Sari direct la conținut

Un lucru care nu se face (de Iulian Comanescu)

Media lui Comanescu

Cred c-am fost primul care a anuntat ca Tuca se reintoarce pe sticla si eram curios ce se va petrece cu superstarul de acum cativa ani. S-a vazut deja la televizor ca lucrurile nu sunt nici asa, nici asa, dar putem sa-i mai acordam maestrului un ragaz pentru ca sa-si gaseasca suflul si sa vedem ce face.

Deocamdata, insa, Tuca ii da Ancai Nicoleanu un interviu, in “Cotidianul”, unde am gasit o intrebare si un fragment de raspuns care m-au lasat paf.

Intr-un cotidian s-a scris ca „v-a luat“ la audienta Dan Diaconescu, cu acelasi subiect, al avocatei disparute. Exista un duel al caracalenilor?

Chestiunea asta cu duelul caracalenilor este absolut ridicola. Nu sint in concurenta cu absolut nimeni! Chestia asta e o inventie gazetareasca, inventata de un bou, ala care a scris articolul, si doi cretini, aia care conduc ziarul, care au lucrat la “Jurnalul National“.

“Boul” e Petrisor Obae, “cretinii” sunt Razvan Ionescu, redactor-sef, si Grigore Cartianu, redactor-sef adjunct, ziarul e “Evenimentul zilei”, iar articolul e asta.

Cred ca Marius Tuca a ajuns faimos si popular printr-o anumita atitudine de tip “regele e gol”. Insistenta cu care isi presa invitatii pentru a obtine raspunsuri interesante era remarcabila.

Ori de cate ori un politician se pierdea in aiureli, Tuca reusea sa-l aduca pe fagasul: “Ce conteaza asta pentru alegatori?” “Ce aveti de gand sa faceti pentru oameni?” O asemenea atitudine este remarcabila in peisajul nostru TV, mai ales astazi, cand gazdele de talk-show se pierd in cele mai punctuale si irelevante controverse.

Insa de aici si pana la “bou” si “cretini” e o distanta pe care Tuca nu trebuia nicicum sa o parcurga. Revenind dupa o absenta de doi ani si mai bine -, realizatorul pare ca s-a adaptat imediat la discursul public degradat din Romania anului 2007. Un anume grad de colocvialitate e necesar la un realizator ca Tuca, insa badarania n-are de-a face cu asta.

Partea (si mai) proasta e ca vorbe precum acelea folosite de Tuca la adresa celor trei colegi au mai fost spuse, in trecut, si de alti realizatori din grupul media controlat de familia Voiculescu. Ar fi pacat ca astfel de lucuri sa devina un “stil” de “trust”. Cum arata tratativele cu RTL si Permira ale Cameliei Voiculescu asezate langa astfel de invective?

dezbate pe blogul lui Iulian Comanescu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro