Sari direct la conținut

24% – cresterea anuala a salariului brut (de Emil Stoica)

Jeopardy

Institutul National de Statistica (INS) a comunicat ca salariul mediu brut a fost de 1.387 lei in luna aprilie 2007, in crestere cu 24% fata de luna aprilie 2006 cand salariul mediu brut a fost de 1.120 lei. In aprilie 2005, salariul mediu brut a fost de 973 lei, ceea ce inseamna ca in 2 ani, salariul mediu brut a crescut cu 43%.

Sunt mai multi factori care au determinat o asemenea crestere spectaculoasa.

Primul ar fi cresterea economica, indicator ce s-a mentinut in ultimii 3 ani la un nivel ridicat de 6-8%.

Al doilea ar fi lipsa fortei de munca in anumite sectoare, in special al celor care necesita un grad ridicat de calificare; precum si din anumite judete (de exemplu, in luna martie 2007 salariul mediu brut in Bucuresti a fost de 1.894 lei, cu 28% mai mare decat in martie 2006) si cu 39% mai mare decat media pe tara.

Al treilea ar fi contiunuitatea politicii fiscale cu impozite mici pe venit care, combinat cu accesul mult mai usor la credite, a facut ca o parte din salariile platite la negru sa iasa la suprafata. O consecinta a acestui factor este si prezenta unui surplus bugetar pe primul trimestru.

Al patrulea factor ar fi restructurarea economica, ponderea in PIB a serviciilor – in special al celor cu valoare adaugata mare (cum ar fi sectorul financiar) – fiind din ce in ce mai ridicata.

Care ar fi insa dezavantajele unor cresteri salariale atat de mari?

Raspunsul teoretic ar fi o pierdere de competitivitate si o presiune inflationista. Insa realitatea face ca acest raspuns teoretic sa fie gresit.

In ceea ce priveste riscul pierderii de competitivitate si a incetinirii a investitiilor in economie iata ca in realitate investitiile au crescut intr-un ritm accelerat in 2007. In plus, datorita restructurarii economice, noile investitii nu se mai rezuma la activitati din industria textila ci la investitii in tehnologie (cum ar fi investitia Nokia de la Cluj).

In ceea ce priveste riscul inflationist, datele ce vor fi comunicate de INS marti, 5 iunie, vor arata o inflatie anuala de sub 4%, adica doar cu putin peste media UE.

Sa fie economia romaneasca o anomalie teoretica? Sa fie oare gradul de atractivitate al Romaniei mult peste capacitatea tarii de a raspunde prin salariati calificati? Sa fie ponderea prea redusa a serviciilor in economie? Sau doar faptul ca economia subterana a fost extrem de dezvoltata iar acum iese la lumina? Sau este vorba doar de o ciclicitate economica, iar teoria functioneaza doar pe termen extrem de lung?

  • Comenteaza aici
  • ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro