„Eu nu am fost un om care să vorbesc”. Nicolae Ciucă spune că a convins oamenii prin fapte
Nicolae Ciucă, șeful PNL candidat la alegerile prezidențiale, spune că „nu am verbul la mine pentru a putea să transmit mesaje”, însă afirmă că i-a convins pe oameni de capacitățile sale prin fapte, joi seară, într-un interviu la Antena 3, citat de News.ro.
Președintele PNL a spus despre el că este un om politic „atipic” și că a luat decizia de a intra în politică „cu destul de multă greutate”, pentru că știa că nu a fost pregătit pentru asta.
„Eu nu am fost un om care să vorbesc, nu am, cum se spune, verbul la mine pentru a putea să transmit mesaje, să fac în aşa fel încât că conving oamenii din vorbe. Am făcut, în schimb, altceva: am convins prin fapte. Eu am fost un om care am fost învăţat să fac, nu să vorbesc”, a spus Ciucă la Antena 3.
Ciucă se descrie ca fiind un om „tehnic, un militar care nu a făcut altceva decât să-şi urmeze rigorile”.
Președintele PNL a spus că România are nevoie în prezent de un om care se dedică „întru totul faptelor”.
„Am o chestiune de convingere personală, legată de faptul că am văzut mulţi care vorbesc, sunt foarte mulţi meşteri ai vorbelor, dar mai puţin meşteri ai faptelor şi pentru chestiunea aceasta eu cred că, la momentul de faţă, România, prin oportunităţile pe care le are, trebuie să aleagă pentru cel care într-adevăr se angajează şi se dedică întru totul faptelor”, a mai spus Ciucă.
PNL urmează să îl valideze sâmbătă, 14 septembrie, pe Nicolae Ciucă drept candidat al partidului la alegerile prezidențiale, după ce Biroul Politic Național a votat în favoarea lui Ciucă în unanimitate, la finalul lunii august.