Sari direct la conținut

Primarul din Iclod a fost demis din cauza unei condamnari penale

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Primarul PSD al comunei clujene Iclod a fost demis. Ionel Hurducas a fost condamnat la sase luni de inchisoare cu suspendare, pentru delapidare, de catre magistratii Curtii de Apel Cluj-Napoca. El mai are alte 11 dosare penale aflate in diferite stadii pe rolul diferitelor instante.

Condamnarea edilului a fost pronuntata in data de 16 mai. Hurducas a fost condamnat la inchisoare cu suspendare conditionata. In cazul in care, in urmatorii doi ani si jumatate, el va primi o alta condamnare, risca sa ajunga dupa gratii.

Prima decizie judecatoreasca definitiva se refera la un dosar in care fostul primar a fost acuzat de delapidarea a 10 milioane de lei vechi pentru ca a platit din bani publici lemne pentru el si pentru unul dintre angajatii Primariei.

In tot acest timp, conducerea Primariei va fi asigurata de viceprimarul independent Nicolae Inoan. In comuna vor fi organizate alegeri anticipate partiale.

Ionel Hurducas este primul primar clujean care a ramas fara mandat din cauza unei condamnari penale. Acesta mai este acuzat ca ar fi oferit fara licitatie o serie de lucrari firmei „Sinai” SRL din localitate. De asemenea, o alta acuzatie se refera la faptul ca el ar fi platit tot soiul de asigurari private din bani publici, la fel ca si telefoanele mobile ale cunoscutilor.

Fostul viceprimar ales in anul 2000, Maria Muresan, care si-a dat demisia in semn de protest fata de ilegalitatile ce ar fi fost comise de Hurducas, a declarat ca primarul ar fi facut afaceri si cu terenurile comunei si ca s-ar fi improprietarit ilegal cu cateva hectare de teren.

Vicerimarul Inoan, cel care a detinut si functia de primar timp de zece ani, a adaugat ca Ionel Hurducas ar fi inlocuit unele hotarari de Consiliu Local ca sa isi acopere ilegalitatile. El sustine ca unele dintre aceste fapte ar fi fost comise cu complicitatea secretarului CL, Ion Pridea.

Fostul primar are posibilitatea sa conteste in instanta ordinul prefectului Alin Tise. Ionel Hurducas nu a fost de gasit in comuna. Anterior, cand Tise ceruse verificarea actelor de la Primaria Iclod, fostul edil afirma ca ar fi vorba de presiuni politice asupra sa.

Prima ancheta a fost solicitata in anul 2002 de catre fostul senator PD Iuliu Pacurariu, in prezent consilier al ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro