „Agrap” SA, desi exista un protocolul cu numarul 1.022/1998 si procesul-verbal de predare-primire din 7 mai 1999 prin care societatea agricola de stat oferea administratiei locale suprafata respectiva.

Faptul ca terenul respectiv a trecut prin patrimoniul Primariei Apahida, inainte de a fi restituit lui Leontin Pacurar si Petru Rocas, este intarit si de adresele Prefecturii cu numarul 62.684 din 3 decembrie 2004 si 27.369 din 12 mai 2004, semnate de fostul prefect Valentin Cuibus, precum si de adresele cu numerele 78/NA din 16 februarie 2005, 8.716 din 15 februarie 2005 si 4.878 din 31 ianuarie 2005, semnate de fostul prefect Mihail Hardau.

Seful IPJ, Ioan Pacurar, a afirmat ca intreaga situatie trebuie clarificata de instantele de judecata. El a spus ca acest litigiu nu il priveste, pentru ca este vorba doar de o disputa intre tatal sau si rudele sale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro