Sari direct la conținut

Business Report: Cat de profitabil este sa fii recuperator. Ce fel de "clienti" prefera firmele de recuperare a datoriilor; Piata autoturismelor se intoarce in timp. Vanzarile tind spre anul 2002; Cel mai tanar milionar din Romania are 26 de ani; De ce platim mai mult pentru motorina

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Piata autoturismelor se intoarce in timp. Vanzarile tind spre anul 2002. Continuarea actualului trend al inmatricularilor de masini din Romania ar putea duce volumul vanzarilor catre nivelul anului 2002: 88.000 de unitati. Exista insa marci care au invins criza. Raportul de la finalul anului 2008 privind inmatricularile de autoturisme din Romania a fost primul semn ca bula pietei autohtone nu mai poate rezista. Daca la finalul lui 2007 vanzarile atingeau 312.589 de unitati, un record absolut, in 2008 plafonul scadea la 285.506 unitati, pentru ca in anul urmator sa asistam la o prabusire dramatica: 116.012 autoturisme. Multi spuneau inca de atunci ca „mai jos de atat nu se poate”. Ne aflam deja sub nivelul vanzarilor din 2004. In ciuda prognozelor optimiste, si in 2010 piata a continuat sa scada, e drept, „doar” cu 18,51%, pana la 94.541 autoturisme. Practic, la finalul anului trecut vanzarile erau mai mici cu 12.000 de unitati decat in 2003, scrie Capital.ro.

Unul dintre cei mai mari fermieri ai tarii a intrat in faliment. Tribunalul Bucuresti a admis, saptamana trecuta, cererea companiei Agrocereal Carani de intrare in insolventa si a dispus numirea Casei de Insolventa Transilvania drept administrator judiciar. Compania face parte din grupul de firme banatean Aton Transilvania cu afaceri declarate de 200 de milioane de euro in agricultura, insilozare, energie, constructii metalice si extragerea produselor de balastiera el insusi in insolventa in urma unei decizii a Tribunalului Brasov la cererea firmei Baron Service. Agrocereal Carani administreaza in nume propriu sau in arenda circa 16.000 de ha de teren ceea ce-l face unul din primii 10 agricultori din tara. Acum patru ani, insa, compania exploata o suprafata dubla. Compania avea, inca din primavara acestui an, sechestru asiguratoriu pus de catre Fiscul timisorean pentru milioane de euro datorie restanta la bugetul de stat, potrivit informatiilor din presa locala, anunta Money.ro.

Exclusiv. Imobiliare cu bani de la UE. Firma Alma Trade ridica o cladire moderna de birouri cu circa 85 milioane de lei din care aproape jumatate sunt fonduri nerambursabile obtinute de la Uniunea Europeana. Cladirea West Gate Business Center este in cartierul Militari, cu acces la mijloacele de transport in comun, la cativa zeci de metri de liniile de autobuz si de statia de metrou Preciziei. Mai precis, imobilul office este pozitionat chiar langa caminele studentesti construite de Genesis Development, firma controlata de Liviu Tudor. Terenul a fost achizitionat de Alma Trade de la West Gate, la inceputul anului trecut. Proiectul, la care se lucreaza deja zi-lumina, presupune construirea unui imobil de cinci etaje (S+P+ 5E+Etaj tehnic) cu parcari subterane si supraterane. Imobilul office este destinat gazduirii a 52 de IMM-uri, cel putin pe o perioada de inceput de cinci ani de la livrare. Cum suprafetele (80 – 120 mp) sunt modulabile, dupa perioada obligatorie prin contract de gazduire a IMM-urilor, noii chiriasi vor putea fi oricare alt gen de firme, informeaza Financiarul.

Cat de profitabil este sa fii recuperator. Ce fel de „clienti” prefera firmele de recuperare a datoriilor. Pentru fiecare euro colectat, costurile companiei de recuperare a creantelor se ridica, in medie, la 25 de centi, a declarat Georg Kovacs, managing director EOS KSI Romania, companie care detine cea mai mare cota din piata locala de colectare a creantelor, de circa 22%. Costurile pot ajunge chiar si la 40-50% din valoarea recuperata daca procesul de colectare se intinde pe o perioada mai lunga de trei ani, a mai precizat Kovacs, cu ocazia unei conferinte de presa. „Costul colectarii este acelasi, de circa 25% din valoarea recuperata, in ciuda faptului ca valoarea medie a platilor efectuate de debitori este tot mai scazuta”, sustine Kovacs. Astfel, valoarea medie a unei rate achitate de romani in cazul creditelor neperformante preluate de o companie de recuperare a creantelor a fost, in semestrul doi din 2011, de 42 de euro lunar, in scadere fata de sfarstiul anului trecut, cand valoarea medie era de 60 de euro pe luna. De altfel, Romania a inregistrat cele mai slabe rezultate din regiune, valoarea medie a unei rate lunare achitate in Europa de sud-est fiind, conform datelor furnizate de EOS KSI, dubla, circa 84 de euro, scrie Gandul.

Noul Audi A3 este gata de lansare. A treia generatie Audi A3 isi va face debutul oficial in primavara anului viitor. Premiera din cadrul Salonului de la Geneva va coincide cu aparitia noului automobil la dealerii din toata Europa. Noua compacta de la Audi, care va concura cu BMW Seria 1 si Clasa B de la Mercedes, a fost prezentata deja cu statut de concept anul acesta, la Geneva (vezi fotografia alaturata si link-urile de mai jos). Incepand din 1996, modelul a devenit o referinta in segmentul compactelor premium, unde incearca sa joace un rol similar cu cel pe care si l-a atribuit VW Golf in acelasi segment, dar la alt nivel. Noul A3 va fi primul Audi care ca folosi platforma cu arhitectura modulabila MQB. Un aspect foarte interesant, apropo de aceasta platforma, este legat de faptul ca va fi folosita la o varietate larga de modele din grup – la Volkswagen, de pilda, va fi de la Polo pana la Passat, anunta 24auto.ro.

Cel mai tanar milionar din Romania are 26 de ani. Sa ai o avere de 40 de milioane de euro la doar 26 de ani este un lucru destul de neobisnuit, in masura in care majoritatea tinerilor care au aceasta varsta abia daca reusesc sa-si gaseasca un job intr-un call center. Capital va prezinta un top al celor mai tineri 20 de milionari in euro din Romania. Asa cum spuneam, cel mai tanar milionar roman este Andrei Lisinschi Jr., cu o avere estimata la 40 de milioane de euro si o varsta de 25 de ani. Imediat dupa ce a terminat studiile, a primit 75% din actiunile businessurilor dezvoltate de parintii lui in domenii precum productia de tevi, combustibil biodisel si imobiliare. Desi este foarte tanar, are o filozofie de business solida. „Cine crede ca actuala criza se va termina in 2012 este un optimist! Realist vorbind, nu cred ca putem asista la o revenire semnificativa mai devreme de 2013”, explica Andrei Lisinschi junior. In marea lor majoritate, tinerii milionari din Top 300 ori au mostenit businessuri, ori au facut profituri folosindu-se de relatiile pe care familiile lor le aveau, informeaza Capital.

Ai 1.000 de euro. Cum ii speculezi mai bine decat cea mai mare parte a romanilor. 1.000 de euro nu este o suma mare. Daca te gandesti sa-i investesti, probabil vei descoperi ca nu prea ai in ce sau, chiar daca gasesti o nisa, castigurile vor fi destul de mici. Pe de alta parte ii poti specula. Una dintre cele mai la indemana posibilitati este sa-i joci pe pietele valutare – FOREX, ori facand pariuri pe indici bursieri ori cotatii ale marfurilor. Deschiderea unui cont nu necesita mai mult de cateva ore si poti intra pe piata in aceeasi zi. Insa, desi castigurile pot fi si pana la de cateva zeci de ori suma investita intr-o perioada scurta de timp, trebuie foarte multa prudenta pentru ca, din lacomie, te poti „curata” imediat. Dupa cum spune Claudiu Cazacu, seful departamentului de analiza de la XTB Brokers, cel mai mare actor de pe piata FOREX din Romania, reusita in investitie tine de urmarea unor sfaturi simple, scrie Money.ro.

De ce platim mai mult pentru motorina. Petrolistii scumpesc motorina pe motiv ca a crescut consumul, insa transportatorii acuza companiile din domeniul carburantilor ca isi cresc nejustificat profitul. Saptamana trecuta, soferii au primit vesti foarte proaste: pretul carburantilor s-a majorat simtitor, cu 11-12 bani pe litru la motorine si cu 5-6 bani pe litru in cazul benzinelor. Astfel ca sortimentele cele mai populare de motorina au ajuns sa coste din nou mai mult decat benzina, lucru care nu s-a mai intamplat din 2008. „Cererea de diesel a crescut si preturile sunt o reflectare a cererii si ofertei. In Romania producem mai putin decat este cererea. Este o tendinta la nivel mondial”, a declarat miercurea trecuta Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Insa reprezentantii Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) sustin ca, desi consumul de motorina a crescut intr-adevar cu circa 10%, acest lucru se intampla in fiecare an la inceputul sezonului rece, anunta Adevarul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro