Sari direct la conținut

Caminul de nefamilisti al „Minvest” Deva, in bezna de patru luni

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Peste 20 de familii din orasul Baia de Aries (judetul Alba) au „trecut” perioada de vara la lumina lumanarii. De peste patru luni, oamenii nu au nici o sursa de caldura si au ajuns sa gateasca pe o soba improvizata in strada.

Familiile respective locuiesc intr-un camin de nefamilisti care apartine Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului „Minvest” SA Deva, ramas in proprietatea companiei dupa inchiderea exploatarii miniere din oras. Printre cei care isi duc viata acolo, exista si un caz mai aparte, respectiv cel al unei femei foarte bolnave, care are in grija, in aceste conditii de trai, sapte copii.

Primarul localitatii Baia de Aries, Silviu Marzan, a declarat ca incearca de mai bine de un an sa obtina din partea societatii miniere cedarea acestui camin catre Consiliul Local, insa pana acum nu a primit nici un raspuns. Primarul Silviu Marzan este de parere ca amanarea cedarii respectivului imobil catre administratia din Baia de Aries se tergiverseaza voit.

„Am fost de doua ori la Deva si la Alba pentru problema asta. Cei de la Minvest nu au spus niciodata ca nu vor sa dea caminul Primariei, dar taraganeaza situatia. Saptamana viitoare merg din nou la Deva si dupa aceea merg si la Guvern de unde nu ma intorc fara raspuns. Nu se poate… Isi fac mancare in curte, pe o soba improvizata” a declarat primarul Marzan.

Pentru ca are de recuperat de la „Minvest” peste 20 de miliarde de lei, Primaria a pus sechestru pe camin. In aceste conditii s-a creat un cerc vicios: Primaria nu poate ridica sechestrul (si nici nu vrea sa o faca de teama sa nu fie instrainat) iar „Minvest” nu poate ceda caminul din cauza sechestrului.

Intreruperea electricitatii s-a produs si anul trecut, in plina iarna, fiind intrerupta alimentarea cu energie electrica si caldura. Atunci a fost nevoie de interventia autoritatilor judetene, iar situatia a fost remediata.

Anul acesta, in saptamana de dinaintea sarbatorilor de Pasti, s-a sistat din nou furnizarea de energie electrica si caldura, insa la insistenta autoritatilor, locuintele celor peste 20 de familii au fost realimentate timp 3 zile, cat au durat sarbatorile.

Fara lumina sunt si locuitorii unui catun apartinand de orasul Baia de Aries, care au fost debransati de la electricitate, odata cu inchiderea minei. Cele sase case care compun catunul erau alimentate de la aceeasi linie de electricitate care furniza curent exploatarii miniere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro