Sari direct la conținut

Conditii dure de finantare la „Sibiu 2007 – Capitala Culturala Europeana”

Romania libera Editia Transilvania-Banat

O mare parte dintre proiectele depuse pentru programul „Sibiu 2007 – Capitala Culturala Europeana” au ramas in asteptare, din cauza ca au fost incomplete sau au prezentat un buget considerat exagerat de mare in raport cu eficienta lor artistica, sau chiar au fost respinse. Aceasta nu inseamna, insa, ca participantii la evenimentul cultural din 2007 nu vor avea ce sa vada.

Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu a obtinut cele mai multe proiecte selectate in cadrul programului. Cel mai important proiect, depus de „Sibiu International Theatre Festival” si „Nahn Production”, este propunerea unei coproductii pentru organizarea editiei din 2007 a Festivalului International de Teatru, unul dintre cele mai importante evenimente culturale anuale din Transilvania.

Manifestarea aduce la fiecare editie mii de spectatori din toata zona si sute de artisti straini de pe toate continentele.

De asemenea, dintre proiectele depuse de „Radu Stanca” au mai fost selectate „Cel mai cunoscut regizor roman din lume, Andrei Serban” (proiect pentru care evaluatorii au sugerat schimbarea titlului), o serie de spectacole realizate de regizorul ucrainean Andrei Zholdak, invitarea unor regizori romani si straini, spectacole de instalatii (despre care au fost solicitate mai multe date concrete), „Goethe in Transilvania” si „Ballhaus”.

Din domeniul proiectelor muzicale si coregrafice au fost selectate „Sibiu Dans 2007 – Festival European de dans contemporan”, depus de Fundatia Culturala „Proiect DCM”, „Romania – Centru iradiant de cultura” (propus de Irina Hasnas), „Oratoriul de Craciun, la intersectia culturii Apusene cu cea Bizantina” (proiect depus de Filarmonica de Stat din Sibiu), „O serie de concerte pe modelul muzicilor paralele” (depus de Ansamblul Hyperion) si concerte-spectacole multimedia, un concurs international de muzica electronica si instalatii permanente audio, un jazzworkshop romano-german dublat de un turneu si un festival de muzica pe tema identitatilor Europei.

Totodata, au mai obtinut increderea juriului proiecte depuse de Muzeul „Brukental”, Fundatia Culturala „Meta”, Parohia Evanghelica, Complexul Muzeal „Astra”, Directia pentru Cultura Sibiu, European House of Art, Institutul de Memorie Culturala si Wort und Welt & Bild etc.

Juriul a fost compus din personalitati culturale cunoscute, printre care Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Ion Caramitru si Adrian Iorgulescu, actualul ministru al Culturii.

Mai mult, alte proiecte au fost retinute, adica sunt in „stand-by” pentru ca mai au nevoie de clarificari si imbunatatiri. Spre exemplu, unui proiect depus de Ricky Dandel si Ed. Muzicala „Rick’s Music”, evaluatorii i-au recomandat refacerea proiectului si incadrarea intr-un buget rezonabil, acesta solicitand o suma considerata mult prea mare.

De altfel, multe dintre proiecte au fost incomplete sau bugetul solicitat nu era justificat prin valoare sau eficienta artistica. De asemenea, o buna parte dintre proiectele depuse initial au fost respinse.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro