Sari direct la conținut

Un sfert dintre scoli nu sunt pregatite pentru iarna

Realitatea Romaneasca

Peste 5.700 de scoli din toata tara nu au stocuri de combustibil care sa le ajunga pe toata perioada iernii. Pana in acest moment, potrivit informatiilor Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), 1.317 unitati de invatamant nu au facut nici macar revizia sistemelor de incalzire.

Dintre cele 22.734 de unitati de invatamant, cate sunt in acest moment in Romania, 25% vor avea probleme cu incalzirea la iarna, din cauza ca autoritatile locale nu au dat bani pentru realizarea stocurilor de combustibil.

Potrivit unui situatii intocmite de MEdC, cele mai mari probleme sunt in judetele Alba, Dolj, Cluj, Gorj, Iasi si Mehedinti. Spre exemplu, in Alba, din 701 scoli, aproximativ 300 nu au combustibil care sa le ajunga pe toata perioada sezonului rece.

Potrivit reprezentantilor MEdC, unele dintre autoritatile locale nu au dorit sa ofere date privind incalzirea scolilor motivand ca nu sunt obligati sa dea informatii.

Problemele cele mai grave sunt in mediul rural. Daca in orase multe dintre scoli sunt fie racordate la sistemele locale de incalzire, fie au centrale proprii, la sate lipsa banilor isi spune cuvantul. Astfel, se poate ajunge la situatia din anii trecuti, cand atat elevii, cat si profesorii au fost nevoiti sa vina la scoala cu un brat de lemne.

De remarcat ca in mai multe zone din tara frigul si-a facut deja aparitia, elevii fiind obligati sa stea la ore cu paltoanele pe ei.

Pericol de explozie

Pe langa lipsa combustibilului, multe scoli, mai precis 1.317 unitati de invatamant, sunt in pericol de a sari in aer din cauza ca nu si-au facut pana in acest moment reviziile sistemelor de incalzire.

Cel mai rau sta judetul Dolj unde, dintre cele 785 de unitati de invatamant, 742 nu au verificarile facute la zi. Faptul poate conduce in orice moment la un dezastru, mai ales in mediul rural, unde scolile folosesc inca sobe cu lemne si cu carbuni si pot aparea intoxicatii cu monoxid de carbon.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro