Sari direct la conținut

Ce protocoale de colaborare vrea Rusia cu Romania si in ce stadiu sunt. MAE: Analiza de oportunitate

HotNews.ro
Melescanu si Kuzmin, Foto: MAE
Melescanu si Kuzmin, Foto: MAE

Ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin, a declarat in ultimele saptamani ca Rusia vrea sa semneze cu Romania trei protocoale de colaborare in domeniile cultura/mass-media/tineret/, in educatie si pentru granturi de cercetare. Ministerul roman de Externe a aratat intr-un raspuns pentru HotNews.ro ca cele trei documente dorite de Rusia sunt in proces de clarificare sau analiza de oportunitate.

Kuzmin a declarat pentru agentia rusa TASS (preluat pe pagina de Facebook a Ambasadei) in 13 februarie, dupa intalnirea bilaterala cu ministrul Teodor Melescanu, ca „pe ordinea de zi următoare, a menţionat domnul Kuzmin, se află semnarea a trei documente importante – noul Program de cooperare în domeniul culturii, educaţiei, mass-media, sportului, tineretului şi turismului, un nou Protocol de cooperare în domeniul învăţământului pe perioada 2017-2022, între Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Federaţia Rusă şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România, precum şi Protocolul privind desfăşurarea unui concurs comun de proiecte de cercetare ştiinţifică între aceleaşi ministere (aşa-numitul memorandum de granturi).

Kuzmin a lasat sa se inteleaga ca a discutat cu Melescanu despre cele trei documente, dar ministrul de Externe a respins informatia, spunand ca „Nu s-au discutat protocoale. Sunt teme pe care ambasadorul Rusiei le consideră posibile teme pentru viitor. (…) Ei vorbesc generic de teme pe care ar trebui să le avem în atenție” (sursa: Agerpres).

Kuzmin a revenit pe aceasta tema intr-un interviu pentru Digi 24 in 11 martie, spunand ca „Aceste protocoale sunt în stadiul coordonărilor între agenţii, unele din România, unele din Rusia, este un proces natural, nu este ceva care se face la nivel de miniștri de Afaceri Externe. Sunt stabilite proceduri birocratice necesare pentru ca aceste documente să intre în vigoare”.

Ministerul Afacerilor Externe a aratat intr-un raspuns pentru HotNews.ro care este stadiul discutiilor bilaterale pe cele trei protocoale invocate de ambasadorul Rusiei la Bucuresti, aratand ca ele nu au fost aprobate, fiind analizata oportunitatea.

Raspunsul complet al MAE:

„Cadrul general al relațiilor în domeniul culturii, educației și științei între România și Federația Rusă este reglementat de Acordul între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi învăţământului, semnat la Moscova, la 27 septembrie 1993 şi de Acordul de colaborare ştiinţifică şi tehnologică între Ministerul Cercetării şi Tehnologiei din România şi Ministerul Ştiinţei şi Politicii Tehnice din Federaţia Rusă, semnat la Bucureşti, la 2 martie 1995.

Pe baza acestor documente, cele două state pot încheia programe executive la nivel guvernamental sau departamental (ministerial).

În ceea ce privește Programul de colaborare în domeniile culturii, educaţiei, mass-media, tineretului, sportului şi turismului între Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse, semnat la Moscova, la 9 iulie 2013, valabilitatea acestuia a expirat la 31 decembrie 2014. După clarificarea tuturor aspectelor privind noul proiect, partea română va trebui să îndeplinească, în baza analizei de oportunitate, procedura legală de aprobare a negocierii, indiferent dacă acesta va fi încheiat la nivel guvernamental sau ministerial.

Cel de-al doilea document la care se face referire, Protocolul între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului din România şi Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Federaţia Rusă privind colaborarea în domeniul învăţământului pentru anii 2012-2017, este la nivel ministerial şi are în vedere colaborarea între Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Federaţia Rusă. Valabilitatea sa va expira la 25 aprilie 2017. Şi în acest caz, eventuala reînnoire necesită îndeplinirea procedurii legale de aprobare a negocierii, în baza analizei de oportunitate.

Cel de-al treilea document menționat se referă la cooperarea bilaterală în domeniul cercetării științifice, în baza Acordului între Ministerul Cercetării și Tehnologiei din România și Ministerul Științei și Politicii Tehnice din Federația Rusă privind colaborarea științifică și tehnologică, semnat la 9 martie 1995. Acesta poate fi de asemenea reînnoit, pe baza acelorași principii enumerate mai sus”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro