Sari direct la conținut

Centru de ecoturism cu tehnologie de ultimă oră "în cel mai frumos sat din România": Ne-am călit în tranșee bucureștene, pentru business în munți

Smile Media
ORIGIN, Foto: ORIGIN
ORIGIN, Foto: ORIGIN

​Povestea ORIGIN pare a-și fi urmat cursul natural, însă o să descoperiți în articolul de mai jos că a fost nevoie de multă muncă, pasiune, viziune și dorința de a construi ceva sustenabil, care “să capete aripi puternice în mai multe generații”. Ideea unui centru de ecoturism, care să ofere o experiență autentică, dar adaptată nevoilor turistului de astăzi, este a Monei, care la 6 ani s-a îndrăgostit de Măgura, iar 25 de ani mai târziu vrea să ofere celor care vor trece pragul ORIGIN o recepție virtuală, o aplicație care să îi pună în contact cu ghizii locali, jacuzzi exterior, alimentare gratuită a mașinilor electrice, toate îmbinate cu o experiență autentică în locul în care “soarele răsare din Bucegi și adoarme în Crai”.

ORIGIN este în plin proces de construcție, iar fondatorii centrului de ecoturism de la Măgura sunt Mona, care vine din mediu ONG și Adi, care are background în IT. Așa cum spune Mona “Eu sunt locomotiva, iar el e șina pe care se așază locomotiva”.

Povestea lor a început odată cu apariția SUPAPA, un bistro cu autoservire din București pe care Mona îl deține de 5 ani și îl managerizează împreună cu Adi: “Deci ne-am călit în tranșee bucureștene, pentru business în munți. Deși vom mai deschide cel puțin încă un bistro în București în următorul an”, ne-a mărturisit Mona.

“Legătură și de fapt trecerea către ORIGIN a fost absolut naturală, întrucât amândoi am văzut o oportunitate în lipsa clienților corporate, care sunt baza noastră de la bistro, care pleacă în număr semnificativ vinerea și de sărbători, în mini-vacanțe. De ce n-am monetiza noi această dizlocare masivă și frecventă de bucureșteni, printr-un business complemetar Supapei? Așa a apărut ideea unui centru de ecoturism la munte. ORIGIN e un fel de turism care sărbătorește fiecare cultură în care se dezvoltă, în cea mai autentică formă a sa. Această sărbătoare este susținută de tehnologie de ultimă oră, pentru împlinirea celor mai exigente nevoi ale oaspeților”.

“Am bătut țara asta în lung și-n lat, însă nu am găsit un sat mai frumos ca ăsta”

Am întrebat-o pe Mona de ce a ales Măgura ca locație pentru centrul ei de ecoturism, iar răspunsul a fost mai frumos decât m-am așteptat. Casa din Măgura în care a pășit pentru prima oară când avea 6 ani a fost locul în care “m-am îndrăgostit pentru prima oară, am dansat pentru prima oară cu un băiat, am înțeles ce înseamnă camaraderia, mi-am depășit pentru prima oară limitele, și am avut primele interacțiuni cu viață rurală: cu o găină, un purcel, o văcuță, un cal, o sanie, o căpiță de fân. Și țin minte cum mi-am promis, cândva în acei ani, că dacă voi putea vreodată, îmi voi face o casă acolo”.

Deși poate părea o decizie strict sentimentală, alegerea locației pentru ORIGIN are și o componentă pragmatică , Măgura fiind la o distanță de 2 ore și jumătate de București, având două căi de acces: Valea Prahovei sau Pasul Rucăr-Bran via Târgoviște. Avantajul uriaș este că pentru a ajunge la ORIGIN, turistul din București poate evita DN1.

Tehnologie de ultimă ora îmbinată cu o experiență autentică

“Noi vom oferi tehnologie de ultimă ora în ceea ce privește rezervarea, plata, check-in-ul, wifi-ul, opțiunile de televiziune, energia de alimentare a casei, mobilitatea în sat, tehnologie îmbinată cu autenticitatea unei case tradiționale, prin design, materialele de construcție, produse locale și activități eco-turistice. Credem că ăsta e viitorul turismului la nivel global, și cu atât mai mult pentru Romania, o țară care are infinit mai multe de oferit în rural decât în urban. Turism rural care credem însă foarte puternic că va supraviețui doar alături de tehnologie. Nu credem în izolare ca să fii aproape de natură, ci de conectare absolută, atât cu mediul natural, cât și cu întreaga lume, prin comunicații și mobilitate performante”, ne-a explicat Mona.

ORIGIN va aduce multe noutăți, toate menite să facă viața turistului mai ușoară și experiența autentică, dar în același timp comodă și lipsită de griji. ORIGIN va oferi turiștilor o aplicație care îi va pune în contact direct cu ghizii locali. Sistemul de funcționare este simplu și practic: oaspeții își vor alege activitatea apoi ghidul acceptă tura, după care se face plata, iar oamenii se întâlnesc la Origin, unde oaspeții prezintă qr-ul, ghidul îl validează, iar tura începe.

Centrul de ecoturism va oferi și o recepție virtuală pentru a exista un interval de check-in și check-out cât mai flexibil. La ORIGIN nu va trebui să vă cazați doar după ora 12 și nici nu va fi nevoie să plecați înainte de prânz. În plus, pentru că la Măgura pot fi ierni grele, Mona promite oaspeților o alee și o parcare încălzită, pe sistemul țărilor nordice.

Jacuzzi exterior, ski, trekking în munți cu ghizi, cinematograf în aer liber

Și tocmai când ați putea crede că este tot ce v-ați dorit pentru o escapadă la munte, ORIGIN plusează cu biciclete și atv-uri electrice. Iar asta nu este tot: “Ca activități disponibile în aplicație vom avea jacuzzi exterior (inclusiv iarna), ski cu instructor la Poiană, ture culturale la Bisericile Fortificate, trekking în munți cu ghizi, cinematograf în aer liber pe baloți de paie (vara), vatră cu foc de tabăra înalt și spectaculos, alături de cântări la chitară și instrumente indigene din toate țările lumii, masaj outdoor, sesiuni de yoga și meditație cu instructori certificați, evenimente culinare de tot felul (picnicuri nocturne, brunch-uri gourmet), stargazing cu propriul telescop – cel mai performant telescop pus la dispoziția publicului din Romania, prin care se vor putea vedea clar sateliții lui Jupiter de exemplu, într-un loc excepțional de bine plasat pentru asta- , vom oferi oaspeților mic dejun inclus cu produse de la vecinii noștri (ouă, lapte, pălinca/vin, mezeluri și legume sănătoase) și multe altele”, ne-a spus Mona.

“În spiritul facilitaților de mai sus, întreaga energie electrică a casei va veni din panouri fotovoltaice, într-un orizont de 2 ani. Pentru căldură, vom avea centrală și termosemineu pe peleti, care nu sunt ideale, însă sunt singura opțiune viabilă în momentul de față, pentru zonă. Pe viitor, pe măsură ce studiem contextul real și învățam, sperăm să putem face intregral trecerea pe energie electrică regenerabilă. În plus, vom putea spune “Hai la noi, că nu te costă nimic drumul!” pentru că vom oferi încărcare gratuită pentru mașinile electrice ale oaspeților și pentru propriile biciclete și atv-uri electrice”, a adăugat ea.

„We have an ORIGIN in every country around the world”

“Asta este filosofia noastră legată de umanitate în ansamblu, de incluziune a muncii, de amabilitate vis-a-vis de oaspeți de oriunde ar fi, și anume faptul că ne tragem cu toții de pretutindeni, într-ul fel sau altul, însă și față de business, în sensul că ne dorim ca în următorii 20 de ani să avem centre de ecoturism ORIGIN în cel puțin 10 țări în afara României. Și mai departe, în fiecare țară a lumii în care considerăm că există o oportunitate”, ne-a povestit Mona despre planurile ORIGIN, care cel mai probabil va întâmpina primii oaspeți începând cu toamna acestui an.

“Fără susținerea Raiffeisen, nu ar fi fost posibil să pornim acest proiect”

“Susținerea Raiffeisen pentru noi, prin Programul Raiffeisen Factory, a venit prin acordarea unui credit în condiții extrem de avantajoase pentru o firmă aflată la început de drum. Suma pusă la dispoziție de Raiffeisen reprezintă un sfert din totalul investiției noastre, pentru această locație. Vor urma cel puțin 5 alte locații în țară până în 2025, și apoi încă 5 locații răspândite prin lume, până în 2030. Fară susținerea Raiffeisen, nu ar fi fost posibil să pornim acest proiect. Mulți se întreabă de ce ar accesa un credit, fie el și extrem de avantajos, versus o finanțare nerambursabilă prin indiferent ce surse. Răspunsul e că trebuie să te întrebi, ca antreprenor, ce contează mai mult pentru tine: să începi repede și să nu iți pierzi timpul cu birocrație, în schimbul unei dobânzi, adică pe scurt, dacă ești sigur de business-ul tău, sau să treci printr-o mulțime de raportări și frecvente întârzieri de plată, în loc să te concentrezi pe ce contează de fapt, clienții și creșterea business-ului. E o decizie personală, depinde la ce nivel de experiență ești, în ce moment al vieții te afli, ce oameni de încredere ai lângă tine, ce anvergură are proiectul tău și în cât timp vrei să-ți atingi obiectivele. Pentru noi, toate criteriile de mai sus au înclinat balanța în favoarea Raiffesen Factory, căruia îi mulțumim pe această cale. Toți reprezentanții băncii implicați în proiect și toate etapele accesării creditului au fost impecabile”, ne-a povestit Mona despre experiența cu programul Raiffeisen Factory.

Pe Mona și pe Adi îi veți găsi începând din toamnă la Măgura, pregătiți să vă ofere o experiență inedită într-un loc liniștit, cu soare și peisaje spectaculoase. Acolo, în munți, ORIGIN vă va arăta cum e să îți lași toate grijile acasă.

“Suntem perfect conștienți că o idee de o asemenea anvergură nu capătă rădăcini sau aripi puternice decât în mai multe generații, însă vom organiza lucrurile astfel încât să existe o continuitate și după ce noi, fondatorii, nu vom mai fi. Turismul complet sustenabil, cu decontarea energetică a transportului până la locație, este un concept care merită să existe de acum încolo, la scară globală. Și care merită replicat de orice antreprenor / brand turistic mare care e interesat de bunăstarea noastră ca umanitate. A cărei foarte mică parte este și turismul. Turism a cărui foarte mică parte suntem și noi. Momentan :)”

Sursă foto: Doru Oprișan și arhiva personală Mona Brătescu

factory by Raiffeisen Bankeste un program de creditare a afacerilor aflate la început de drum. Așadar, dacă ai o idee și ai nevoie de finanțare, intră pe raiffeisenfactory.ro, înscrie-ți proiectul până pe 16 martie și poți obține un credit de până la 50.000 euro.

Null

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro