Sari direct la conținut

AUDIO Jurnalul de mediu RFI – HotNews.ro: Ajutoare de stat: CE aproba schema de sprijin a Romaniei in domeniul surselor regenerabile de energie, bazata pe certificate verzi

HotNews.ro

Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale – HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Ajutoare de stat: CE aproba schema de sprijin a Romaniei in domeniul surselor regenerabile de energie, bazata pe certificate verzi

Planul Romaniei de a sprijini productia de energie din surse regenerabile este conform cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat. Schema de sprijin a Romaniei creeaza stimulente clare pentru cresterea utilizarii surselor regenerabile de energie si cuprinde masuri de salvgardare pentru a limita denaturarile concurentei, sustine Comisia Europeana. Sistemul este conceput pentru a asista tara noastra in procesul de atingere a tintelor obligatorii in acest domeniu, pana in 2020. Vicepresedintele Comisiei responsabil pentru politica in domeniul concurentei, Joaquín Almunia, a declarat ca „sistemul de certificate verzi este un mecanism de piata care va incuraja investitiile in sursele regenerabile de energie in Romania”. Certificatele verzi sunt acordate producatorilor de energie electrica pentru fiecare MWh generat din energie eoliana, hidraulica, solara, biomasa, gaz de fermentare a deseurilor sau gaz de fermentare a namolurilor din instalatiile de epurare a apelor uzate. In cazul in care energia este produsa in instalatii de cogenerare cu randament ridicat, se aplica un bonus, informeaza reprezentanta Comisie Europene in Romania. Certificatele emise de stat producatorilor pot fi vandute furnizorilor de energie de pe o piata specifica. Furnizorii de energie electrica au obligatia de a achizitiona in fiecare an un anumit numar de certificate verzi. Daca nu respecta aceasta prevedere, furnizorii vor plati penalitati.

Biodiversitatea din Rezervatia Biosferei Delta Dunării protejata de noua lege a Deltei Dunarii

Noua lege a Deltei Dunării, promulgata la inceputul lunii iulie, impune restrictii clare în ceea ce priveşte activitătile desfăşurate în zonele protejate din cadrul Rezervatiei Biosferei Delta Dunării. Potrivit noului act normativ, in aceste zone se pot desfasura doar activităti de cercetare, educatie şi ecoturism. Administraţia Rezervaţiei va fi condusă de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, acesta având şi calitatea de ordonator terţiar de credite. În ceea ce priveşte bugetul Administraţiei Rezervaţiei, fondurile vor fi alocate, ca şi până acum, de Ministerul Mediului. Toate fondurile colectate în urma aplicării unor tarife, cum ar fi taxa de acces în Deltă, se vor constitui in „venituri proprii ale Administraţiei Rezervaţiei” şi se vor utiliza pentru protejarea bunurilor patrimoniului. Ca şi în vechea lege a Deltei, Administratia Rezervatiei va administra întreaga suprafată a rezervatiei, cu exceptia terenurilor private sau a celor care se află în patrimoniul Consiliului Judetean sau al consiliilor locale. Printre noile atributii ale Administratiei se numara si administrarea resursei piscicole din domeniul public al statului. Noua lege a Deltei contine prevederi şi privind procesul de reconstructie ecologică a amenajărilor agricole şi piscicole, care din cauza degradării nu mai pot fi exploatate în scopul pentru care au fost amenajate initial.

ONU: Peste 80 de trilioane de euro trebuie cheltuiti in urmatorii 40 de ani pe tehnologie „verde” pentru a evita „o catastrofa planetara majora”

3% din Produsul Intern Brut mondial anual trebuie cheltuiti in urmatorii 40 de ani pe tehnologie „verde” pentru a evita „o catastrofa planetara majora”. Avertismentul a fost lansat de departamentul de economie si probleme sociale al Organizatiei Natiunilor Unite. Potrivit specialistilor ONU, aceasta este singura modalitate de a combate schimbarea climatica si foametea. Potrivit coordonatorului raportului, continuarea politicilor uzuale „nu este o optiune”, daca lumea vrea sa nu ajunga la o „distrugere ecologica”.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro