Sari direct la conținut

„Codul lui Da Vinci” la Discovery

Evenimentul Zilei

Asta-seara, la ora 22.00: primul episod din „Conspiratii sub lupa”

Premiera seriei de documentare „Conspiratii sub lupa” are loc asta-seara la Discovery, cu „Codul lui Da Vinci”, un documentar ce capitalizeaza succesul cartii omonime a lui Dan Brown.

Documentarul examineaza dovezile care sprijina una dintre cele mai cunoscute legende conspirative, a Inteleptilor Sionului. Codul lui Da Vinci este cifrul in care ar fi fost scris documentul la care se refera si filmul, si cartea.

Spre deosebire de best-seller insa, care este o opera de fictiune, documentarul de pe Discovery nu afirma clar ca manuscrisul ar include un mesaj si ca insiruirea de litere ar putea fi descifrata de specialisti.

Unele dintre teoriile care s-au dezvoltat pe marginea manuscrisului avanseaza ipoteza ca nu exista nici un mesaj codat si ca documentul, fara nici un sens, a fost ticluit de un aventurier pentru a-l vinde ca ascunzind un mare secret.

Despre manuscris s-a spus ca ar include o relatare alternativa a istoriei crestinismului de dupa Iisus, tinuta secreta de Inteleptii Sionului. Dupa aceasta versiune, Mintuitorul s-a casatorit si a avut un copil cu Maria Magdalena, iar copilul a fondat una dintre dinastiile regale ale Frantei.

Asupra acestui fapt a fost pastrat secretul, fiindca aparitia lui la suprafata ar fi distrus Biserica Catolica. Conform legendei, taina se afla in posesia unui grup de Intelepti strinsi intr-o societate secreta, Manastirea Sion.

Aceeasi societate ii are in custodie si pe urmasii directi ai lui Iisus, dar si o dovada a descendentei directe, sub forma Sfintului Potir (Graal), vasul din care Hristos a baut la Cina cea de Taina.

Seria din care face parte documentarul examineaza diferitele teorii ale conspiratiei cu o grila asemanatoare de la un episod la altul. Prima intrebare care se pune nu este daca a fost vorba de o conspiratie, ci daca o conspiratie era posibila in epoca istorica la care se refera episodul in cauza.

Urmatoarele episoade din „Conspiratii sub lupa” au in vedere cazuri precum moartea lui Rudolf Hess, fosta mina dreapta a lui Hitler, care a fugit in Anglia in 1941 si, 41 de ani mai tirziu, a fost gasit spinzurat. In altele mai este vorba despre presupusele asasinari ale lui Robert Maxell si Papa Ioan Paul I sau despre sacrificarea deliberata a marinarilor de pe Kursk.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro