Anglia – Elvetia 3 – 0
Ramasa cu ochii in nocturna de pe „Da Luz”, teatrul celei mai reusite drame de pina acum la Euro 2004, Anglia avea nevoie ieri de trei puncte pentru a-si pastra sansele de calificare. Eriksson a pastrat sistemul din meciul cu Franta, cu 4 mijlocasi in linie, dar rezultatele au venit tirziu, dupa un sfert de ora de chinuri si spaima.
Elvetia a inceput curajos, cu un presing sufocant facut de Chapuisat, Frei si Hakan Yakin. Culmea, in 5 faze fixe, specialitatea casei engleze, obtinute de echipa lui Kuhn in primele 15 minute, fundasii Albionului n-au reusit sa respinga nici o minge. O singura data, Gerrard a deviat balonul care era sa se duca insa sub propria transversala (min. 15).
Incet, Anglia a reintrat in joc si in minutul 22 a deschis scorul prin Rooney. Beckham a centrat de pe dreapta, Owen a retrimis pe 6 metri, de unde atacantul lui Everton a reluat lejer cu capul. Apoi, dominarea britanicilor a devenit evidenta, fara ocazii mari insa. In minutul 45, Hakan Yakin a trimis putin pe linga poarta din lovitura libera, semn ca Elvetia mai avea ceva de spus.
Si a mai avut ratarile lui Gygax, dar doar pina in minutul 60, cind Haas a fost eliminat.
Anglia a fost zgircita in continuare, incercind sa speculeze spatiile din apararea helveta. La o astfel de faza, Vassell a recuperat o minge, i-a pasat lui Rooney, care a inscris cu un sut puternic ce a lovit bara si capul lui Stiel. Conturile erau reglate in minutul 75, dar Gerrard a tinut mortis sa se revanseze pentru eroarea din meciul cu Franta si a inchis tabela (82) cu un sut sub bara.