Sari direct la conținut

Business Report: Cum se toaca banii publici pe ascuns: bugetul paralel asigura linistea Guvernului; Cum s-au descurcat cei mai mari latifundiari ai tarii in cel mai bun an agricol; CNADNR reziliaza contractul pentru primii 6,5 km. ai autostrazii Bucuresti – Ploiesti

HotNews.ro
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto
BUSINESS REPORT, Foto: Colaj foto

Cum se toaca banii publici pe ascuns: bugetul paralel asigura linistea Guvernului. Miliarde de lei sunt cheltuite arbitrar de Guvern, an de an, cu incalcarea legii finantelor si fara sa existe nicio sanctiune. Prin fondul de rezerva, executivul isi asigura un mecanism netransparent de alocare a banilor in an electoral Recent, guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta prin care poate aloca sume din fondul de rezerva bugetara pentru domeniile cultural, religios si sportiv, la nivel central si local. Decizia se inscrie deja intr-o traditie a ultimilor ani. Desi la alcatuirea bugetului fondul de rezerva este constituit cu circa 200 milioane lei, la inchiderea executiei bugetare, cheltuielile ajung sa fie de zece ori mai mari. Mecanismul acestui fond este pe cat de simplu, pe atat de discretionar. Pe parcursul anului, diverse institutii sau autoritati renunta la o parte din creditele acordate prin bugetul anual si alimenteaza fondul de rezerva cu sumele neutilizate. Ulterior, distributia catre alti ordonatori se face prin hotarari ale Guvernului. Legal, cheltuielile ar trebui alocate pentru situatii „urgente sau neprevazute”, scrieCapital.ro.

Cum s-au descurcat cei mai mari latifundiari ai tarii in cel mai bun an agricol. 2013 a fost unul dintre cei mai buni ani agricoli ai Romaniei. Economica.net a calculat cum s-a vazut acest lucru in business-urile celor mai mari latifundiari din Romania, pornind de la un clasament realizat de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, pe baza suprafetelor declarate pentru a primi subventii in campania agricola din vara 2013. Astfel, cel mai mare beneficiar de subventii din vara lui 2013 a fost compania SC Agricost SRL, detinuta de Constatin Dulute, apropiatul omului de afaceri Culita Tarata si administratorul terenurilor din Insula Mare a Brailei. Din datele APIA, compania administreaza peste 56.000 de hectare si a raportat in 2013, potrivit datelor Ministerului de Finante, afaceri nete in valoare de 316,2 milioane de lei (71,7 milioane de euro), de peste 130 de ori mai mult decat in 2012, cand business-ul s-a tradus prin 2,4 milioane de lei (566.000 de euro). In ceea ce priveste profitabilitatea, firma lui Dulute a inregistrat un profit net de 41 de milioane de euro in 2013, adica 12,9% din cifra de afaceri, anuntaEconomica.net.

Intarirea independentei BNR – criteriu juridic pentru aderarea la Zona Euro. Ce mai avem de remediat. In afara celor cinci criterii economice binecunoscute ce trebuie indeplinite pentru a adera la Zona Euro (referitoare la inflatie, datoria publica, deficit public, rata dobanzii pe termen lung si stabilitatea ratei de schimb), exista si unul mai putin cunoscut, cel juridic. Astfel, legislatia interna trebuie pusa in acord cu cea a UE, cel mai important aspect fiind cel al asigurarii independentei bancii centrale. Legea 312/2004 ( legea BNR) nu a fost revizuita in perioada scursa de la raportul asupra convergentei din 2012 si cel din 2014. De aceea, au ramas o serie de prevederi care vor trebui modificate in sensul intaririi independentei bancii centrale pentru a pune de acord legislatia interna cu prevederile articolului 123 al Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, informeazaCursdeguvernare.ro.

Nu doar consumatorii ENEL au fost taxati suplimentar, ci toti consumatorii din Romania. Au aparut astazi noi amanunte in dosarul in care vicepresedintele ANRE, Claudiu Dumbraveanu, este acuzat de unele aranjamente cu compania Enel, in favoarea companiei Electro-Alfa International, aranjamente care compromit in final tocmai Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), institutie independenta si nesubordonata politic. Cel putin asa zice legea de functionare a ANRE. Dincolo de rechizitorul procurorilor DNA, citat peste tot in media romaneasca, problema incarcarii facturilor de energie electrica pentru consumatori este una mult mai complicata si, mai ales, ne este apanajul exclusiv al Enel, scrieEnergy-Center.ro.

Decalajul dintre importuri si exporturi a crescut in primele patru luni cu peste 70 de milioane de euro. In primele patru luni ale acestui an, deficitul comercial – decalajul dintre importuri si exporturi – a fost de 1,75 miliarde de euro, mai mare cu 71,4 milioane de euro decat cel inregistrat in perioada ianuarie-aprilie 2013, arata datele INS. Exporturile realizate in intervalul analizat au fost de 76,1 miliarde de lei, cu 10,6% mai mari fata de primele trei luni ale anului trecut, iar importurile au fost de 83,9 miliarde de lei, in crestere cu 10,2%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). In euro, exporturile au urcat cu 8,1%, la 16,9 miliarde de euro, iar importurile au avansat cu 7,7%, la 18,68 miliarde de euro, anuntaAdevarul.

CNADNR reziliaza contractul pentru primii 6,5 km. ai autostrazii Bucuresti – Ploiesti. Compania Nationala de Autostrazi a transmis companiei Pizzarotti, constructorul primilor 6,5 kilometri din autostrada Bucuresti-Ploiesti, notificarea de reziliere a contractului pentru lucrari, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Sova, potrivit Mediafax. „A fost trimisa notificarea de reziliere a acestui contract, vineri, daca nu ma insel”, a spus ministrul Transporturilor, Dan Sova, raspunzand unei intrebari pe aceasta tema. CNADNR isi propunea ca segmentul lipsa de 6,5 km al acestei autostrazi sa fie inaugurat in acest an, potrivit unui document publicat in luna martie. Asta dupa ce in perioada 2012 si 2013, primii 6,5 kilometri ai acestei autostrazi, pe traseul Soseaua Petricani si centura Capitalei, au fost o victima a taierii investitiilor, sumele alocate fiind insuficiente pentru finalizarea tronsonului, informeazaRomania Libera.

Guvernul ingrasa „Electorata” in ajunul alegerilor. Amanata o perioada, dupa ce a fost criticata din toata partile, „Electorata” guvernului Ponta se intoarce cu modificari care ar trebui sa permita calificarea mai multor datornici la banci pentru o pomana bugetara extinsa. Deducerea lunara la plata impozitului pe venit, incepand din 2016, pentru clienti care isi restructureaza creditele la banca pana la finele anului 2015, a fost majorata la 900 de lei, fata de propunerea din varianta initiala a proiectului, care prevedea o deducere de maximum 500 de lei. In plus, se vor califica pentru aceasta facilitate fiscala personae fizice care realizeaza venituri exclusive din salarii, la functia de baza, sau din pensii de cel mult 2.000 de lei, suma mai mare decat cea de 1.650 de lei avuta in vedere initial. Modificarile au fost prevazute in noua varianta a proiectului de act normativ prin care va fi reglementata „Electorata”, guvernul alegand sa isi asume masura prin ordonanta de urgenta. Statul este dispus sa renunte la venituri de aproape 2 miliarde de lei din impozitul pe venit in 2016 si 2017 pentru a aplica masura, ceea ce echivaleaza cu circa 4,5% din incasarile anuale din acest impozit. Mai exact, impactul financiar asupra bugetului general consolidat este evaluat la 975 milioane lei in 2016, primul an de aplicare a deducerii fiscale, si 1,017 miliarde de lei in 2017, al doilea an de aplicare, scrieCapital.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro