Sari direct la conținut

Business Report: Patriciu despre bugetari: prosti, habar n-au pe ce lume traiesc; Top 300 Capital: Cine sunt femeile bogate ale Romaniei; Efectul tepelor imobiliare; Se pregateste Franta. Urmatoarea victima a crizei europene; Benzina si motorina, mai scumpe incepand de astazi.

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Efectul tepelor imobiliare. Peste 1.000 de apartamente noi, din cele 6.000 aflate acum pe piata, au fost repuse pe piata in urma rezilierii contractelor cu fostii cumparatori. Abia 10% din acestea au fost „curatate” de ipoteci si litigii. Efervescenta pietei imobiliare din 2007-2008 a atras o serie de romani cu venituri medii pe familie de circa 1.500 euro sa isi investeasca economiile in locuinte noi. Alaturi de ei s-au aventurat si fonduri de investitii care au cumparat „pachete” de sute de apartamente. Criza a impus taieri drastice de salarii, iar multi din cei care au platit un avans pentru casa au realizat ca nu mai au bani pentru diferenta de pret. Investitorii straini s-au retras si ei din tara renuntand la afacerile incepute. Fata de sfarsitul primului semestru al anului trecut, cand ponderea locuintelor repuse pe piata ca urmare a contractelor reziliate a fost de 20% „dintr-un total de 8.000 de unitati locative, anul acesta, ponderea a scazut la 17%, asta pentru ca o parte din stocul disponibil la vanzare a fost scos din statistici din cauza ca dezvoltatorii nu au mai reusit sa livreze apartamentele promise, scrie Capital.ro.

Se pregateste Franta. Urmatoarea victima a crizei europene. Franta este una dintre tarile europene care are inca un rating suveran maxim. Investitorii nu mai privesc insa datoria Frantei ca pe una de calitate AAA, mai ales prin comparatie cu cea mai mare putere din Europa, Germania. Dobanzile la obligatiunile franceze cu scadenta la 10 ani au sarit de pragul de 3,1%. Asta poate sa nu para mult, mai ales in comparatie cu dobanzile de peste 5,8% platite de italieni. Italia este insa o tara cu ratingul A, cu cinci trepte sub capatul scarii. Germania plateste o dobanda pentru imprumuturile similare de 2%. Astfel diferenta dintre randamentele platite de cele doua tari este de peste 100 de puncte de baza sau 50%, si este cea mai mare inregistrata de la infiintarea Zonei euro. Dintre tarile Eurozonei cotate cu AAA, doar Austria plateste dobanzi aproape la fel de mari ca cele ale Frantei. Olanda si Finlanda platesc 2,4-2,5%, anunta Money.ro.

A fost odata in America, filmul in care statul este in contratimp: cand bancile de investitii voiau sa vanda oferta Petrom peste Ocean, statul n-a inteles de ce. Acum vrea sa duca Transelectrica acolo si a speriat brokerii. America este locul unde n-a ajuns oferta Petrom, desi asta au cerut statului roman marile banci de investitii Goldman Sachs, Morgan Stanley sau JP Morgan pentru ca vanzarea sa aiba succes data fiind marimea tranzactiei si momentul ei, iar acum statul s-a gandit sa ceara intermediarilor sa vanda Transelectrica peste Ocean, o vanzare de aproape zece ori mai mica fata de Petrom, punand pe fuga brokerii speriati de cresterea costurilor financiare si a riscurilor juridice ale unei asemenea miscari. Statul roman a trecut in caietul de sarcini pentru oferta Transelectrica ca distributia actiunilor trebuie sa fie facuta si in Statele Unite, ca o reactie intarziata cel mai probabil la esecul ofertei de la Petrom, unde nu a reusit sa gaseasca suficienti cumparatori pentru un pachet de 10% din actiuni. Ulterior, a revenit si a precizat ca aceasta prevedere nu este obligatorie, dar expertii de pe piata de capital spun ca, prin actiunile sale, statul arata ca nu intelege mecanismele pietei si pune astfel in pericol intreg procesul de vanzari pe care vrea sa le realizeze pe Bursa, informeaza Economic Times.

Patriciu despre bugetari: prosti, habar n-au pe ce lume traiesc. In opinia omului de afaceri Dinu Patriciu, pe langa birocratia de care se lovesc investitorii cand au planuri de extindere in Romania, acestia au de-a face si cu prostia bugetarilor. In plus, Patriciu a mai spus ca Romania nu are un minister al finantelor, asa cum il au vecinii nostri bulgari. „Un alt motiv, tot legat de perceptie, este nivelul profesional si intelectual al functionarilor de stat. Cand se-ntalnesc cu cate-un prost care habar nu are pe ce lume traieste si nu are nici cele mai vagi notiuni economice, pleaca invartindu-se…”, a declarat Dinu Patriciu, citeaza Money.ro

Benzina si motorina, mai scumpe incepand de astazi. OMV Petrom si Rompetrol au scumpit din nou carburantii, noile valori ale preturilor transformand motorina in produs mai scump comparativ cu benzina (in cazul Petrom). Astfel, OMV Petrom a scumpit benzina cu 6 bani, iar motorina cu 12 bani, in timp ce Rompetrol a majorat cu cinci bani litrul de benzina si cu 11 bani litrul de motorina. Potrivit noilor preturi afisate, litrul de benzina Premium fara plumb costa 5,58 lei, iar un litru de motorina Euro Diesel 5 costa 5,59 lei la Petrom. La randul sau, Rompetrol a anuntat un pret de 5,56 lei/litru pentru EFIX Benzina 95. Benzina ALTO 101 costa 6,21 lei/litru, EFIX Diesel 5,59 lei/litru, iar Diesel ALTO 55 – 5,91 lei/litru, scrie Financiarul.

Cum vrea Ministerul Transporturilor sa reduca numarul accidentelor de pe DN1 cu un plan de 44 de milioane de euro. Harta investitiilor pe care le va face statul. Ministerul Transporturilor va reabilita, in sensul reducerii riscurilor de producere a accidentelor, 91,4 kilometri din Drumul National 1 (DN 1). Procedura de licitatie pentru proiectul in valoare de circa 44 de milioane de euro, cu tot cu TVA, va incepe pana la finele acestei luni, conform unui proiect de lege facut public pe situl ministerului de resort. In total este vorba despre 34 de locatii de pe DN 1 in care se vor lua masuri de reducere a riscului de producere a accidentelor. „Pana la finalul acestei luni va fi publicat anuntul de licitatie. Cel mai probabil, la inceputul anului viitor se vor semna contractele, pentru ca in cel mai scurt timp sa fie demarate lucrarile”, au declarat pentru Gandul oficialii Companiei Nationale de Autostrati si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Skoda Citigo, in productie la Bratislava. Skoda a demarat, la Bratislava, productia de serie a noului sau automobil de clasa mica, Citigo. Cu cel de-al saptelea model, producatorul ceh isi extinde portofoliul de produse si catre segmentul automobilelor de clasa mica. Noul Citigo va patrunde deja pe piata din Republica Ceha la finalul acestui an. Alte tari europene vor urma la inceputul verii lui 2012. In momentul lansarii sale pe piata, Citigo va fi disponibil, initial, in versiunea cu trei usi. Versiunea cu cinci usi va fi disponibila la inceputul lui 2012. Grupurile cheie tintite sunt soferii tineri, familiile tinere, cu copii mici, care vor sa-si cumpere o a doua sau chiar a treia masina, si, de asemenea, „cei mai pragmatici”, adica grupul de clienti care sunt mai degraba atenti la pret si au o abordare rationala in ceea ce priveste automobilul, pe de o parte, dar, in acelasi timp, au cerinte mari in privinta calitatii, designului si sigurantei. Citigo reprezinta imbinarea perfecta a acestor proprietati. In functie de cererile pietei vor fi disponibile pana la trei versiuni de echipare: Active, Ambition si Elegance, informeaza 24auto.ro.

Iliescu, mai tare ca „Nea Nicu”: Ne-a lasat sa visam la aproape 4.000 de km de autostrada. Romania a avut candva peste 3.000 kilometri de autostrada, insa numai pe hartie, in proiectele lui Nicolae Ceausescu, in timp ce in realitate a fost construita numai o zecime, potrivit unui articol postat pe blogul publicatiei britanice The Economist. Si mai interesant este ca in anul 1990, noul guvern desena o harta si mai fantezista, de peste 3.600 de kilometri de autostrada. „Pe baza propunerilor facute in studiile intocmite de specialistii IPTANA in anul 1990, guvernul Romaniei a adoptat un program de realizare etapizata a unei retele de autostrazi care insumeaza 3.616 km si cuprinde urmatoarele etape: etapa I (pana in anul 2006)= 20 km, etapa II (anii 2006 – 2015)= cu lungimea de 636 km, etapa III (dupa anul 2015)= circa 2.600 km”, se arata intr-un raport IPTANA, scrie Capital.ro.

Top 300 Capital: Cine sunt femeile bogate ale Romaniei. Printre cei mai avuti oameni din tara se regasesc doar opt femei, cu o avere cumulata de 16 milioane euro. Este o lume a barbatilor! Asta gandesc multi cand vine vorba despre afaceri. Ca lucrurile nu stau chiar asa o dovedesc femeile care sunt prezente in Top 300 Capital cei mai bogati romani. Hotarate, puternice si inteligente, ele isi conduc afacerile cu mana de fier. Nu le este frica de nimeni si nimic si sunt capabile sa ia, atunci cand trebuie, cele mai grele decizii. In plus, au si o gramada de avantaje. Niciun businessman trecut prin viata nu si-ar dori sa negocieze vreo tranzactie cu o femeie de afaceri puternica si inteligenta. Stie ca are mari sanse sa iasa in pierdere. Iar daca aceasta femeie este si frumoasa, stie ca nu are nicio sansa… Au fiecare cate doi copii, dar asta nu inseamna ca nu isi fac timp si pentru business. Cele doua fiice ale lui Dan Voiculescu, Camelia si Corina, conduc cu mare atentie o parte dintre afacerile demarate de senatorul Partidului Conservator si, in plus, se implica in numeroase proiecte umanitare. Cu mana forte isi gestioneaza afacerile Veronica Dragan. Pentru a face fata crizei financiare declansata la nivel mondial, a inceput, inca din 2008, restructurarea afacerilor. Cea mai importanta masura a fost unificarea tuturor activitatilor grupului fondat de Iosif Constantin Dragan sub titulatura de Veroniki Holding, anunta EVZ.

Criza din Grecia trage in jos cresterea PIB din Romania. In locul unui avans al economiei de 3,8%, in 2012 vom avea doar 1,1% din cauza crizei datoriilor elene, avertizeaza analistii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare. Evolutiile pozitive ale economiei din prima parte a acestui an i-au determinat pe analistii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) sa prognozeze pentru Romania, in luna iulie, o crestere economica de 3,8% in 2012. Acum, aceasta prognoza a fost redusa drastic, la numai 1,1%, in principal din cauza crizei datoriilor din Grecia, care se accentueaza pe zi ce trece si contamineaza inclusiv economia romaneasca. Criza din Grecia are un efect negativ in special in relatiile bancare transfrontaliere, iar continuarea sprijinului FMI ofera o protectie importanta Romaniei, au precizat specialistii BERD, in ultimul raport privind prognozele bancii, lansat ieri pe site-ul institutiei, informeaza Adevarul.

Cum se alege praful de Hidroelectrica, o companie de stat care ar trebui sa aduca profituri de miliarde. Compania nu mai are destula apa pentru toti „baietii destepti” si nici suficient capital de lucru, ca urmare a preturilor subventionate la care le-a vandut curent pana acum. Hidroelectrica a ajuns sa invoce „clauza de forta majora”, dupa ce seceta a impiedicat-o sa-si onoreze toate contractele. De asemenea, compania s-a imprumutat saptamana trecuta de 120 de milioane de euro pentru a-si asigura lichiditatea. Compania de stat Hidroelectrica a angajat o linie de credit pe un an de la Banca Transilvania pentru finantarea capitalului de lucru, a anuntat Ministerul Economiei, actionarul majoritar al producatorului de energie. Hidroelectrica a ajuns in aceasta situatie din cauza politcii comerciale paguboase din ultimii 20 de ani, aceea de-a vinde electricitate sub pretul pietei si de-a furniza in regim constant, desi are fluctuatii substantiale de productie. In mod normal, compania ar fi in masura sa obtina preturi peste media pietei livrand electricitate doar la orele de varf sau in cazuri de urgenta, cand cotatiile sunt foarte sus, scrie Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro