Sari direct la conținut

Overbeck sustine ca problemele juridice le rezolva „ulterior”

Romania Libera

Reprezentantii companiei germane WAZ, care detine pachetul majoritar al cotidianului „Romania libera”, au anuntat ca-l inlocuiesc pe Petre Mihai Bacanu din functia de presedinte al Consiliului de Administratie cu Klaus Overbeck. Anuntul a starnit proteste la varful conducerii ziarului si printre redactori.

Petre Mihai Bacanu contesta legitimitatea acestei numiri si spune ca noul Consiliu de Administratie a fost ales unilateral, fara participarea partii romane.

Prin urmare, a declarat domnul Bacanu la BBC, „Consiliul de Administratie ramane acelasi”. „Partea germana a facut un simulacru de Adunare Generala si deocamdata nu sunt inscrisi la Registrul Comertului. Nu au nici o calitate”, a spus Petre Mihai Bacanu.

El a adaugat ca adunarea ar fi fost convocata ilegal fiindca – potrivit protocolului dintre cele doua parti – Adunarea Generala poate fi convocata numai de presedintele Consiliului de Administratie sau de un membru delegat de acesta, lucru care nu s-a intamplat.

De partea cealalta, Klaus Overbeck – proaspat numit in functia de presedinte al Consiliului de Administratie – spune ca prin aceasta miscare actionariatul general a preluat conducerea ziarului.

El a spus ca problemele de natura legala ridicate de Petre Mihai Bacanu se vor rezolva, ulterior, pe cale juridica.

Klaus Overbeck a mai anuntat ca ziarul va aparea in continuare sub raspunderea noii echipe, fara a mai exista o conducere a noii redactii.

Contactat de BBC, el a spus ca deocamdata nu poate face nici o declaratie cu privire la situatia de la „Romania libera”. Petre Mihai Bacanu a declarat, la randul sau, ca ziarul „Romania libera” va aparea, asa cum a facut-o pana acum, sub conducerea veche.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro