Sari direct la conținut

De unde vin numele celor mai cunoscute cartiere din București. Crângași era o pădure, iar Oborul era aproape macabru acum 2 sute de ani

HotNews.ro
Agent de circulatie, dirijand traficul, pe Calea Victoriei - 1950, Foto: Agerpres
Agent de circulatie, dirijand traficul, pe Calea Victoriei - 1950, Foto: Agerpres

Cartierele din București din ziua de astăzi sunt rezultatul a peste cinci secole de istorie.

500 de ani în care diversele zone ale orașului s-au transformat, au crescut, au înflorit ori au decăzut.

Cartierele din București a fost documentate prima dată cu peste 300 de ani în urmă, pe când erau comune separate de centrul Capitalei de astăzi, de care erau conectate prin drumuri. Pe atunci se numeau „enorii” și purtau numele preotului care păstorea comunitatea.

În secolul al XVII-lea, enoriile își schimbă numele în „mahalale”, cuvânt care nu avea înțelesul din ziua de astăzi, de zonă rău famată, aflată la periferia unui oraș.

Un secol, mahalalele devin ceea ce azi le spune numele că zonele orașului sunt botezate iar: e momentul în care în București apare francofilul „quartier”, o alegere destul de firească pentru Micul Paris în devenire.

Citește, pe B365.ro, cum au luat naștere carierele din Bucureștiul de azi și de unde li se trag numele.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro