Alegeri Franța: Extrema-dreaptă a lui Le Pen a câștigat primul tur al alegerilor legislative – rezultate finale / Stânga a venit pe locul doi, blocul lui Macron e marele învins al serii
Partidul Adunarea Națională (RN) a câștigat primul tur al alegerilor anticipate parlamentare din Franța cu 33,1% – alături de aliații săi, fiind urmat de alianța stângii – Noul Front Popular cu 28% și de blocul prezidențial Ensemble cu 20%, potrivit institutelor de sondare a opiniei IFOP, Ipsos, OpinionWay și Elabe, citate de Reuters. Dacă RN va obține majoritatea necesară pentru formarea guvernului – 289 de locuri în camera inferioară a parlamentului – va fi clar după al doilea tur al alegerilor, care va avea loc duminica viitoare, pe 7 iulie.
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen și Jordan Bardella s-a impus, așa cum era de așteptat, în primul tur al alegerilor parlamentare anticipate din Franța, arată primele estimări. Marele înfrânt al serii este blocul centrist al președintelui Emmanuel Macron.
Ce urmează după această victorie și cât de aproape este extrema-dreaptă de a intra la guvernare.
HotNews.ro a transmis cele mai importante informații ale zilei electorale franceze:
Ministerul de Interne a anunțat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor legislative.
RN, alături de aliații săi: 33,1%
Noul Fron Populat, alianța stângii: 28%
Ensemble, coaliția prezidențială: 20%
Republicanii, conservatori: 6,7%
Prezența la vot a fost de 66,7%.
Ministerul de Interne din Franța a comunicat rezultatele pentru 535 din cele 577 de circumscripții din țară:
- 65 de candidați au fost aleși deputați din primul tur. Dintre aceștia, 38 sunt aleși RN (și aliații), 21 sunt deputați ai alianței stângii și doar doi ai blocului prezidențial Ensemble.
- Din cei 1.122 de candidați care s-au calificat pentru turul al doilea, 398 sunt ai RN și aliaților, 341 ai stângii, 260 din partea Ensemble și 57 din partea LR.
- Deocamdată, pentru turul doi se prefigurează 264 de curse în trei candidați și patru curse în patru candidați.
Gabriel Attal, prim-ministrul președintelui Macron, a avertizat duminică seară că extrema dreaptă este „la porțile puterii”.
Attal a avertizat că „seara aceasta nu este ca oricare alta” și a făcut apel la alegători să „împiedice RN să câștige o majoritate absolută în turul al doilea”.
În acest scop, a spus el, candidații alianței Ensemble condusw de Macron care se califică pentru turul al doilea, dar care nu au nicio șansă de câștig, se vor retrage pentru a oferi candidatului care nu face parte din RN cea mai bună șansă de câștig. Cu unele excepții însă.
„Obiectivul nostru acum este să împiedicăm RN să câștige o majoritate absolută și să conducă țara cu proiectul lor dezastruos”, a spus el.
„Niciun vot nu ar trebui să meargă la RN”, a adăugat el.
Sute de persoane s-au adunat duminică seară în Place de la République din Paris, pentru a-și exprima nemulțumirea după ce rezultatele primului tur al alegerilor anticipate parlamentare din Franța.
Majoritatea manifestanților din Place de la République sunt membri ai uniunilor studenţeşti, scrie și cotidianul francez Libération, care a stat de vorbă cu câțiva dintre ei.
„Epoca urii”, scrie pe o pancartă. „După cum putem vedea în această seară, Franța este o țară rasistă”, spune tânărul care o afișează.
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen a câștigat primul tur al alegerilor legislative anticipate de duminică din Franța, dar pentru a forma guvernul are nevoie de o majoritate absolută de 289 de locuri în parlament, pe care va încerca să și-o asigure în al doilea tur, pe 7 iulie.
Alianța stângii și blocul centrist al lui Emmanuel Macron vor trebui să colaboreze dacă vor să blocheze un astfel de scenariu, însă un astfel de pact nu va fi simplu, scriu Le Monde, Reuters și The Guardian.
Ce urmează după victoria lui Le Pen și cât de aproape este extrema-dreaptă de a intra la guvernare
Ce spun ultimele estimări Ifop pentru primul tur:
Adunarea Națională (RN) și aliații săi: 33,5%
Noul Front Popular (Franța Nesupusă, Partidul Socialist, comuniștii și ecologiștii): 28,5%
Ensemble – blocul prezidențial (Renaissance, MoDem și Horizons): 22,1%
Republicanii – partidul conservator: 9,7%
Președintele Emmanuel Macron, liderul stângii radicale Jean-Luc Melenchon și alți politicieni de stânga și-au semnalat disponibilitatea de a forma un pact pentru a limita câștigurile extremei-drepte în turul al doilea al alegerilor parlamentare, din 7 iulie. Scopul este acela de a împiedica partidul lui Marine Le Pen să obțină majoritatea absolută, de 289 de locuri în camera inferioară a Parlamentului, care i-ar permite să formeze guvernul.
„În fața Adunării Naționale, a sosit momentul unei alianțe largi, clar democrate și republicane pentru turul al doilea” a cerut Macron.
„Linia noastră directoare este simplă și clară: nici un vot în plus pentru Adunarea Națională”, a declarat și Melenchon.
„Istoria ne privește și ne judecă”, a anunțat un comunicat al partidului Place publique, parte a alianței stângii, care solicită, de asemenea, un „vot clar” împotriva candidaților RN.
Jordan Bardella, liderul RN, a făcut apel la alegători să rămână mobilizați pentru turul doi de duminica viitoare.
Alegerea este clară, a spus el, numind extrema stângă periculoasă.
Duminica viitoare, dacă tabăra sa câștigă majoritatea absolută, Bardella a declarat că va fi un prim-ministru care se va concentra pe creșterea puterii de cumpărare, restabilirea legii și ordinii și politica de migrație.
Este o alegere istorică, a spus el, susținând că victoria este posibilă duminica viitoare.
Să fim mobilizați pentru schimbare, a adăugat el.
Mai multe estimări care anticipează rezultatele finale au fost oferite de institutele de sondaje. Toate dau o majoritate relativă RN-ului, iar unele prevăd posibilitatea unei majorități absolute.
Pentru a obține majoritatea absolută – și pentru a forma guvernul – RN are nevoie de 289 de deputați.
O estimare Ipsos Talan pentru France Télévisions, Radio France, France 24/RFI și LCP Assemblée nationale oferă RN între 230 și 280 de locuri. Alianța stângii ar obține între 125 și 165 de mandate. Iar blocul prezidențial Ensemble ar obține între 70 și 100 de mandate, în vreme ce LR (conservatorii) ar aduna între 41 și 61.
Totuși, aceste estimări trebuie tratate cu precauție, avertizează Le Monde.
Cu aproape 300 de competiții în trei candidați în turul al doilea, orice acord între partide ar putea schimba considerabil rezultatul final. Prezența la vot va fi de asemenea un factor-cheie.
Votul de astăzi este o înfrângere pentru tabăra președintelui, a declarat Jean-Luc Mélenchon, liderul Franței Nesupuse (stânga radicală), cel mai important partid din alianța stângii.
Noul Front Popular este singura alternativă, a spus el.
El a mai spus că, în cazul în care există o cursă în trei candidați în turul al doilea, iar stânga se află pe locul al treilea, își va retrage candidații pentru a se opune extremei drepte.
Apelurile lansate de Mélenchon și Macron sugerează că centrul și stânga ar putea ajunge la un acord pentru a limita câștigurile lui Le Pen.
Estimările Ipsos pentru France Télévisions, Radio France, France 24/RFI, LCP spun că între 65 și 85 de parlamentari au fost aleși în primul tur, scrie Le Monde. Restul vor fi aleși în turul al doilea, pe 7 iulie, analiza estimând că între 285 și 315 de circumscripții vor avea o luptă între trei candidați.
Estimările mai spun că RN s-ar califica în turul doi în 390 până la 430 de circumscripții, alianța stângii în 370 până la 410 circumscripții, iar blocul prezidențial Ensemble în 290 până la 330 de circumscrpții.
Emmanuel Macron a făcut apel la o „alianță largă, clar democratică și republicană“ împotriva RN. Scopul său este de a înfrânge extrema-dreaptă în turul secund, pentru a împiedica o majoritate care să preia guvernarea.
Într-o declarație trimisă presei, șeful statului a observat că participarea ridicată la urne arată o dorință a francezilor de a „clarifica situația politică”. „Alegerea lor democratică ne obligă”, a spus el.
„În fața Adunării Naționale, a sosit momentul unei alianțe largi, clar democrate și republicane pentru turul al doilea” a cerut el.
Adresându-se susținătorilor imediat după publicarea primelor estimări, Marine Le Pen a declarat că democrația a vorbit și că cetățenii au arătat că doresc să întoarcă pagina.
Dar ea a subliniat, de asemenea, importanța celui de-al doilea tur de săptămâna viitoare.
Este nevoie de o majoritate absolută pentru ca Jordan Bardella să poată deveni prim-ministru, a spus ea. Niciun francez nu își va pierde drepturile, a susținut ea.
Ce spun primele estimări
Adunarea Națională (RN): 34%
Noul Front Popular (Franța Nesupusă, Partidul Socialist, comuniștii și ecologiștii): 28,5%
Ensemble – blocul prezidențial (Renaissance, MoDem și Horizons): 20,5-23%
Elabe a precizat într-o estimare pentru BFM TV că RN și aliații săi ar putea obține între 260-310 locuri în parlament în al doilea tur de scrutin din 7 iulie, în timp ce Ipsos a estimat 230-280 de locuri pentru RN și aliații săi într-un sondaj pentru France Television.
289 de locuri sunt necesare pentru o majoritate absolută în Adunarea Națională, camera inferioară a parlamentului francez.
Cum citim cifrele victoriei RN
Cifrele trebuie citite cu atenție și mai ales precauție. Estimările de duminică seară ne arată dinamica generală a sprijinului pentru fiecare partid în Franța, dar nu indică forma viitorului parlament, deoarece rezultatele din cele 577 de circumscripții electorale diferite vor fi definite de contextul și candidații locali.
Deputații francezi nu sunt aleși pe baza reprezentării proporționale, ci prin intermediul unui vot în două tururi, în 577 de circumscripții, în care dinamica locală joacă un rol important.
În fiecare circumscripție, dacă un candidat nu obține 50% din voturi în primul tur, primii doi candidați trec în turul al doilea, la fel și orice alt candidat care a obținut sprijinul a cel puțin 12,5% dintre alegătorii înregistrați.
Candidatul cu cele mai multe voturi în cel de-al doilea tur câștigă locul de deputat.
Unii candidați vor câștiga mandatul din primul tur. Dar cele mai multe circumscripții vor intra în al doilea tur de scrutin, pe 7 iulie. Iar multe dintre ele ar putea avea un tur secund cu trei candidați.
Acest lucru ar putea duce (în principiu) la un acord între stânga, dreapta tradițională și centru cu privire la posibilitatea ca unul dintre candidați să se retragă pentru a nu diviza votul împotriva extremei drepte.
Negocierile vor începe duminică seara.
Pariul lui Macron
Alegerile anticipate au fost declanșate pe 9 iunie de președintele Emmanuel Macron, care a decis să dizolve parlamentul în urma înfrângerii severe suferite la alegerile europarlamentare în fața RN.
Scopul său a fost acela de a scurtcircuita avansul RN, dar comentatori au avertizat că decizia a fost una riscantă, care s-ar putea întoarce împotriva sa.
Macron va rămâne președinte până în 2027, chiar și în cazul în care RN obține cel puțin 289 de locuri în camera inferioară a parlamentului pentru a forma guvernul.
Acestea fiind spuse, în cazul acesta, el va trebui să coabiteze cu un nou guvern și cu un nou prim-ministru, care ar putea să fie ostili planurilor sale, ceea ce ar putea genera un blocaj politic și decizional.
Marine Le Pen a anunțat deja că dacă partidul său va prelua guvernarea, RN nu va permite președintelui să traseze cursul strategic al țării prin prerogativele salei, care ar acoperi, teoretic, chestiuni fierbinți precum Ucraina, apărarea, diplomația și alegerea unui comisar european.
Bardella este principalul candidat la postul de prim-ministru în cazul în care RN va obține majoritatea.