Sari direct la conținut

VIDEO Manifestații la Paris împotriva extremei drepte după șocul rezultatului din primul tur al alegerilor legislative: „Franța e o țară rasistă”

HotNews.ro
VIDEO Manifestații la Paris împotriva extremei drepte după șocul rezultatului din primul tur al alegerilor legislative: „Franța e o țară rasistă”
Manifestație la Paris după anunțarea rezultatelor alegerilor (Foto: Geoffroy VAN DER HASSELT / AFP / Profimedia)

Sute de persoane s-au adunat duminică seară în Place de la République din Paris, pentru a-și exprima nemulțumirea după ce rezultatele primului tur al alegerilor anticipate din Franța plasează în frunte Adunarea Națională (RN), partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen și Jordan Bardella.

Potrivit corespondentului Al Jazeera, la protestul din centrul Parisului s-au adunat mulți tineri susținători ai partidelor de stânga, scandând „Toată lumea îl urăște pe Bardella” și alte mesaje împotriva extremei drepte. Potrivit postului citat, o manifestație similară are loc duminică seară și în orașul Lyon din sud-estul țării.

Majoritatea manifestanților din Place de la République sunt membri ai uniunilor studenţeşti, scrie și cotidianul francez Libération, care a stat de vorbă cu câțiva dintre ei.

„Epoca urii”, scrie pe o pancartă. „După cum putem vedea în această seară, Franța este o țară rasistă”, spune tânărul care o afișează.

Un alt participant la protest, un profesor în vârstă de 59 de ani, e aproape în pragul lacrimilor. „Nu am crezut niciodată că voi vedea asta”.

„Ne vom bate”

O tânără avocată, în vârstă de 33 de ani, se declară la rândul său devastată: „Imediat ce am auzit rezultatele, am venit aici ca să nu fiu singură”.

„Mă cert acum cu toată lumea. Pentru a-i mobiliza pe cei pe care îi pot mobiliza. Justiția și presa vor fi primele care vor avea de suferit dacă RN va ajunge la putere”, mai spune ea.

Un tânăr de 20 de ani e însă mai optimist. „Poate sunt naiv, dar dacă libertățile noastre fundamentale sunt amenințate, ne vom bate (pentru ele). Franța e o țară civică, o țară umanistă”, spune el.

Amintim că partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen a câștigat primul tur al alegerilor legislative anticipate de duminică din Franța, dar pentru a forma guvernul are nevoie de o majoritate absolută de 289 de locuri în parlament, pe care va încerca să și-o asigure în al doilea tur, pe 7 iulie.

Alianța stângii și blocul centrist al lui Emmanuel Macron vor trebui să colaboreze dacă vor să blocheze un astfel de scenariu, însă un astfel de pact nu va fi simplu. Citește » Ce urmează după victoria lui Le Pen în primul tur al alegerilor parlamentare. Cât de aproape este extrema-dreaptă de a intra la guvernare

INTERVIURILE HotNews.ro