Sari direct la conținut

Agentiile de dezvoltare din Transilvania, „taiate” de la fondurile MIE

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Doar doua agentii de dezvoltare regionala din totalul de opt, cate functioneaza in Romania, vor primi bani de la Ministerul Integrarii Europene (MIE) si in cea de-a doua jumatate a anului.

Ministrul Anca Boagiu a declarat ca restul agentiilor, printre care se numara si cea de Nord-Vest, cu sediul la Cluj-Napoca, vor trebui sa se descurce pe cont propriu pentru ca nu si-au trimis la timp rapoartele de activitate.

Potrivit demnitarului, doar agentiile de dezvoltare de sud-vest si de sud si-au depus la timp rapoartele de activitate. In consecinta, doar acestea vor primi finantarea de 47.000 de euro oferita de Ministerul Integrarii Europene fiecarei astfel de structuri.

Restul celorlalte sase agentii vor trebui sa se descurce cu banii pe care ii vor primi de la consiliile judetene, care compun regiunile de dezvoltare respective.

Numai ca multe dintre judete nu si-au platit de mai multa vreme contributia la bugetul agentiilor de dezvoltare regionala. Tot la Cluj-Napoca, ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, a criticat activitatea grupului de evaluare a regiunilor de dezvoltare, infiintat de premierul Calin Popescu-Tariceanu si condus de negociatorul-sef cu Uniunea Europeana, Leonard Orban.

Anca Boagiu a spus ca premierul nu ar intelege ca restructurarea regiunilor de dezvoltare ar trebui sa fie facuta nu dintr-o joaca politica, ci printr-o lege-cadru.

Ministrul a adaugat ca doreste transformarea regiunilor de dezvoltare din unitati statistice in unitati administrative. Pe de alta parte, ea a spus ca din punct de vedere teritorial actualele regiuni nu vor putea fi restructurate inainte de discutarea noului buget al Uniunii Europene, din anul 2013.

Din acest punct de vedere, Anca Boagiu considera lipsite de baza speculatiile legate de infiintarea Tinutului Secuiesc.

Ideea este sustinuta deopotriva de UDMR si de organizatiile radicale ale maghiarilor, cum ar fi Uniunea Civica a Maghiarilor, Consiliul National Secuiesc ori Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro