Sari direct la conținut

ANI a sesizat Curtea de Apel, Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor si ANAF in cazul deputatului Cristian Rizea

HotNews.ro
Cristian Rizea, Foto: Agerpres
Cristian Rizea, Foto: Agerpres

Agentia Nationala de Integritate anunta ca a constatat o serie de nereguli de natura financiara in cazul deputatului Cristian Rizea si ca a sesizat organele statului pentru cercetari. Intr-un comunicat dat publicitatii, ANI precizeaza ca a constatat „existenta unei diferente semnificative”, in cuantum de 300.250,56 euro, intre averea dobandita si veniturile realizate in perioada 19 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010; „existenta unor tranzactii bancare suspecte” in valoare de 719.583,73 euro si 199.600 Euro „in sensul prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism„, precum si „existenta unor tranzactii comerciale suspecte si elemente privind posibila incalcare a obligatiilor fiscale”.

UPDATE Cristian Rizea: E o comanda politica!

Contactat de HotNews.ro, deputatul Cristian Rizea a declarat ca aceasta actiune „este o comanda politica„. „Am toate actele in regula, doar ca cei de la ANI nu au dorit sa ma cheme pentru clarificari, pentru ca in acel moment, pusi in fata documentelor, nu ar mai fi putut trimite dosarul in instanta„, sustine Rizea.

Agentia precizeaza ca deputatul Cristian Rizea a fost informat cu privire la declansarea activitatii de evaluare, precum si cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Agentia precizeaza ca evaluarile au fost demarate pe data de 16.11.2010, iar concluziile sunt urmatoarele:

1. „S-a constatat o diferenta semnificativa in sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, in cuantum de 1.264.024,83 Lei (aprox. 300.250,56 Euro), intre averea dobandita si veniturile realizate de catre domnul Rizea Cristian, in timpul exercitarii demnitatii publice de Deputat in Parlamentului Romaniei (19 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010)”.

Veniturile totale obtinute din instrainarea proprietatii, salarii si cedarea folosintei bunurilor, de catre Cristian Rizea impreuna cu sotia sa, Josette Ane-Marie Rizea, in perioada 19 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, au fost de 327.911 lei, se arata in comunicat.

Averea detinuta si pentru care „au fost identificate parti de natura nejustificata de catre domnul RIZEA Cristian impreuna cu sotia sa, doamna RIZEA Josette Ane-Marie, conform datelor inscrise in evidentele fiscale, este de 1.591.935,83 lei”.

2. S-a constatat „existenta unor tranzactii bancare suspecte in valoare de 3.033.765,7 lei (aprox. 719.583,73 Euro) si 199.600 Euro in sensul prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism„;

ANI noteaza ca deputatul Cristian Rizea impreuna cu sotia sa, Josette Ane-Marie Rizea, figureaza ca titulari a 5 conturi bancare (doua in Lei si trei in Euro) deschise la Unicredit Tiriac Bank. „Prin intermediul unuia dintre conturile in lei, la data deschiderii acestuia, au fost efectuate plati catre titularii de cont, in cuantum total de 3.033.765,7 Lei si 199.600 Euro. Sumele au fost extrase integral in aceeasi zi, de catre domnul RIZEA Cristian„, precizeaza comunicatul.

3. S-a constatat „existenta unor tranzactii comerciale suspecte prin persoane interpuse si elemente privind posibila incalcare a obligatiilor fiscale prevazute de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare”.

In luna martie 2006, sotia lui Rizea a transferat dreptul de proprietate asupra a doua apartamente situate in Bucuresti, catre Jana Sterian, contra sumelor de 210.000 lei si, respectiv, 186.447,80 Euro, informeaza Agentia. ANI precizeaza ca deputatul Rizea si sotia sa au obtinut in cursul anului 2008 venituri in cuantum total de 15.567 lei si au efectuat cheltuieli care depasesc veniturile realizate, in valoare de 205.056,7 lei.

Dupa toate aceste verificari, Agentia Nationala de Integritate anunta ca a sesizat Comisia de Cercetare de pe langa Curtea de Apel Constanta, Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor si Agentia Nationala de Administrare Fiscala. ANI precizeaza, de asemenea, ca a dispus constatarea starii de incompatibilitate a deputatului Cristian Rizea.

Comisia Europeana: 3 milioane de euro vor trebui rambursate de Romania, in urma unor contracte semnate de Cristian Rizea

In urma cu doua saptamani, Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret (ANST) a anuntat ca a fost notificata de Comisia Europeana sa returneze peste 1 milion de euro cheltuiti ilegal in 2003-2005. Suma la care CE face referire ar fi fost cheltuita ilegal de catre Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor la conducerea careia s-a aflat din anul 2002 si pana in 2006 domnul Cristian Rizea, se arata intr-un comunicat al ANST.

Pe 16 iunie, Dennis Abbott, purtatorul de cuvant al Comisarului European pentru Educatie, declara pentru HotNews.ro ca alte 2 milioane de euro vor trebui rambursate de Romania, in urma unor contracte semnate tot de Cristian Rizea. Este vorba despre sume necheltuite sau neeligibile din cadrul Programului Tineret din perioada 2002-2005, contractele fiind semnate tot de Cristian Rizea, „ca reprezentant legal al ANSIT”, a precizat oficialul European.

Contactat de HotNews.ro, Dennis Abbott a declarat, referitor la suma de peste 1 milion de euro pe care Romania trebuie sa o restituie Comisiei, ca „auditurile independente efectuate in 2006 au aratat ca aproximativ jumatate dintre banii revendicati nu au fost folositi in scopurile desemnate, iar restul nu a fost cheltuit de Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT). Oficiul European pentru Lupta Antifrauda (OLAF) si Directia Nationala Anticoruptie (DNA) au efectuat de atunci investigatii asupra unor posibile deturnari de fonduri in cadrul Programului Tineret”.

Purtatorul de cuvant al Comisarului European pentru Educatie a transmis la solicitarea HotNews.ro Acordul incheiat in 2003 intre Comisia Europeana si Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT), acord in baza caruia ANSIT a primit fonduri europene in Programul Tineret. Acordul este semnat Rizea Cristian, in acea perioada Director General al ANSIT.

Vezi documentele puse la dispozitia HotNews.ro de Comisia Europeana in articolul:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro