Sari direct la conținut

Concert in dulce grai moldovenesc

HotNews.ro

„Numai ce-i cantat din suflet in suflet pătrunde”, spune Pavel Stratan, cel care s-a ciocnit de remarca “incă un moldovean la Bucureşti!” fără să iasă deloc şifonat din această intalnire.

Unii l-au numit revelaţia anului 2004. insă ce inseamnş revelaţie? Dacă ar fi folosim acest cuvant la fiecare apariţie in contextul artistic, ar insemna să il scriem de zeci de ori.

Nu este insă mai puţin adevărat că Pavel Stratan a reuşit să facă valvă imediat ce a ajuns şi la urechile publicului romanesc, incă o dată muzica moldovenească dovedindu-se pe gustul nostru. Exemplele O-Zone şi Zdob şi Zdub sunt mult prea rulate pentru a le mai menţiona şi aici, dar le ştim cu toţii.

Primul album semnat Pavel Stratan, “Amintiri din copilăşrie”, a fost bine primit de public, aducandu-i in cele din urmă şi un contract cu casa de discuri Media Services. Lansarea a avut loc mai intai la Chişinău, acum doi ani, iar faptul că a avut cronici pozitive l-a determinat să incerce să-l “aducă“ şi aici.

De altfel, concertul de pe 7 noiembrie, intr-o locaţie de mărimea Sălii Palatului, nu face decat să răspundă la cererea existentă.

Linia melodică curată, uniformă, fără inflexiuni, tinde să devină un loc comun pentru artiştii moldoveni, fiind şi dublată de versuri. Accentul moldovenesc este deosebit de puternic, poate chiar puţin deranjant.

Cu o constituţie generoasă de la natureă, dar şi intreţinută intens la sală (alta decat aceea a Palatului), Pavel creează impresia unui om cu un talent nativ, dar nu neapărat şcolit. Artistul a absolvit insă Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Pavel Stratan – Biografie

Pavel Stratan s-a născut pe 11 noiembrie 1970 in localitatea Niscani, raion Călăraşi din Republica Moldova. Prima sa experienţă scenică a avut loc in 1977, cind a prestat pe o scena şcolii cintind la chitară. In 1983 compune primele versuri, iar in 1996 debutează ca scamator.

A absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Primul său album, ‘Amintiri din copilărie’, a fost lansat in Republica Moldova incă din anul 2002.

Pavel Stratan este pasionat de muzică, versuri, scamatorii, sport şi norocul său este ca s-a născut de ziua sa, după spusele sale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro