Sari direct la conținut

Continua castrarea Legii Educatiei: Echivalarile sunt scoase din lege, rectorii nu mai pot anula o diploma plagiata decat prin instanta. Plus: Invatatorii si educatorii nu mai sunt obligati sa faca facultatea in urmatorii 6 ani – proiect

HotNews.ro

Modificarea Legii Educatiei Nationale continua si la transformarea in lege a ordonantei de urgenta semnate in decembrie de Ecaterina Andronescu. Ordonanta 92/2012 care prevedea deja o serie de schimbari la lege a trecut prin Comisia de invatamant din Camera Deputatilor, unde a mai primit o serie de amendamente, dupa care a fost aprobata prin vot in plenul Camerei Deputatilor. Urmeaza ca pe acest proiect legislativ sa se pronunte prin vot si Senatul, care este camera decizionala.

Printre cele mai importante modificari se numara disparitia posibilitatii ca rectorii sa anuleze pe cale administrativa diplomele de studii obtinute fraudulos. Iata ce spunea Legea Educatiei pana acum: „Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diploma de studii atunci cand se dovedeste ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara”.

Amendamentul votat de deputati spune urmatoarele:

„Art. 146. – Rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instantei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci cand se dovedeste, prin actiuni de control intern, control al Ministerului Educatiei Nationale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara.”

Informatie de Context: Legea Educatiei, promovata de ministrul Daniel Funeriu in 2011, a fost deja modificata prin Ordonanta de Urgenta 92/2012, una dintre ultimele initiative ale Ecaterinei Andronescu in mandatul sau de ministru. Modificarile facute acum de deputati se adauga celor operate deja prin OUG 92/2012, intorcand practic sistemul de invatamant la situatia dinaintea reformei radicale realizate in 2011.

Vezi mai jos care sunt principalele modificari pe care le aduce aceasta ordonanta de urgenta:

  • educatorii si invatatorii nu mai sunt obligati sa faca facultatea in urmatorii 6 ani daca vor sa isi pastreze postul. (Articolul din Ordonanta de Urgenta 92/2012 semnata de Ecaterina Andronescu a fost abrogat, dar ramane in vigoare art. 248 alin. (1) din legea educatiei care spune ca pentru ocuparea functiilor didactice este necesara „absolvirea cu diploma a studiilor universitare de licenta in profilul postului”)
  • invatatorii si educatorii cu experienta nu isi mai pot echivala studiile (articolul a fost abrogat, desi in prezent 22.000 de cadre didactice au trimis la Ministerul Educatiei dosarele de echivalare pentru a le fi marite salariile, dar ministrul nu le-a semnat)
  • universitatile care incalca raspunderea publica nu mai pot fi sanctionate cu taierea accesului la finantari publice si nici prin reorganizare sau desfiintare
  • rectorii nu mai pot anula pe procedura administrativa diplomele obtinute fraudulos, ci numai daca merg in instanta 

In continuare, citeste punct cu punct noile modificari adoptate de Camera Deputatilor:

– La articolul 248, alineatul (3) se abroga.

Articolul 248, alineatul (3), asa cum este in LEN:

(3) Cadrele didactice care ocupa functii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, invatatori/invatatoare, maistru-instructor, antrenor si care au dobandit formal, nonformal sau informal competente profesionale pana la intrarea in vigoare a prezentei legi indeplinesc conditia pentru ocuparea functiei didactice de profesor pentru invatamantul prescolar, profesor pentru invatamantul primar, respectiv, profesor antrenor, in baza unei metodologii de recunoastere si echivalare elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

– Articolul VI din OUG 92/2012 data de Ecaterina Andronescu se abroga.

Articolul VI din OUG 92/2012:

Art. VI – Educatorii si invatatorii incadrati in sistemul national de invatamant au dreptul sa isi continue activitatea in functiile didactice din invatamantul prescolar, respectiv invatamantul primar pe care le ocupa, cu conditia absolvirii studiilor universitare de licenta, in profilul postului, in cel mult 6 ani de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Citeste pe aceasta tema:

– La articolul 125 alineatul (1), literele b) si c) se abroga.

Articolul 125 asa cum este in LEN:

Art. 125. – (1) In cazul in care se constata nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 124, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului sesizeaza senatul universitar in termen de 30 de zile de la data constatarii. Daca in termen de 3 luni de la data sesizarii, universitatea continua sa nu respecte obligatiile prevazute la art. 124, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului aplica, in termen de maximum 6 luni de la data sesizarii initiale a senatului universitar, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri:

a) revocarea din functie a rectorului, in baza propunerii Consiliului de etica si management universitar, cu consultarea senatului universitar. In termen de maximum 5 zile lucratoare de la data revocarii din functie a rectorului, senatul universitar are obligatia sa desemneze un prorector care reprezinta universitatea si care devine ordonator de credite pana la confirmarea unui nou rector de catre ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului. In termen de 3 luni de la revocarea din functie a rectorului, senatul universitar finalizeaza procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale in vigoare, si trimite spre confirmare ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului numele noului rector;

b) reduce sau elimina temporar sau definitiv accesul la finantarile din surse publice, la propunerea Consiliului de etica si management universitar;

c) propune Guvernului initierea unui proiect de lege de reorganizare sau desfiintare a institutiei de invatamant superior in cauza.

– La articolul 128, alineatul (5) se abroga.

Articolul 128, alineatul (5), asa cum e in LEN:

(5) Carta universitara se adopta numai dupa rezolutia pozitiva a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezolutia privind avizul de legalitate se emite de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in termen de maximum 30 de zile de la data solicitarii institutiei de invatamant superior.

– Alineatul (3) al articolului 129 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Universitatea poate acorda prin contract dreptul de administrare si folosinta asupra bunurilor patrimoniale societatilor comerciale sau asociatiilor in care are calitatea de asociat sau actionar ori fundatiilor in care are calitatea de fondator, cu aprobarea senatului universitar.

Alineatul (3) al articolului 129 asa cum este in LEN:

(3) La constituirea societatilor comerciale, a fundatiilor sau a asociatiilor, institutia de invatamant superior de stat poate contribui exclusiv cu bani, brevete de inventie si alte drepturi de proprietate industriala. Universitatea poate acorda prin contract dreptul de administrare si folosinta asupra bunurilor patrimoniale societatilor comerciale sau asociatiilor in care are calitatea de asociat sau actionar ori fundatiilor in care are calitatea de fondator, cu aprobarea senatului universitar. Dreptul de folosinta si administrare asupra bunurilor proprietate publica nu poate constitui aport al universitatii la capitalul social al unei societati comerciale, fundatii sau asociatii.

– Articolul 146 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 146. – Rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instantei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci cand se dovedeste, prin actiuni de control intern, control al Ministerului Educatiei Nationale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara.

Articolul 146 asa cum este in LEN:

Art. 146. – Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diploma de studii atunci cand se dovedeste ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara.

– Alineatele (4) si (5) ale articolului 158 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(4) Fiecare scoala doctorala este evaluata individual, pentru fiecare domeniu in parte, in vederea acreditarii. Evaluarea scolii doctorale se face pe baza performantei scolii doctorale si a capacitatii institutionale a IOSUD din care face parte scoala doctorala. Evaluarea scolilor doctorale se face de catre CNATDCU. Sistemul de criterii si metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educatiei nationale, pe baza propunerilor CNATDCU. Fiecare scoala doctorala este evaluata periodic, din 5 in 5 ani.

(5) Pe baza rezultatelor evaluarii scolii doctorale, CNATDCU propune Ministerului Educatiei Nationale acordarea sau, dupa caz, retragerea acreditarii in vederea organizarii de studii universitare de doctorat. Acreditarea in vederea organizarii de studii universitare de doctorat se atesta prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Alineatele (4) si (5) ale articolului 158 asa cum sunt in LEN:

(4) Fiecare scoala doctorala este evaluata individual, pentru fiecare domeniu in parte, in vederea acreditarii. Evaluarea scolii doctorale se face pe baza performantei scolii doctorale si a capacitatii institutionale a IOSUD din care face parte scoala doctorala. Evaluarea scolilor doctorale se face de catre ARACIS sau de catre o alta agentie de asigurare a calitatii, din tara sau strainatate, pe baza rapoartelor CNCS referitoare la calitatea cercetarii si a rapoartelor CNATDCU referitoare la calitatea resurselor umane. Sistemul de criterii si metodologia de evaluare se stabilesc prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului, pe baza propunerilor comune ale ARACIS, CNCS si CNATDCU. Fiecare scoala doctorala este evaluata periodic, din 5 in 5 ani.

(5) Pe baza rezultatelor evaluarii scolii doctorale, ARACIS sau agentia prevazuta la alin. (4) propune Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului acordarea sau, dupa caz, retragerea acreditarii in vederea organizarii de studii universitare de doctorat. Acreditarea in vederea organizarii de studii universitare de doctorat se atesta prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.

Prin modificarile de mai jos, profesorii – la care se adauga directorul – redevin majoritari in consiile de administratie ale scolilor

– Alineatul (2) al articolului 96 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Consiliul de administratie al unitatilor din invatamantul de stat este constituit din 7, 9 sau 13 membri, dupa cum urmeaza:

a) directorul unitatii de invatamant, membru de drept;

b) dintre membrii consiliului de administratie, altii decat directorul, 50% sunt cadre didactice alese de catre personalul didactic al unitatii de invatamant si 50% sunt reprezentanti ai parintilor, ai autoritatilor administratiei publice locale si ai operatorilor economici, dupa caz. Reprezentantii parintilor sunt alesi de catre consiliul reprezentativ al parintilor, iar reprezentantii consiliului local/judetean sunt desemnati de catre acesta, de regula, din randul consilierilor locali/judeteni. Reprezentantul primarului/presedintelui consiliului judetean este desemnat de catre acesta.

Alineatul (2) al articolului 96 asa cum este in LEN:

(2) In unitatile de invatamant de stat consiliul de administratie este organ de conducere si este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) in cazul unitatilor de invatamant de nivel gimnazial cu un singur rand de clase, consiliul de administratie este format din 7 membri, cu urmatoarea componenta: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanti ai parintilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplica in mod corespunzator si pentru invatamantul prescolar si primar;

b) in cazul in care consiliul de administratie este format din 9 membri, dintre acestia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanti ai consiliului local si 2 reprezentanti ai parintilor. Directorul si directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administratie din cota aferenta cadrelor didactice din unitatea de invatamant respectiva;

c) in cazul in care consiliul de administratie este format din 13 membri, dintre acestia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanti ai consiliului local si 3 reprezentanti ai parintilor. Directorul si directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administratie din cota aferenta cadrelor didactice din unitatea de invatamant respectiva.

– Dupa alineatul (2) al articolului 96 se introduc sapte noi alineate, alineatele (2 1) – (2 7), cu urmatorul cuprins:

(2 1) In cazul in care consiliul de administratie este constituit din 7 membri, acestia sunt: directorul, 3 cadre didactice, un reprezentant al primarului, un reprezentant al consiliului local si un reprezentant al parintilor.

(2 2) In cazul in care consiliul de administratie este constituit din 9 membri, acestia sunt: directorul, 4 cadre didactice, un reprezentant al primarului, un reprezentant al consiliului local si 2 reprezentanti ai parintilor.

(2 3) In cazul in care consiliul de administratie este constituit din 13 membri, acestia sunt: directorul, 6 cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanti ai consiliului local si 3 reprezentanti ai parintilor.

(2 4) In cazul consiliilor de administratie constituite la nivelul unitatilor de invatamant tehnologic si profesional, este membru al acestora un reprezentant al operatorilor economici, prin diminuarea corespunzatoare a numarului reprezentantilor parintilor.

(2 5) In cazul consiliilor de administratie constituite la nivelul scolilor postliceale, reprezentantii parintilor sunt inlocuiti de reprezentanti ai operatorilor economici.

(2 6) In cazul consiliilor de administratie constituite la nivelul unitatilor de invatamant special si special integrat, sunt membri reprezentanti ai consiliului judetean/ai consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, respectiv ai presedintelui consiliului judetean/primarilor sectoarelor municipiului Bucuresti.

(2 7) La sedintele consiliului de administratie participa reprezentantii sindicatelor din unitatea de invatamant, un reprezentant al elevilor si administratorul financiar al unitatii de invatamant, cu statut de observatori.

– Alineatul (4) al articolului 96 se abroga.

Alineatul (4) al articolului 96 asa cum este in LEN:

(4) Dupa constituirea consiliului de administratie, membrii acestuia aleg un presedinte de sedinta din randul cadrelor didactice, prin hotarare adoptata cu votul secret al majoritatii. Presedintele de sedinta este ales pentru o perioada de cel mult un an, conduce sedintele consiliului de administratie si semneaza hotararile adoptate in aceasta perioada.

Grupurile parlamentare UDMR si PDL si-au exprimat marti, 5 martie, nemultumirea fata de aceste amendamente potrivit carora ponderea reprezentantilor administratiei publice locale si a parintilor in Consiliile de administratie ale scolilor a fost diminuata, in favoarea profesorilor. Deputatul UDMR Odon Szabo, membru in Comisia de invatamant, a declarat ca „administratiile publice locale care trebuie sa finanteze aceasta activitate pot interveni in procesul decizional intr-o masura mai mica. Din cei trei piloni (n.r. profesori-administratie locala-parinti), doar unul ramane majoritar, al profesorilor” (Agerpres)

Prin modificarile de mai jos se legifereaza trecerea clasei a IX-a la liceu

– Litera c) a alineatului (1) al articolului 23 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

c) invatamantul secundar, care cuprinde:

(i) invatamantul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-VIII;

(ii) invatamantul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu IX – XII, cu urmatoarele filiere: teoretica, vocationala si tehnologica;

Litera c) a alineatului (1) al articolului 23 asa cum este in LEN:

(1) Sistemul national de invatamant preuniversitar cuprinde urmatoarele niveluri:

c) invatamantul secundar, care cuprinde:

(i) invatamantul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-IX;

(ii) invatamantul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu X-XII/XIII, cu urmatoarele filiere: teoretica, vocationala si tehnologica;

– Alineatul (1) al articolului 24 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 24. – (1) Invatamantul general obligatoriu este format din invatamantul primar, invatamantul secundar inferior si clasele a IX-a si a X-a din invatamantul secundar superior sau liceal.

Alineatul (1) al articolului 24 asa cum este in LEN:

Art. 24. – (1) Invatamantul general obligatoriu este format din invatamantul primar si invatamantul secundar inferior.

– Alineatul (3) al articolului 31 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3) Durata studiilor in invatamantul liceal – forma de invatamant cu frecventa – este de 4 ani pentru filiera teoretica, de 4 sau de 5 ani pentru filiera vocationala si de 5 ani pentru filiera tehnologica, in conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educatiei Nationale. Pentru unele forme de invatamant cu frecventa si cu frecventa redusa, durata studiilor se prelungeste cu un an.

Alineatul (3) al articolului 31 asa cum este in LEN:

(3) Durata studiilor in invatamantul liceal – forma de invatamant cu frecventa – este de 3 ani pentru filiera teoretica, de 3 sau de 4 ani pentru filiera vocationala si de 4 ani pentru filiera tehnologica, in conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Pentru unele forme de invatamant cu frecventa si cu frecventa redusa, durata studiilor se prelungeste cu un an.

– Alineatul (5) al articolului 74 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(5) La finalul clasei a VIII-a, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei Nationale se realizeaza evaluarea nationala obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluarii se exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale. Evaluarea se realizeaza prin urmatoarele probe:

a) o proba scrisa la limba si literatura romana;

b) o proba scrisa la limba materna, alta decat limba romana;

c) o proba scrisa la matematica;

d) o proba la o limba de circulatie internationala, sustinuta in timpul anului;

e) o proba practica de utilizare a calculatorului, sustinuta in timpul anului.

Alineatul (5) al articolului 74 asa cum este in LEN:

(5) La finalul clasei a IX-a, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, se realizeaza o evaluare nationala obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluarii se exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale. Evaluarea se realizeaza prin urmatoarele probe:

a) o proba scrisa la limba si literatura romana;

b) o proba scrisa la limba materna;

c) o proba scrisa transdisciplinara la matematica si stiinte;

d) o proba scrisa la o limba de circulatie internationala;

e) o proba practica de utilizare a calculatorului, sustinuta in timpul anului;

f) o proba orala transdisciplinara de evaluare a competentelor civice si sociale, sustinuta in timpul anului.

– Alineatul (2) al articolului 75 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Continuarea studiilor din invatamantul gimnazial in invatamantul liceal este asigurata pe baza unui proces de consiliere si de orientare scolara si profesionala. Numarul de locuri alocate clasei a IX-a este cel putin egal cu cel al absolventilor clasei a VIII-a.

Alineatul (2) al articolului 75 asa cum este in LEN:

(2) Continuarea studiilor din invatamantul gimnazial in invatamantul liceal este asigurata pe baza unui proces de consiliere si de orientare scolara si profesionala. Numarul de locuri alocate clasei a X-a este cel putin egal cu cel al absolventilor clasei a IX-a.

– Litera b) a alineatului (2) al articolului 76 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

b) in cazul in care numarul de candidati este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant, admiterea se face luand in calcul in proportie de 70% portofoliul educational al elevului, media de absolvire a invatamantului obligatoriu, precum si media la probele de la evaluarea nationala de la sfarsitul clasei a VIII-a si in proportie de 30% nota obtinuta la proba de admitere stabilita de unitatea de invatamant.

Litera b) a alineatului (2) al articolului 76 asa cum este in LEN:

b) in cazul in care numarul de candidati este mai mare decat numarul locurilor oferite de unitatea de invatamant, admiterea se face luand in calcul in proportie de 70% portofoliul educational al elevului, media de absolvire a invatamantului obligatoriu, precum si media la probele de la evaluarea nationala de la sfarsitul clasei a IX-a si in proportie de 30% nota obtinuta la proba de admitere stabilita de unitatea de invatamant.

– Alineatul (4) al articolului 76 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(4) Metodologia-cadru de organizare si desfasurare a admiterii in clasa a IX-a este elaborata de Ministerul Educatiei Nationale si este data publicitatii, pentru fiecare generatie, cel mai tarziu la inceputul clasei a VII-a. Unitatile de invatamant au obligatia de a anunta public disciplina sau disciplinele la care se sustine proba de admitere, programele, procedurile de organizare a acesteia, precum si modul de utilizare a portofoliului educational, pana, cel mai tarziu, la inceputul clasei a VII-a. Proba suplimentara de admitere se va sustine la cel mult doua discipline.

Alineatul (4) al articolului 76 asa cum este in LEN:

(4) Metodologia-cadru de organizare si desfasurare a admiterii in clasa a X-a este elaborata de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si este data publicitatii, pentru fiecare generatie, cel mai tarziu la inceputul clasei a VIII-a. Unitatile de invatamant au obligatia de a anunta public disciplina sau disciplinele la care se sustine proba de admitere, programele, procedurile de organizare a acesteia, precum si modul de utilizare a portofoliului educational, pana, cel mai tarziu, la inceputul clasei a VIII-a. Proba suplimentara de admitere se va sustine la cel mult doua discipline.

– La articolul 207, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1 1), cu urmatorul cuprins:

(1 1) Functiile in invatamantul superior sunt:

a) de conducere;

b) didactice sau de cercetare.

– Alineatul (3 1) articolului 211 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(3 1) In cazul exercitarii unei functii de demnitate publica, rectorul are obligatia de a se suspenda din functie pe perioada exercitarii respectivei demnitati.

Alineatul (3 1) articolului 211 asa cum era in LEN, modificat prin OUG 92/2012:

– In cazul exercitarii unei functii de membru al Guvernului sau de secretar de stat, rectorul are obligatia de a se suspenda din functie pe perioada exercitarii respectivei demnitati. (In Guvern exista doi rectori propusi ministri: Remus Pricopie – rector al SNSPA si propus ministru al Educatiei si Mihnea Costoiu – rector al Politehnica Bucuresti si propus ministru delegat al Cercetarii)

– La articolul 211, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (6 1), cu urmatorul cuprins:

(6 1) In cazul exercitarii unei functii de demnitate publica, membrii consiliului de administratie din cadrul universitatilor de stat au obligatia de a se suspenda din calitatea de membri ai consiliului de administratie pe perioada exercitarii respectivei demnitati.

– Alineatul (5) al articolului 213 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(5) Senatul universitar poate fi convocat de presedintele senatului, de catre rector sau la cererea a cel putin o treime dintre membrii senatului universitar.

Alineatul (5) al articolului 213 asa cum este in LEN:

(5) Senatul universitar poate fi convocat de rector sau la cererea a cel putin o treime dintre membrii senatului universitar.

– Litera b 1) a articolului 247 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

b 1) in invatamantul prescolar: educator/educatoare – se normeaza un post pentru fiecare grupa de copii; in unitatile cu program prelungit sau saptamanal, educatoarele se normeaza pe ture;

Litera b 1) a articolului 247 asa cum se modificase anterior prin OUG 92/2012:

– prin exceptie de la prevederile lit. b), pana in anul 2018, in invatamantul prescolar: educator/educatoare – se normeaza un post pentru fiecare grupa de copii; in unitatile cu program prelungit sau saptamanal, educatoarele se normeaza pe ture.

Art. 247 litera b) asa cum era in LEN:

– b) in invatamantul prescolar: profesor pentru invatamant prescolar – se normeaza cate un post pentru fiecare grupa de copii; in institutiile cu program prelungit sau saptamanal, personalul didactic se normeaza pe ture;

– Litera c 1) a articolului 247 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

c 1) in invatamantul primar: invatator/invatatoare – se normeaza un post pentru fiecare clasa de elevi;

Litera c 1) a articolului 247 asa cum se modificase anterior prin OUG 92/2012:

– prin exceptie de la prevederile lit. c), pana in anul 2018, in invatamantul primar: invatator/invatatoare – se normeaza un post pentru fiecare clasa de elevi.

Art. 247 lit. c) asa cum era in LEN:

c) in invatamantul primar: profesor pentru invatamant primar – se normeaza cate un post pentru fiecare clasa de elevi;

– Literele d) si k) ale articolului 247 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

d) in invatamantul gimnazial, liceal si postliceal: profesor, maistru-instructor;

k) pentru realizarea de activitati extrascolare: educator/educatoare, invatator/invatatoare, maistru-instructor, profesor;

Literele d) si k) ale articolului 247 asa cum sunt in LEN:

Art. 247. – Functiile didactice sunt:

d) in invatamantul gimnazial si liceal: profesor

k) pentru realizarea de activitati extrascolare: profesor

– Articolul 253 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 253. – Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul de titularizare national in ultimii 3 ani, care au obtinut cel putin nota 7 si au ocupat un post/o catedra, devin titulare in sistemul de invatamant preuniversitar, daca sunt indeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:

a) se certifica viabilitatea postului/catedrei;

b) consiliul de administratie al scolii respective este de acord.

Articolul 253 asa cum este in LEN:

Art. 253. – Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursul national unic de titularizare in ultimii 3 ani, anteriori intrarii in vigoare a prezentei legi, care au obtinut cel putin nota 7 si au ocupat un post/o catedra devin titulari ai scolii respective daca:

a) se certifica viabilitatea postului/catedrei;

b) consiliul de administratie al scolii respective este de acord.

– Alineatele (6) si (7) ale articolului 255 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

(6) Personalul didactic are dreptul la intreruperea activitatii didactice, cu rezervarea postului, pentru cresterea si ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copiilor cu handicap, conform prevederilor legale in vigoare. De acest drept poate beneficia numai unul dintre parinti sau sustinatorii legali. Perioada de rezervare a postului se considera vechime efectiva in invatamant.

(7) Perioada de rezervare a postului didactic, in conditiile alin. (1) – (5), se considera vechime in invatamant.

Alineatele (6) si (7) ale articolului 255 asa cum sunt in LEN:

(6) Personalul didactic are dreptul la intreruperea activitatii didactice, cu rezervarea postului, pentru cresterea si ingrijirea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copiilor cu handicap, conform prevederilor legale in vigoare. De acest drept poate beneficia numai unul dintre parinti sau sustinatorii legali.

(7) Perioada de rezervare a postului didactic, in conditiile alin. (1)-(6), se considera vechime in invatamant.

– Litera d) a alineatului (3) al articolului 262 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

d) 24 de ore pe saptamana pentru maistri-instructori si profesorii de instruire practica;

Litera d) a alineatului (3) al articolului 262 asa cum este in LEN:

d) 24 de ore pe saptamana pentru profesorii de instruire practica;

– Alineatul (10) al articolului 263 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(10) Personalul didactic, de conducere, de indrumare si de control poate fi degrevat, total sau partial, de post/norma didactica, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale, elaborate cu consultarea federatiilor sindicale reprezentative din invatamant. De acelasi drept pot beneficia si persoanele desemnate de federatiile sindicale reprezentative din invatamant, persoane aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale.

Alineatul (10) al articolului 263 asa cum este in LEN:

(10) Personalul didactic de conducere, de indrumare si de control poate fi degrevat partial de norma didactica de predare, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului.

– La articolul 264, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1 1), cu urmatorul cuprins:

(1 1) Incepand cu anul scolar 2014 – 2015 beneficiaza de gradatie de merit, acordata prin concurs si personalul didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar, prevederile alin. (1) aplicandu-se in mod corespunzator.

– Articolul 277 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 277. – Copiii personalului didactic aflat in activitate sau pensionati din acest statut sunt scutiti de plata taxelor de inscriere la concursurile de admitere in invatamantul superior si beneficiaza de gratuitate la cazare in camine si internate.

Articolul 277 asa cum este in LEN:

Art. 277. – Copiii personalului didactic aflat in activitate sunt scutiti de plata taxelor de inscriere la concursurile de admitere in invatamantul superior si beneficiaza de gratuitate la cazare in camine si internate.

– La articolul 287, alineatul (21) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(21) Norma didactica a personalului didactic va cuprinde cel mult 25% activitati de conducere, in cazul in care acesta ocupa functii de conducere la nivelul universitatii, cu aprobarea senatului universitar.

Articolul 287 alineatul (21) asa cum este in LEN:

(21) Personalul care exercita o functie de conducere in cadrul institutiei de invatamant superior sau de indrumare si control in cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului poate beneficia de o reducere a normei didactice de cel mult 30%, cu aprobarea senatului universitar.

– Alineatul (1) al articolului 288 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 288. – (1) Activitatile didactice care excedeaza o norma didactica prevazuta la art. 287 sunt remunerate in regim de cumul sau plata cu ora. Desemnarea si plata personalului care desfasoara aceste activitati, precum si activitati de cercetare suplimentare normei didactice este reglementata prin decizia rectorului.

Alineatul (1) al articolului 288 asa cum fusese modificat prin OUG 92//2012:

(1) Activitatile didactice care excedeaza o norma didactica prevazuta la art. 287 sunt remunerate in regim de cumul sau plata cu ora.

Art. 288, alineatul (1) asa cum era in LEN:

(1) Activitatile didactice care excedeaza o norma didactica prevazuta la art. 287 sunt remunerate in regim de plata cu ora. Pentru personalul titular, numarul maxim de ore platite in regim de plata cu ora, indiferent de institutia la care se efectueaza, nu poate depasi norma didactica minima.

– La anexa, dupa punctul 21 se introduce un punct nou pct. 21 1, cu urmatorul cuprins:

21 1. Degrevarea reprezinta operatiunea prin care personalului didactic, de conducere, de indrumare si de control, precum si persoanelor desemnate de federatiile sindicale reprezentative din invatamant, li se poate reduce postul/norma didactica, total sau partial, cu pastrarea drepturilor salariale.

Modificarile de mai sus se adauga celor din OUG 92/2012. Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro