Sari direct la conținut

Business Report: Reteaua care controleaza lumea. Raportul care dezvaluie cum cateva companii detin controlul a 40% din economia mondiala; Autostrada spre unguri are o problema: nu e la acelasi nivel cu a lor; Hidroelectrica subventioneaza companii private din banii contribuabililor; Combinatul Oltchim, trei ani de catastrofe

HotNews.ro
Business Report, Foto: Colaj foto
Business Report, Foto: Colaj foto

Autostrada spre unguri are o problema: nu e la acelasi nivel cu a lor. Mult asteptata portiune de autostrada care ne va lega de unguri are deja o problema, semnalata joi la deschiderea oficiala a lucrarilor de catre Emil Boc si Anca Boagiu. Despre ce este vorba, mai exact? Constructorul i-a explicat lui Boc ca trebuie modificat proiectul initial pentru ca acesta nu prevedea o legatura cu autostrada de la unguri, in sensul ca exista o diferenta de cote: Noi avem nivelul 0 pe Marea Neagra, in timp ce ungurii au nivelul 0 pe Marea Adriatica. La aceasta, se mai adauga si faptul ca au fost probleme de comunicare intre constructor si autoritati, iar oamenii s-au trezit ca autostrada va trece fix prin zone in care ei au plantat seminte agricole. Proiectul „Constructia autostrazii Nadlac-Arad” are drept obiectiv proiectarea, supervizarea si constructia unei autostrazi (2×2) intre orasele Nadlac si Arad, in lungime de 38,882 km, si a unui drum de legatura intre Nadlac si DN7, in lungime de 5,911 km, scrie Capital.ro.

Doi romani conduc imperiul de miliarde de dolari al unui oligarh rus. Cei doi au reusit sa urce pina la cele mai inalte pozitii de conducere in cadrul unui grup rusesc cu afaceri de 2,5 miliarde de dolari anual. Amandoi au si pozitii de conducere in cadrul unei companii romanesti. Gheorghe Dobra si Marian Nastase sunt directorul general, respectiv vicepresedintele Consiliului de Administratie si directorul financiar al Alro Slatina. In acelasi timp ocupa pozitiile de CEO si membru cu functie executiva in Consiliul de Administratie al companiei rusesti Vimetco, un conglomerat cu activitati in domeniul productiei de aluminiu cu afaceri de peste 2,5 miliarde de dolari anual si prezenta pe trei continente. Vimetco, care este patronata de oligarhul rus Vitali Matchitski detine, in Romania, producatorul de aluminiu Alro si fabrica de alumina Alum Tulcea si din 2016 va detine si o centrala electrica in cogenerare de 450 de MW in Tulcea, anunta Money.ro.

Combinatul Oltchim, trei ani de catastrofe. Directorul Constantin Roibu a obtinut certificate de forta majora dubioase pentru a nu plati datoriile la Electrica si la Societatea Nationala a Sarii. Potrivit documentelor aflate pe masa judecatorilor Tribunalului Valcea, combinatul Oltchim s-a aflat, mai bine de trei ani, in forta majora. Desi Oltchim nu a fost lovit nici de cutremure, nici de inundatii, tornade sau explozii, managerul Constantin Roibu a obtinut, timp de trei ani, certificate care demonstrau ca e in forta majora. Forta majora se declara, de regula, in caz de razboi, seceta, cutremur, inundatii, tornade sau alte calamitati naturale, evenimente imprevizibile si de neinlaturat. Orice intreprindere afectata de astfel de catastrofe poate fi scutita sa mai plateasca daune partenerilor sai daca nu a mai putut sa livreze marfa sau sa plateasca materia prima. Roibu – Imparat a obtinut, timp de trei ani, certificate de forta majora si a refuzat sa plateasca, in baza lor, energia electrica si materiile prime consumate de Oltchim, informeaza EVZ.

Reteaua care controleaza lumea. Raportul care dezvaluie cum cateva companii detin controlul a 40% din economia mondiala. Nu este vorba nici despre teoria conspiratiei, nici de spre negarea ei. Pur si simplu, dupa cum reie se din cifre, un grup exclusivist de 737 de companii transnationale (TNC) controleaza circa 80% din cifra de afaceri a celor mai mari companii din lume si, implicit, are controlul asupra deciziilor acestora. Aceasta este concluzia finala a unui studiu publicat recent de catre Universitatea din Zurich, studiu efectuat de catre Stefania Vitali, James B. Glattfelder si Stefano Battison. Dintre acestea insa, „nucleul dur”, de doar 147 de companii sau grupuri, controleaza, direct sau indirect, nu mai putin de 40% din cifra de afaceri a celor mai importante companii din lume. Legaturile dintre marile companii economice influenteaza economia globala. Principala problema a cercetatorilor a fost descoperirea structurii controlului marilor corporatii mondiale, scrie Gandul.

GM promite pilotul automat pana in 2020. Ideea automobilului care se deplaseaza singur, fara a fi pilotat de om, este veche de cateva decenii, insa tehnologia nu este capabila sa ofere inca asemenea performante. Marele avantaj al unui astfel de automobil l-ar reprezenta eliminarea interventiei umane si, implicit, a unei mari parti din riscurile de producere a accidentelor rutiere. La ora actuala, mai multe nume grele din industria auto si nu numai lucreaza la astfel de programe ambitioase. Se stie, de pilda, ca Google, Volkswagen, Volvo si BMW dezvolta asemenea proiecte – ca sa dam doar cateva nume. Zilele trecute, cu prilejul unui congres pe teme de transport desfasurat in SUA, cei de la General Motors, la randul lor, au oferit lumii intregi cateva indicii referitoare la viziunea lor referitoare la viitorul automobilului fara sofer. Alan Taub, responsabil cu sectorul cercetare si dezvoltare de la GM, a declarat ca pana in 2015, automobilele vor fi capabile sa ruleze fara pilot, in anumite conditii – este vorba de asa-numitele masini semi-automate. Ceva mai tarziu, pana la finele deceniului, pe sosele isi vor face aparitia primele automobile autonome, anunta 24auto.ro.

Cum a crescut timpul petrecut in tren din 1977 si pana in 2011. Despre caile ferate bulgare, un reprezentant al Comisiei Europene spunea, in vara, ca sunt cele mai rele din regiune, insa un raport intocmit de un institut norvegian si prezentat in presa din aceasta tara arata ca in Europa, doar trenurile din Albania si Belarus circula cu o viteza medie mai mica decat cea inregistrata de trenurile companiei feroviare de calatori din Romania. Potrivit raportului publicat de theforeigner.no anul trecut, vecinii de la sud de Dunare se deplaseaza pe calea ferata cu o viteza de 71 km/h, in timp ce la noi se circula cu o viteza medie de 57 km/h. CFR SA, compania care are in administrare infrastructura feroviara, da, insa, asigurari, ca viteza medie de circulatie este de 82,7 km/h, iar cea asigurata este de 66,4 km/h, ceea ce ar plasa Romania ceva mai sus in clasament, informeaza Capital.ro.

Cum au lovit revoltele economiile din lumea araba. Confruntarile sangeroase din Orientul Mijlociu si din nordul Africii au adus pierderi de peste 55 de miliarde de dolari economiilor din regiune. Regele Abdullah al Iordaniei a subliniat zilele trecute necesitatea crearii a 85 de milioane de locuri de munca in regiune, in cadrul Forumului Mondial privind somajul, stagnarea economica si alte probleme care au declansat revolte in Orientul Mijlociu si in nordul Africii. „Evenimentele din acest an au deschis calea schimbarilor pozitive, dar in multe locuri au creat dislocari economice dureroase”, a declarat Abdullah, aratand importanta pe care o au investitiile, crearea locurilor de munca si o mai buna guvernare. In Yemen, spre exemplu, unde doua din trei persoane supravietuiesc cu mai putin de doi dolari pe zi, 40% din populatie sufera de analfabetism si de o rata ridicata a somajului, scrie Adevarul.

Hidroelectrica subventioneaza companii private din banii contribuabililor. In ultimul deceniu, Hidroelectrica a avut profituri totale de doar 200 milioane euro. Alro si ArcelorMittal au adunat un miliard. Comisia Europeana (CE) analizeaza contractele incheiate de Hidroelectrica cu Arcelor- Mittal Galati si Alro Slatina, dar si cu unii distribuitori de energie cu amanuntul, pe motiv ca acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pietei, a declarat Joaquin Almunia, vicepresedinte al CE. „Stiu ca trecem prin vremuri grele, dar subventiile indirecte nu sunt o solutie pentru a rezolva anumite probleme din diverse sectoare. Prin tarife reduse la electricitate acordate anumitor jucatori, se reduce pretul de cost la beneficiar, dar sunt periculoase pentru concurenta. Analizam un potential ajutor primit de ArcelorMittal si Alro, prin care Hidroelectica le-a acordat tarife reduse, si, de asemenea, analizam contractele Hidroelectrica cu distribuitorii cu amanuntul si cu alti clienti industriali. Consumatorii industriali din alte sectoare sunt afectati pentru ca trebuie sa plateasca preturi mai mari din cauza distorsionarii pietei”, a spus Almunia, care este si comisar pentru Concurenta, prezent la conferinta „Concurenta in sectoare-cheie ale economiei romanesti”, anunta Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro