Sari direct la conținut

Un hectar de griu va costa 14 milioane de lei

Evenimentul Zilei

Pentru lucrarile agricole din aceasta toamna si din primavara anului 2005, fiecare agricultor va scoate cu 10 la suta mai multi bani din buzunar decit in anul agricol 2003-2004.

Adrian Radulescu, presedintele Ligii Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), declara ca, daca anul trecut pentru un hectar de griu s-au cheltuit intre 10 si 12 milioane de lei, costurile vor fi de 12-14 milioane lei anul acesta.

In prima etapa, mai precis toamna acestui an, cheltuielile pentru un hectar de griu vor fi de circa 7 milioane de lei, iar restul pina la 12 sau 14 milioane sint necesare in campania de primavara.

Cartoful este una dintre culturile scumpe si, in acest caz, cheltuielile cresc mai mult. Ioan Benea, presedintele Federalei Cultivatorilor de Cartofi, spune ca pentru aceasta cultura cheltuielile vor creste cu 15-20 la suta. In mare parte, cresterea costurilor este determinata de pretul ridicat al motorinei.

Astfel, daca anul trecut cei care au cultivat cartofi au cheltuit intre 80 si 120 milioane lei/hectar, anul acesta ii va costa intre 120 si 180 de milioane de lei, in functie de saminta pe care o folosesc (din import sau din productia interna). Pe linga saminta si fertilizat, o influenta insemnata in cresterea costurilor o are motorina, care in luna august s-a scumpit cu 2.300 de lei.

Se cauta solutii pentru subventionarea motorinei

Anul acesta statul nu a mai subventionat carburantul pentru agricultura asa cum a facut-o in anii trecuti. Ministerul Agriculturii si Ministerul Finantelor cauta, la ora actuala, solutii pentru a reduce costurile agricultorilor cu motorina, in acest sens fiind analizate doua posibilitati: fie acordarea unor cupoane, fie o alocatie financiara.

Pentru anul 2004, o reducere a accizei la motorina destinata agriculturii nu poate fi luata in discutie. Atit surse din cadrul Ministerului Finantelor, cit si din Ministerul Agriculturii ne-au confirmat faptul ca, daca de anul viitor, acciza la motorina utilizata in agricultura ar putea fi redusa, intr-o prima etapa, cu 21 euro/1.000 de litri.

Singurele subventii pe care marile exploatatii le vor primi in anul agricol 2004-2005 constau in acordarea unor sume pentru productia-marfa realizata si subventionarea semintei. Mai cistigati vor fi cei care detin pina in cinci hectare de teren pe care si le lucreaza singuri.

Pe linga subventionarea semintei, ei vor primi si 2,5 milioane de lei promise de guvern, care ar putea sa le asigure o parte din cheltuieli. Deocamdata, ordonanta cu pricina nu a fost publicata in Monitorul Oficial pentru a putea intra in vigoare. Iar daca banii vor veni dupa incheierea lucrarilor agricole nu vor mai fi de mare folos.

Pentru lucrarile din aceasta toamna se va aloca doar cite un milion pentru fiecare hectar, restul pina la 2,5 milioane urmind sa fie dati in cursul anului 2005.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro