Sari direct la conținut

Care sunt conditiile de organizare a taberelor, excursiilor si expeditiilor scolare. Ministerul Educatiei a publicat in Monitorul Oficial obligatiile profesorilor si elevilor care participa la excursii

HotNews.ro
Elevi in tabara scolara, Foto: Agerpres
Elevi in tabara scolara, Foto: Agerpres

Profesorii care organizeaza excursii sau tabere scolare sunt obligati sa asigure existenta unei persoane specializate in acordarea primului ajutor, daca operatorul economic nu ofera acest lucru. La fiecare 10 elevi va fi un profesor care sa ii supravegheze. De cealalta parte, pentru a participa la excursie sau tabara, elevii au obligatia sa prezinte profesorului organizator o adeverinta medicala care sa ateste starea „clinic sanatos”. De asemenea, elevilor le este interzis sa aduca si sa consume in tabara sau excursie tigari, alcool si droguri. Prevederile fac parte din Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobate prin ordin de ministru si publicate in Monitorul Oficial.

Ministerul Educatiei a publicat vineri, 7 februarie, in Monitorul Oficial Ordinul ministrului educatiei nationale privind aprobarea Conditiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar. Este vorba despre ordinul 3.060 din 3 februarie 2014.

Citeste mai jos cele mai importante prevederi ale ordinului

Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar

Art. 1. – Cadrele didactice si/sau unitatile de invatamant preuniversitar care organizeaza tabere, excursii, expeditii si alte activitati de timp liber au obligatia sa ia toate masurile in vederea asigurarii conditiilor de siguranta ale elevilor pe durata activitatii respective.

Art. 2. – Elevii participanti la tabere, excursii, expeditii si alte activitati de timp liber si parintii/reprezentantii legali ai acestora vor respecta obligatiile prevazute in anexa nr. 3.

Art. 3. – (1) Anterior constituirii grupului de elevi si cadre didactice/parinti participanti, cadrul didactic organizator trebuie sa prezinte grupului urmatoarele informatii:

  • a) scopul si programul activitatii;
  • b) localitatea de destinatie;
  • c) durata activitatii, ziua, ora si locul plecarii, precum si ziua, ora si locul sosirii;
  • d) operatorul economic/furnizorul serviciilor de transport, cazare, masa (dupa caz);
  • e) mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile si categoria acestuia/acestora;
  • f) distanta si durata de mers de la punctul de plecare pana la locul in care se afla situata unitatea de cazare (in cazul in care transportul se face cu autocarul), daca locul este usor accesibil, daca sunt probleme in ceea ce priveste drumul de acces;
  • g) adresa unitatii de primire (amplasarea unitatii/unitatilor de cazare, modalitatile de ajungere la acestea); dotarile suplimentare din incinta unitatii de cazare (de exemplu: piscine, terenuri de fotbal sau de tenis, mese de ping-pong etc.); conditiile de cazare si numarul locurilor de cazare autorizate, serviciile de masa oferite si categoria de clasificare a unitatilor de alimentatie;
  • h) documente privind costul excursiei/taberei/expeditiei etc;
  • i) numarul de participanti vizat: elevi si adulti, cu respectarea regulii: un cadru didactic la cel mult 10 elevi;
  • j) activitati care presupun un anume grad de dificultate/risc;
  • k) regulamentul taberei/excursiei;

(2) Informatiile de la lit. e), f) si g) vor fi solicitate de catre organizatorul activitatii, in scris, operatorilor economici contractati.

Art. 4 – In momentul in care grupul este constituit, cadrul didactic organizator al activitatii este obligat:

  • a) sa intocmeasca dosarul solicitat pentru desfasurarea activitatii (…);
  • b) sa obtina avizul conducerii unitatii de invatamant si aprobarea inspectoratului scolar pentru deplasare (…). In cazul in care grupul este format din elevi apartinand mai multor unitati scolare, va fi luat avizul tuturor unitatilor de invatamant de la care provin elevii;
  • c) sa inainteze operatorului economic comanda scrisa, mentionand urmatoarele informatii:

– numarul de persoane din care este constituit grupul;

– varsta participantilor;

– situatii speciale referitoare la starea de sanatate a membrilor grupului;

– situatii speciale privind regimul alimentar/dieta membrilor grupului;

  • d) sa se asigure ca grupul nu depaseste capacitatea de cazare a unitatii vizate;
  • e) sa se asigure, pe toata durata taberei/excursiei, de existenta unei persoane specializate in acordarea primului ajutor, daca operatorul economic nu ofera acest lucru.

Art. 5. – Inainte de plecarea in tabara/excursie/expeditie, cadrul didactic organizator va solicita membrilor grupului, precum si cadrelor didactice insotitoare:

  • a) semnaturile tuturor membrilor grupului de luare la cunostinta a prevederilor regulamentului taberei/excursiei/expeditiei etc;
  • b) adeverintele medicale eliberate de medicul de familie/medicul scolar, care sa ateste faptul ca starea de sanatate ii permite sa participe fara riscuri la activitatile propuse;
  • c) acordul parintilor/tutorilor legali (…), in functie de specificul deplasarii, semnat de catre parinti/tutorii legali si copii.

Art. 6. – (1) In momentul in care sunt indeplinite conditiile de mai sus, cadrul didactic organizator al activitatii poate instiinta, in scris, comisariatul judetean pentru protectia consumatorilor din judetul unde are loc tabara/excursia despre sosirea grupului de elevi si adulti, data la care soseste, perioada de sedere.

(2) Pe timpul sederii, organizatorul activitatii poate sesiza comisariatul pentru protectia consumatorilor, respectiv Comisariatul Municipiului Bucuresti pentru Protectia Consumatorilor, ori de cate ori considera necesar, cu privire la diferite aspecte neconcordante intre oferta operatorului economic si serviciile oferite.

Art. 7. – (1) Pe durata taberei/excursiei/expeditiei, cadrele didactice organizatoare si insotitoare au obligatia sa ia toate masurile pentru asigurarea securitatii elevilor.

(2) Pentru asigurarea securitatii elevilor, cadrele didactice mentionate la alin. (1) vor avea in vedere, cel putin, urmatoarele masuri:

  • a) sa selecteze cate un cadru didactic pentru fiecare 10 elevi participanti pentru a-i insoti si supraveghea pe toata perioada excursiei/taberei;
  • b) sa evalueze riscurile asociate activitatilor propuse;
  • c) sa se implice direct in activitatile copiilor;
  • d) sa ia masuri de prevenire/reducere a riscurilor de vatamare a participantilor;
  • e) sa cunoasca si sa aplice standardele de siguranta a elevilor;
  • f) sa anunte imediat institutiile specializate (politia, salvarea) si parintii in cazul vatamarii elevilor;
  • g) sa asigure transportul elevilor la unitati medicale in cazul vatamarii elevilor;
  • h) sa cunoasca si sa aplice modul de utilizare in siguranta a echipamentelor necesare pentru buna desfasurare a activitatilor programate;
  • i) sa se asigure ca toti participantii au echipamentul necesar si ca il utilizeaza in conditii de siguranta;
  • j) sa se asigure ca elevii au pregatirea minimala pentru desfasurarea anumitor activitati;
  • k) sa adapteze activitatile la varsta, stadiul de dezvoltare, nevoile si ritmul elevilor participanti;

Anexa Nr. 1

Dosarul taberei, excursiei, expeditiei sau al altei activitati de timp liber care implica deplasare, servicii de cazare si masa

Art. 1. – Dosarul taberei, excursiei, expeditiei sau al altei activitati de timp liber care implica deplasare, servicii de cazare si masa va contine documente referitoare la deplasare, transport, servicii de cazare si masa, precum si la costul deplasarii.

Art. 2. – Documentele referitoare la deplasare sunt:

  • a) planul taberei, excursiei, expeditiei sau al altei activitati de timp liber care implica deplasare, servicii de cazare si masa, conform anexei nr. 2 la Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.060/2014;
  • b) regulamentul taberei, excursiei, expeditiei etc;
  • c) acordul scris al parintilor/tutorilor legali ai elevilor participanti la tabara, excursie, expeditie etc., conform formatului prevazut in anexa nr. 4 la Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.060/2014;
  • d) procesul-verbal incheiat in urma prelucrarii, insusirii si semnarii regulamentului taberei, excursiei, expeditiei etc. de catre toti participantii la tabara, excursie, expeditie etc.

Art. 3. – Documentele referitoare la comanda serviciilor solicitate si oferta primita de la furnizorul de turism sunt:

  • a) destinatia/destinatiile calatoriei turistice, durata si datele de sosire si de plecare;
  • b) mijlocul/mijloacele de transport dorit/dorite si categoria acestuia/acestora;
  • c) tipul si categoria structurilor de primire;
  • d) serviciile de masa – pensiune completa/demipensiune/mic dejun;
  • e) programul turistic solicitat; numarul de persoane pentru care se comanda pachetul de servicii turistice;.

Art. 4. – Factura fiscala insotita de factura pro forma trebuie sa mentioneze costul/persoana defalcat pe servicii de transport si servicii turistice.

Art. 5. – Documentele referitoare la serviciile de transport sunt:

  • a) copia certificatului de inmatriculare a operatorului economic la oficiul registrului comertului;
  • b) copia certificatului de clasificare a unitatii de transport (in cazul in care deplasarea se realizeaza cu autovehicule);
  • c) copia licentei de transport persoane in traficul intern sau international (in cazul in care deplasarea se realizeaza cu autovehicule);
  • d) copia asigurarii de raspundere a transportatorului fata de calatorii transportati, in caz de accidente, in cazul in care deplasarea se realizeaza cu autovehicule, formularul nr. 1.2 prevazut in anexa nr. 4 la Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.060/2014, semnat si stampilat.

Art. 6. – Documentele referitoare la serviciile de cazare si/sau masa sunt:

  • a) copia certificatului de inmatriculare a operatorului economic la oficiul registrului comertului;
  • b) copia licentei de turism a operatorului economic/a certificatului de clasificare a structurii de primire turistice de cazare si alimentatie;
  • c) formularul nr. 1.1 prevazut in anexa nr. 4 la Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.060/2014, semnat si stampilat.

Art. 7. – (1) Dosarul va fi vizat de conducerea unitatii de invatamant cu cel putin o luna inaintea inceperii activitatii.

(2) Dosarul avizat va fi aprobat de inspectorul scolar judetean/inspectorul scolar al Municipiului Bucuresti anterior datei de plecare.

Anexa Nr. 3

Obligatiile elevilor care participa la tabara/excursie/expeditie sau la alte activitati de timp liber

Art. 1. – Anterior deplasarii, toti elevii care doresc sa participe la tabere/excursii/expeditii sau la alte activitati de timp liber au urmatoarele obligatii:

  • a) sa solicite toate informatiile despre tabara/excursie/expeditie, asa cum sunt prevazute la art. 3 alin. (1) din Conditiile de organizare a taberelor, excursiilor, expeditiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 3.060/2014
  • b) sa isi informeze parintii referitor la activitate;
  • c) sa informeze organizatorul taberei/excursiei/expeditiei sau al altor activitati de timp liber despre orice problema sau cerinte speciale, probleme medicale, alergii, preferinte in regimul alimentar, obiceiuri religioase speciale etc.;
  • d) sa instiinteze organizatorul grupului daca are interdictie de a practica sport, pentru a nu fi implicat in activitati recreative care implica efort fizic;
  • e) sa citeasca atent si sa semneze regulamentul taberei/excursiei/expeditiei sau al altor activitati de timp liber, inainte de plecare;
  • f) sa prezinte organizatorului grupului o adeverinta medicala eliberata de medicul de familie/medicul scolar care sa ateste starea „clinic sanatos”;
  • g) sa prezinte acordul semnat al parintelui (…)

Art. 2. – Pe durata deplasarii spre/dintre destinatie, toti elevii care participa la tabere/excursii/expeditii sau la alte activitati de timp liber au urmatoarele obligatii:

  • a) sa respecte conditiile de siguranta pe parcursul deplasarilor in grup cu trenul/autocarul/avionul;
  • b) sa nu recurga la acte de violenta pe parcursul deplasarii spre/dinspre tabara/excursie/expeditie;
  • c) sa nu pericliteze siguranta si securitatea participantilor pe parcursul deplasarii spre/dinspre tabara/excursie/expeditie;
  • d) sa se comporte civilizat si sa nu distruga bunuri;
  • e) sa se conformeze comenzilor cadrelor didactice insotitoare.

Art. 3. – Pe durata participarii la tabere/excursii/expeditii sau la alte activitati de timp liber, toti elevii au urmatoarele obligatii:

  • a) sa verifice conditiile de siguranta ale spatiului de locuit/camerei;
  • b) sa utilizeze, cu responsabilitate, mobilierul, obiectele sanitare, echipamentele electrice si electronice din dotarea locatiei;
  • c) sa nu deterioreze mobilierul, obiectele sanitare, echipamentele electrice si electronice din dotarea locatiei;
  • d) sa instiinteze cadrul didactic insotitor cu privire la defectiunile mobilierului, ale obiectelor sanitare, ale echipamentelor electrice si electronice din dotarea locatiei;
  • e) sa nu recurga la remedierea defectiunilor mobilierului, ale obiectelor sanitare, ale echipamentelor electrice si electronice din dotarea locatiei;
  • f) sa utilizeze, in siguranta, spatiile locatiei (sa nu sara peste scari, sa nu coboare pe balustrada, sa nu sara pe geam etc.)
  • g) sa nu aduca si sa nu utilizeze materiale/produse inflamabile sau cu risc inflamabil;
  • h) sa utilizeze, in siguranta, produsele/aparatele de uz personal (deodorante, aparate de barbierit etc.);
  • i) sa nu aduca si sa nu consume tutun, alcool, droguri si alte substante care ii pot pune in pericol pe ei ori pe ceilalti participanti sau care pot determina alterarea perceptiei realitatii;
  • j) sa nu consume alimente alterate sau pastrate in conditii neadecvate;
  • k) sa manifeste un comportament responsabil fata de propria persoana si fata de ceilalti participanti la tabara;
  • l) sa nu recurga la acte de violenta pe parcursul sederii in tabara/excursie/expeditie;
  • m) sa nu pericliteze siguranta si securitatea participantilor la tabara/excursie/expeditie;
  • n) sa respecte comenzile cadrului didactic insotitor pe perioada taberei/excursiei/expeditiei;
  • o) sa nu paraseasca grupul/locatia activitatii fara acordul cadrului didactic insotitor;
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro