Cronică de film: Trap – Capcană misterioasă 

Un tată binișor trecut de prima tinerețe, dar care încă arată bine și- ce e și mai important – lasă impresia că ar face orice spre a-și păstra tinerețea spirituală și ca totul să fie ok în viața de familie,abia ieșit de la serviciu- omul este pompier, iar slujba sa care nu e tocmai banală îl ajută să fie perceput de semeni drept o ființă dincolo de orice îndoială- își însoțește fiica la megaconcertul unei mari vedete. Pe nume Lady Raven. Un veritabil idol al adolescenților care, asemenea mai tuturor idolilor, provine dintr-o familie modestă, însă a și știut, a și avut forța de a-și depăși condiția, a alungat gândurile rele așa că, între două hituri, le dă fanilor săi sfaturi. Primite de aceștia, în specificul adolescenței și al atmosferei electrizante specifice marilor show-uri, cu entuziasm și aplauze delirante  Viața va vrea ca sfaturile vedetei să se transforme foarte curând în fapte. Fapte dintre cele mai dramatice așa că și mai sus numita Lady Raven (Saleka, în viața civilă fiica regizorului) va deveni eroină în lege. Cârcotașii au numărat și au ajuns la concluzia că în film Saleka cântă nu mai puțin de 14 cântece cu dansurile și efectele scenotehnice aferente, așa că Trap nu este tocmai departe de condiția de film-concert.

Biletul la sus-menționatul concert la care iau parte în jur de 40.000 de spectatori reprezintă cadoul pe care tatăl în chestiune (Josh Hartnett) și mama, profesoară de teatru (Alison Pill), i-l fac fiicei lor, Riley (Ariel Donoghue) care nu doar că a luat în vremea din urmă numai note bune, ci pare-se și că a învins atitudinea nu tocmai prietenoasă a noilor sale colege de clasă. Pentru moment, tatăl și fiica se întrec în zâmbete. Că multe dintre cele ale tatălui se dovedesc a fi de la o poștă false, că sunt excesiv de ciocolatii, că ceva omul mai mult ca sigur că ascunde, că e evident neliniștit pentru moment puțin contează. Bărbatul e, cum e zice, cool, e simpatizat de toată lumea, cam prea de toată lumea, de oamenii de ordine și de vânzătorii de suveniruri așa că deocamdată nu oferă nici un motiv de suspiciune. Suspect e doar că toți ce fac parte din stafful concertului îi furnizează bărbatului informații despre care fuseseră notificati că sunt și trebuie să rămână secrete.

E drept că intervine o secvență care nu are cum să nu te pună, pe tine, spectator, pe gânduri. În ansamblul de fericire generală, un fel de luxe, calme și volupté de extracție post-modernă și în care calmul este garantat de forțele de poliție își face apariția (apariție cu repetiție) o femeie în vârstă. Nimeni alta decât mama lui Cooper. Pe care însă nu o vede decât fiul. Cu mulți, mulți ani în urmă femeia îi depistase acestuia tulburările comportamentale. Care cu timpul se accentuaseră și îl transformaseră în ucigaș în serie. În cel pe care mai tot orașul îl numea Măcelarul. Și căruia nimeni nu îi cunoștea chipul.

FBI-iul primise un indiciu (de abia către finalul filmului vom afla și de la cine) că Măcelarul cumpărase bilete la concertul lui Lady Raven. Căreia i s-a solicitat sprijinul în vederea prinderii nelegiuitului. Cu ajutorul unor impresionante forțe de ordine, al unui profiler care nu are cum să dea rateuri, avându-i în vedere cv- ul și a cărui profesie actrița Hailey Mills o trădează încă din prima secundă a apariției sale.

De aici încolo totul se va desfășura ca la carte. Adică extrem de previzibil. Cu un exces de locuri comune. Scenaristul și regizorul filmului, M. Night Shayamalan (care, după binecunoscutul model al lui Hitchcock, va avea și el o scurtă apariție) amestecă extazul prilejuit de concert (accepabil totuși plasate în ansamblui momentele muzicale și dansante,aproximativ bine jucat sângele rece al vedetei, însă pentru asta ar fi fost totusi nevoie de o actriță mai cu experiență,  ni se mai arată câte ceva din mofturile ca și din eforturile pe care le incumbă nedezmințit mai toate aceste mega-show-uri), cu inocența și bucuriile tipic americane ale lui Riley, cu spaimele și capacitatea de a păcăli mai pe toată lumea ale lui Cooper și imensele desfășurări de forțe ale poliției. Povestea va fi măcar dorit dacă nu și realizat din ce în ce mai trepidantă și, evident, mai complicată, cu răsturnări de situație ca-n filme. Când ești foarte aproape de a dobândi credința că ba FBI-ul, ba Lady Raven i-au venit de hac lui Cooper acesta preia din nou conducerea. De aici vreo trei sau patru finaluri. – Citeste articolul integral pe Contributors.ro