Sari direct la conținut

Cum a ajuns in faliment sistemul public de pensii

Desi greu de inghitit din punct de vedere emotional si uman, scaderea cu 15% a pensiilor nu este cea mai drastica masura care s-ar fi putut aplica. Deficitul de 29% al bugetului de asigurari arata ca, de fapt, valoarea punctului de pensie pe care sistemul il poate suporta in acest moment este nu cu 15%, ci cu 29% mai mica, scrie Cristian Orgonas, pe blogul lui.

Anul 2006

La sfarsitul anului 2005, bugetul asigurarilor sociale inregistra un deficit nesemnificativ (-120 mil lei sau -0,7%), iar anul 2006 a debutat cu o crestere a punctului de pensie de la 296 la 323 lei (+9,1%), urmata de o noua crestere de 5% in septembrie.

In decembrie a avut loc a treia si cea mai substantiala crestere, punctul de pensie ajungand la 396,2 lei, cu 33,8% mai mare decat la sfarsitul anului 2005. Cum veniturile contribuabililor cresteau intr-un ritm rapid si veniturile la bugetul cresteau, astfel ca la sfarsitul anului, bugetul asigurarilor sociale continua sa inregistreze un excedent de 1,8 mld lei sau 9% din veniturile curente.

Anul 2007

In anul respectiv, pensiile nu au crescut pana in septembrie, cand punctul de pensie a fost majorat cu 5%, insa doar doua luni mai tarziu a avut loc o crestere de inca 30%. Desi in 2007 punctul de pensie a crescut de la 396,2 la 541 lei (+36,6%), bugetul asigurarilor sociale a terminat anul cu un excedent de 1,6 mld lei sau 6,3% din venituri.

Anul 2008 – anul rupturii

In ianuarie, punctul de pensie a fost marit cu 7,5%, iar in februarie 2008, dupa 5 ani de echilibru (2003-2007), bugetul asigurarilor sociale a intrat pe deficit. Insa acest lucru nu a impiedicat majorarea punctului de pensie cu inca 20% in octombrie, moment in care lucrurile au luat-o razna.

De remarcat ca, in septembrie, adica in momentul in care clasa politica de decis cresterea pensiilor cu inca 20%, bugetul inregistra deja un deficit de 600 milioane lei. In octombrie, deficitul s-a dublat fata de septembrie, in noiembrie s-a dublat din nou, iar in decembrie deficitul a urcat la 3,85 mld lei, respectiv 10,7% din venituri.

Cu alte cuvinte, in doar un an s-a ajuns de la un excedent de 1.6 mld lei, la un deficit de 3.85 mld lei.

Anul 2009

Pe fondul reducerii numarului de contribuabili si cresterii semnificative a punctului de pensie in anul anterior, deficitul bugetului asigurarilor sociale a continuat sa creasca, diferenta dintre veniturile si cheltuielile curente ajungand in decembrie la 7,4 mld lei, aproape dublu comparativ cu decembrie 2008.

De asemenea, trebuie remarcat ca, in aprilie 2009, punctul de pensie a crescut cu 3%, iar in octombrie cu inca 2%. Practic, la sfarsitul anului trecut, punctul de pensie era cu 5% mai mare decat in decembrie 2008, cu 35% mai mare decat in decembrie 2007, cu 85% mai mare decat in decembrie 2006 si cu 148% mai mare comparativ cu sfarsitul anului 2005.

Anul 2010

Executia bugetara pe primele 4 luni arata ca bugetul de pensii a inregistrat un minus de 3,2 mld lei, cu 55% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. Daca procentul se mentine constant, la sfarsitul anului deficitul va fi de 11,5 mld lei.

Daca pensiile scad cu 15% si se economisesc astfel 800-900 mil euro, deficitul final va fi de aproximativ 8 miliarde lei.

In primele patru luni din 2010, deficitul este egal cu 29% din venituri (!!!).

Citeste restul articolului si comenteaza pe Khris, un ‘blog cu atitudine’.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro