Sari direct la conținut

Blinkx – un alt fel de motor de cautare

Chip Online

Compania Blinkx a lansat un software care combina cautarea pe Internet cu cea pe harddisk in mod automat, in functie de continutul pe care utilizatorul il lectureaza pe ecran.

Programul, numit de asemenea Blinkx, este disponibil ca download gratuit. Odata instalat, acesta indexeaza documentele pe HDD-ul utilizatorului, inclusiv mesajele si atasamentele de e-mail si fisierele Microsoft Word, Excel, sau PowerPoint.

Programul indruma de asemenea utilizatorii catre cinci tipuri de destinatii online: site-uri web generale, surse de stiri, fisiere multimedia, weblog-uri si produse online.

In partea de sus a ecranului, programul plaseaza icon-uri pentru aceste destinatii (numite canale), la care se adauga si unul pentru documentele de pe harddisk.

Daca, de exemplu, utilizatorul doreste sa vada a lista a documentelor cu un continut relevant pentru ceea ce citeste in acel moment pe ecran, apasa pe iconul corespunzator documentelor locale si va aparea o fereastra pop-up cu documentele respective. Blinkx activeaza in fundal, afisand link-uri sau liste cu documentele relevante doar la apasarea iconurilor corespunzatoare.

„Blinkx citeste ceea ce citesc si eu pe ecran, dupa care cauta continutul relevant pe aceste canale inainte ca eu sa solicit acest lucru. Utilizatorul dispune de multiple surse de informatii, simultan”, spune Kathy Rittweger, co-fondatoarea companiei.

Blinkx nu intentioneaza sa concureze cu marile motoare de cautare pe web, ca Google sau Yahoo. „Noi am luat un motor de cautare si am indepartat toata «mecanica» – cuvintele cheie, vizualizarea rezultatelor si alegerea celor relevante. Tehnologia face acum toate aceste lucruri pentru noi”, spune Kathy.

Functia de indexare a continutului de pe harddisk este deocamdata limitata la fisierele de text, dar in curand vor fi adaugate si capacitati de cautare a fisierelor multimedia.

Blinkx va ramane gratuit pentru utilizatorii finali, care nu trebuie sa ofere nici un fel de date personale prin inregistrare inainte de descarcare. Compania ii asigura pe utilizatori ca programul nu contine elemente spyware sau adware. Cei interesati pot descarca programul aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro