Sari direct la conținut

Naveta profesorilor va fi decontata in totalitate

Gardianul

„Personalul didactic din unitatile de invatamant de stat din mediul rural, care nu are domiciliul sau resedinta in localitatea in care isi desfasoara activitatea, beneficiaza de decontarea cheltuielilor de transport la si de la locul de munca, in urma solicitarilor adresate administratiei locale“, se stipuleaza in Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.

128/1997 privind statutul personalului didactic, document recent adoptat de Parlamentul Romaniei. Tot la alineatul 3 din articolul 104 se mai precizeaza ca decontarea contravalorii calatoriei pe mijloacele de transport in comun se va face atat pe baza biletelor de calatorie, cat si pe a abonamentului.

De asemenea, pentru a obtine decontul, solicitantul trebuie sa prezinte, la sfarsitul fiecarei luni de activitate, in afara documentelor de calatorie, pontajul zilnic efectuat de conducerea unitatii de invatamant.

„Decontarea contravalorii transportului se va face, de catre consiliile locale, atat pe baza biletelor de calatorie, cat si pe baza de abonament.”

Banii, decontati de primarii

Aceasta hotarare se va aplica incepand cu anul scolar 2004-2005. Deconturile vor fi efectuate de catre primarii.

In acest sens, la articolul 104, s-a introdus un nou alineat prin care se stipuleaza: „Consiliul de Administratie al unitatii de invatamant propune, lunar, spre aprobare, Consiliului Local, drepturile banesti aferente personalului didactic care solicita cheltuieli de deplasare“.

Desi nu se fac precizari suplimentare, potrivit juristilor din Ministerul Educatiei si Cercetarii, in decontarea contravalorii biletelor de calatorie intra si cele de pe mijloacele de transport in comun prin care profesorul navetist face legatura de la domiciliu pana la gara sau autogara.

Autonomie in invatamantul militar

Articolul 135 din noua lege privind invatamantul militar a fost aproape schimbat in totalitate. Astfel, la punctul a) se stipuleaza: „Aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul militar, de ordine si securitate publica, se face prin ordine, regulamente si instructiuni proprii“.

Mai mult, s-a decis ca „personalul didactic militar/de ordine si securitate publica are drepturile si indatoririle care decurg din prezenta lege si din calitatea de cadru militar in activitate, respectiv de functionar public cu statut special“.

Totodata, conducerea institutiilor de invatamant se realizeaza de catre comandanti/directori, care se numesc in functii conform reglementarilor interne. La punctul e) se mai stipuleaza: „Comandantul institutiei de invatamant superior militar poate indeplini si atributiile de rector“.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro